RErevoluție

Dimineață mi-a zis tata că ne-a dispărut tomberonul, așa că, pe la amiază am ieșit în căutarea lui. Mi-l imaginam incendiat, răsturnat cine știe pe unde de „vandalii” de aseară. De fapt el era bine mersi la colțul străzii. Așa am decis să refac traseul conflictelor de azi-noapte să văd ce-a rămas în urmă. Iată ce-am văzut.

Pornesc de pe Colței și mă uit după toate semnele furiei. Pet-uri goale ici-colo, niște clădiri cu geamuri sparte. Nimic nou, așa arată cartierul meu în fiecare zi.

Când ajung la Sf. Gheorghe se schimbă peisajul. Pâlcuri de jandarmi supraveghează muncitorii care completează cărămizile lipsă din pavaj și pun stâlpi noi. Lumea cască gura. O femeie se oprește și le zice „Vai de capul vostru!”. Apoi pleacă, însă întoarce capul să vadă dacă primește răspuns. Nimic.

Pe treptele nou renovatului pasaj Latin doarme un individ fără adăpost. Abia acum găsește și el răgaz după o noapte zbuciumată. Oamenii privesc frescele din pasaj mai mult să vadă dacă au fost vandalizate, decât pentru a-și cultiva nevoile culturale. Nici o zgârietură.

În mijlocul străzii muncitorii scot din pământ ultimele garduri rămase în picioare. Libertate! Am învins! Putem trece iar strada pe unde ne taie capul, fără să mai facem pe atleții.

Peisajul cel mai dezolant e la intersecția de la Unirii. Trecătorii întorc capul curioși la florăriile arse, la geamurile sparte. Semafoarele nu funcționează. Poliția rutieră devine utilă. Amatori ca mine cu dslr-ul la ochi „împușcă” vitrinele ciobite ale micilor prăvălii. La ghereta de ziare se fac măsurători. 

Raiffaisen pare cea mai afectată clădire. Nici un geam n-a scăpat. S-or fi gândit că e bancă, deci au bani de reparații.

La biserică e slujbă. Vocea preotului răsună până în stradă. Lângă un centru de schimb valutar făcut țăndări stă neatins un afiș la o operă de balet…

Fac cale-ntoarsă spre Universitate și pe toate străzile lăturalnice văd pitite grupuri de jandarmi. Mai văd jandarmi la kebab și jandarmi la o țigară. Practic, oriunde te uiți vezi omuleții în uniforme bleumarin și genunchiere de Robocop.

În fața Teatrului Național e rumoare și pare că se întâmplă ceva. Sunt televiziunile și pensionarii. Jandarmii își strâng catrafusele. Nimic nu se întâmplă, dar toată lumea așteaptă. Schimbarea. Dacă n-a fost în weekend, poate e în timpul săptămânii. Când se întorc oamenii de la muncă.

Mă întorc și eu spre casă și văd că, dintre toate buticurile de pe strada mea, doar cel cu jocuri a fost spart. Să știe toată lumea că nu e joacă, ci rerevoluție.