PE PICIOR DE PLECARE

Azi am primit înștiințare că trebuie să predau cheia camerei până pe 2 septembrie. Monsieur este trist, zice c-ar mai fi vrut. Eu sunt împăcată și nu cred că voi suferi acasă. Știam că nu e locul meu aici, ci doar o bucată de drum. Și chiar e un drum lin, dar care-ți deschide ochii.

Ieri a fost o zi tristă și o noapte în care-am plâns mult. Cred că amândoi aveam nevoie, se adunaseră multe apăsări. Cu toate astea, o să rămână în amintirea mea ziua în care am mers în sens invers pe scările rulante la Esplanade spre surprinderea adolescenților apatici, am făcut ștafeta de la kot la ping pong și-am făcut mersul Charlie Chaplin în sincron.

Înapoi la împachetat bagaje, cu gândul aiurea prin Olanda care ne așteaptă săptămâna viitoare.