Ziduri

De când locuiesc în vârf de colină trec aproape zilnic pe lângă zidurile vechi ale orașului și le privesc cu nesaț. Piatră peste piatră, puse de mâna omului, șlefuite de ploi, mușchi și plante crescute din crăpături și întinzându-și tulpinile spre cer, orificii pentru scurgerea ploilor.

Apoi mă întreb dacă în scorburile alea își lăsau îndrăgostiții bilețele pasionale și mă pun pe visat. Și mă gândesc cum stabileau în care scorbură să-și paseze corespondența, furișatul la orele târzii pentru a căuta câteva cuvinte care să le aline inimile și dorințele. Bucuria de a da de hârtiuță sau neliniștea care le făceau capul să se învârtească dacă nu găseau nimic. Întrebarea dacă nu cumva au greșit scorbura și le verificau atunci pe toate doar pentru a fi înțepați de un păianjen morocănos că a fost trezit din somn.

Da, colinele Lyonului flancate de ziduri înalte, pe care se cațără azi veverițe cu provizii și șopârle ce fac să foșnească frunzele și coțofene, nenumărate coțofene care se trezesc cântând la 4 dimineața.