UNE SACRÉE MAMIE

Noua mea descoperire: rafturile de manga de la Fnac! După ce-am răsfoit câteva Death notes și alte carnețele pline de violență, am găsit o manga mai domestică. Une sacrée mamie este adaptarea unui roman autobiografic ce descrie viața la țară văzută prin ochii unui copil de clasa a treia.

Aventurile lui Akihiro în 1958, după ce părăsește Hiroshima și se stabilește la Saga la bunica lui, sunt de un umor negru frust… presărat de multă ironie. E un fel de râsu’-plânsu’ despre cum se descurcau oamenii în sărăcie. De pildă, azi n-avem ce pune pe masă, dar dacă-ți e foame, poți să-ți imaginezi că mănânci absolut orice.

O scenă particulară mi-a trezit amintiri. Când eram mică îmi agățam des hainele prin garduri, scaune rupte, bănci, iar mami în loc să le coasă (că de cumpărat altele nu se putea fără o ocazie creștinească), în dreptul rupturii aplica câte o etichetă, să reziste mai mult. Și uite-așa mă trezeam cu genunchii peticiți cu STEFANEL, River Woods și altele pareille.

Ce mai e ca lumea la benzile desenate japoneze, pe lângă faptul că se citesc în sens invers, de la ultima pagină, dinspre dreapta spre stânga, e că sunt și pline de înțelepciune tradițională.