TEXPO ART LA BCU IAȘI

broken

One of us is broken, Tammi Minnamarina (Finlanda)

chip

Turcia

imparatie

România

rosu

The encroaching past, Carole Fromenty (Franța)

ite

Ilustrație, Cristina Hîrțescu (România)

ganditori

România

bcu

publique

gratii

Plimbarea de seară a avut o țintă clară azi: vernisajul expoziției Texpo Art. Cu ocazia asta am bifat clădirea BCU pe harta mea personală și subiectivă a Iașiului. Galeriile Regale ocupă ultimele trei etaje ale Fundației și sunt un loc bun de belvedere. Recomand.

Când am aflat despre Texpo Art mi-am amintit de “Sur le fil”, o expoziție de artă textilă pe care-am văzut-o la Lille în 2009. Atunci m-a impresionat un uriaș perete umplut cu goblenuri și m-aș fi bucurat să fie și mama cu mine să-l vadă, că ea se îndeletnicește cu arta asta. Expoziția mi-a mers la suflet și mi-a deschis ochii că poți fi la fel de creativ cu acul și cu ața pe o bucată de pânză, cum ești cu pensula și culorile.

În lucrările expuse la Iași, tehnicile de lucru sunt mult mai diverse, mai moderne și îmbină o grămadă de materiale, cusături și lipituri pentru a sugera o stare, o idee, un vers. De remarcat totuși o oarecare discrepanță între tehnicile românilor, unde parcă predomină firul de lână în carpetele lucrate la război și tehnicile artiștilor internaționali, care introduc în lucrările lor materiale mai neconvenționale, cu imprimeuri, decupaje și tot felul de forme originale.

Expoziția este deschisă între 1 și 25 aprilie 2014 la galeriile de artă BCU Iași.