RAMA CU SFOARĂ

De ce nu se mai prind tablourile cu sfoară în cui? Îmi lipsește ritualul ăla atât de laborios care implica toți membrii familiei. Recuzita era formată întotdeauna dintr-un scaun de bucătărie, un cui, un ciocan și, firește, taboul. Bărbatul ciocănea de câteva ori în perete pentru a găsi locul fatidic, apoi bătea cuiul și ceda locul femeii pentru cea mai delicată sarcină: agățarea și echilibrarea. Rareori se întâmpla ca tabloul să stea drept din prima, așa că tot felul de ajustări ale sforii erau necesare. „Puțin mai la stânga! Prea mult! La dreapta! Nu, stai! La stânga ușor!”. Pentru ca la final toată lumea să se îndepărteze și să admire o treabă bine făcută în echipă.

A fost de ajuns o bucată de metal dințată și bine ascunsă în spatele ramei să dea uitării o artă veche de zeci de generații. Un american a scăpat omul modern de multă bătaie de cap și totuși…