SĂTULĂ

Nu sunt o tipă puternică. Nu am o voce sau o statură impunătoare. Nu mă îmbrac în aşa fel încât să intimidez. Nu-mi vopsesc părul şi nici nu mi-l coafez după ultima modă (m-am tuns de curând cu breton pentru că voiam o schimbare şi acum arăt de parc-aş fi Guţă). Nu ies în evidenţă în oraş, iar la serviciu aş putea trece foarte bine drept secretară, docilă, liniştită şi fără pretenţii. Nu am o maşină de teren cu care să-i calc pe toţi în picioare, pentru că nu vreau să deranjez pe nimeni. Dar uneori îmi ies din pepeni. Da, sunt mică şi neînsemnată, dar asta nu-ţi dă dreptul să te crezi superior, căci nu eşti, tu, cucoana din maşină care nu semnalizezi şi mă faci pe mine “deşteaptă”, tu, taximetristule care opreşti pe trecerea de pietoni şi te uiţi la mine ca la felul cinşpe când îţi fac semne că n-am loc să trec de tine. Nu, chiar n-am nevoie de mutrele voastre acre să-mi amintească în fiecare zi că m-am născut în oraşul ăsta de oameni trişti.

Nu mai aveţi răbdare, oameni buni şi sunteţi nişte lacomi! Vorba mamei, “dac-am fi nemuritori ne-am mai omorî să facem una-alta, dar aşa, ce rost mai are?”. Sunt sătulă şi am cârcei din ce în ce mai des, nu că ar interesa pe cineva.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Esti om sau robot? * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.