SIMCUTE ÎN BUCĂTĂRIE

_DSC3257

Am încheiat săptămâna cu o sesiune intensivă de gătit, pe principiul așa-mi vine rareori. Puțin speriată de gândul că mă transform într-o gospo, l-am întrebat pe Monsieur ce crede despre mine. Mi-a răspuns că sunt ca un robot de bucătărie. A mai zis și că respect prea mult rețetele și că mă mișc prea încet. Așa că mi-am amintit de Pedantul în bucătărie de Julian Barnes pe care am citit-o anul trecut și care simt că mi se potrivește în totalitate la capitolul nora-n blide. Redau mai jos câteva fragmente în care mă regăsesc:

„În copilăria mea, un protecționism pașnic și firesc ascundea privirilor activitățile care se desfășurau în cabina de vot, în patul conjugal și în strană. Nu mi-am dat seama însă că în căminele clasei engleze de mijloc mai exista un al patrulea loc secret – cel puțin pentru băieți: bucătăria. De acolo apăreau mâncarea și mama – mâncare preparată mai ales cu legume din grădina tatii – dar n-am întrebat niciodată nimic, nici el, nici eu și nici fratele meu, despre procesul de trasformare care avea loc.”

Cam așa s-ar rezuma și povestea mea până anul trecut când am plecat de-acasă și a trebuit să-mi prepar mai mult de-o omletă și-un sandviș. E drept că am început cu mâncare semipreparată, dar era mult mai scumpă, se termina repede și unde mai pui că n-avea nici gust. Tot învârtindu-mă prin cercuri unde se gătea și se mânca bine, mi-am suflecat mânecile și-am început să învârt linguri în oale.

Inițial nu știam nici să fierb paste. Am pus apa la fiert și-am răsturnat pastele în oală. Când m-au văzut belgienii s-au luat cu mâinile de păr. Au urmat ciorbe de pui, de vită, cu perișoare sau chiar de ceapă, salată de vinete, de ananas, salată boeuf, orientală, fasole bătută, mazăre, musaca, ciuperci cu smântână și mămăligă, floriflette, chilli con carne și muuulte muuulte paste cu sos de roșii. Uite-așa, încet-încet, a trecut un an plin de găteli și perfecționări, timp în care am chinuit cobai belgieni și de alte nații cu gusturi și texturi nemaiîntâlnite și am primit cadou de plecare o carte cu rețete belgiene.

Însă cu toate experimentele mele culinare, eu nu mi-am descoperit instinctul gătitului, acel simț al ingredientelor pe care se pare că-l au unii bucătari și mamele de fac minuni. Pentru mine cel mai important e să știu exact ingredientele în cele mai mici detalii de gramaj și măsurătoare, plus să văd poze cu procesul de preparare și cum ar trebui să arate produsul final. Altfel nu mă apuc de treabă.

„[…] deși acum gătesc cu mare entuziasm și plăcere, nu mă simt în largul meu și nici n-am imaginație. Am nevoie de o listă exactă de cumpărături și de o carte de bucate foarte accesibilă. Ideea de a târgui liber – să valsez cu un coș pe braț, să cumpăr ce e mai bun sau mai convenabil în ziua respectivă și apoi să combin totul în ceva care a mai existat sau n-a mai existat niciodată – mă depășește cu desăvârșire. În bucătărie sunt un pedant anxios. Respect întru totul indicațiile privind temperatura și timpul de fierbere ori de coacere. Am mai multă încredere în ustensile decât în mine însumi.[…] Singura libertate pe care mi-o permit față de rețetă este să măresc cantitatea unui ingredient care îmi place mai mult.”

pizza cheesy bites

Sursa mea de inspirație și cartea de bucate de bază este Teo’s Kitchen, căreia îi sunt recunoscătoare că m-a inițiat, fără să știe, prin rețetele simple și cu multe poze pe care le publică.