VOYEURISM LYONEZ

Acel demisol care găzduiește o bucătărie ușor rustică, luminată sobru, unde seara încetinesc pașii pentru a privi prin cele două ferestre cu grilaj, ca-ntr-un film scurt, de 5 secunde, o scenă de familie repetitivă. Băiatul își face temele în picioare, cu coatele pe masa acoperită de faianță, în vreme ce mama lui pregătește cina. A doua zi, dimineața, borcănașele de mirodenii reapar pe pervaz și e singurul lucru pe care-l mai percep prin ferestrele fumurii.