SUNT UN HÂRCIOG

Incredibil câte am adunat de-a lungul unui an. Mă simt ca o bătrână care n-a aruncat în viața ei nimic și acum nu se mai poate mișca prin casă.

Când am plecat din București în septembrie aveam toată familia după mine cărându-mi o valiză de cală, o geantă de pantofi și un rucsac cu electronice. Pare puțin, dar tot am avut nevoie de ajutor să le urc în tren.

Deloc surpinzător, șederea mea s-a prelungit de-a lungul a patru anotimpuri, iar în vizitele sale lunare, Monsieur venea ca Moș Crăciun cu geamantanele pline de haine, cărți, aparaturi și chiar mâncare. Și-am mai adunat și eu ca un hârciog tot felul de obiecte și ambalaje în ideea de a le recicla în lucruri folositoare.

În ultimele zile am strâns cam doi saci uriași de catrafuse de care nu m-aș fi despărțit, dar care sunt de fapt complet inutile. Am consumat cosmetice și am gătit mâncăruri în așa fel încât să folosesc cam toate ingredientele rămase. Cu toate astea tot umplu șase valize până la refuz. Șase valize înalte cât mine!!

Treaba asta mă face să mă întreb de ce renunț atât de greu la lucruri și de ce am nevoie de atât de multe? De ce să cumpăr cărți când le pot citit la librărie sau la bibliotecă? De ce să imprim poze când le pot stoca pe laptop? De ce să cumpăr 10 perechi de pantofi când port doar una? De ce să iau același tricou în 10 culori când pot asorta unul la mai multe ținute? Cremă de zi și de noapte, de mâini și de față, de gât și de ochi??? Oh lala! Atâta zic: la 24 de ani ar trebui să fie interzis să ai mai mult de o bicicletă, un laptop și-un aparat foto. IN-TER-ZIS!