NĂUCĂ ÎN BRUXELLES

Trei ore de somn şi a doua zi nu mai ştiam nici să ţin harta în mână. Cam asta a fost în mare prima vizită la Bruxelles în noul an.

Pe la 8h30 eram în gara centrală în sala de aşteptare. Frigul mă făcea să tot amân momentul reîntâlnirii cu oraşul artei. De oboseală, tot vedeam în fiecare persoană o posibilă bombă umană şi am decis după un sfert de oră de scris în jurnal să înfrunt frigul. Până să se ridice ceața am tras de timp pe la punctul de informare turistică, prin magazine, prin galerii.

Dimineața și frigul au rămas suspendate când m-am pomenit singură în Galeriile Saint-Hubert și totul era încremenit în lumina vitrinelor de lux. Cutii de bomboane, mileuri dantelate, coliere sclipitoare. Un timp, un bărbat a tras un cărucior după el, apoi un nene care alimenta restaurantele de acolo m-a întrebat ce scrie pe traista mea (analyse me) și cum ar veni treaba asta în franceză. Mi-a zis că sunt foarte frumoasă și vraja s-a risipit când am ieșit în Grand Place, în umezeală, printre turiștii plictisiți.

Am luat-o la pas pe strada Blaes, cea cu magazinele de antichități. De data asta am intrat într-unul și m-am simțit ca în Gilmore Girls, dac-o mai ții minte pe mama lui Lane care avea buticul de antichități. Tot mobilierul era claie grămadă unul peste altul, o bicicletă foarte veche, ruginită, avea o protecție tricotată la spițele din spate.

Ultima destinație, parcarea 58, în care nu știam cum să urc inițial, pentru că indica roșu pe alb că pietonii n-au voie pe unde calcă mașinile. Am fost inspirată să ocolesc puțin clădirea și-am găsit lifturile pentru oameni. Am urcat la 10, adica acoperișul, și mi s-a dezvăluit panorama orașului în asfințit. Frumos, dar vântos. Pozele n-au ieșit minunat din cauză de întuneric. În schimb l-am găsit pe acoperiș pe un fotograf peste care dădusem și la Palatul de Justiție. Ne-am zâmbit de complezență și-am fost de acord că e frig. Atât.

Am luat trenul și am dormit până la Ottignies. Andreea îmi dăduse mesaj că au pus puiul cu bere la cuptor.