VECEUL DIN FUNDUL CURȚII

Acum mulți ani, când am fost la Viena, am descoperit că existau în orașul ăsta maiestuos toalete publice unde puteai asculta pe fundal muzică simfonică, pentru desfătarea mațului. Aici, la părinți, avem veceu cu simfonie de curci.

Tata dă zilnic drumul păsărilor prin curte și grădină — în ciuda cotețului cu terasă confort sporit pe care l-a construit pentru ele. Dar altceva voiam să zic. O dată slobode, spre deosebire de găini, curcile nu se risipesc, ci se deplasează în formație, militărește, ca un stol terestru. Și uneori se nimerește să patruleze toate pe lângă veceu și să ciugulească pe-acolo într-un gângurit continuu, întrerupt de câte un sunet scurt și înalt, ca un sughiț, asemenea sclavilor care cântau laolaltă pentru a menține ritmul muncii pe plantație.

Nu de puține ori, prezența și cântecul lor îmi fac sarcina de a merge afară în frig ca să mă ușurez.. puțin mai ușoară.