15 septembrie 1993. O domnisoara care tinea o placuta cu clasa I-a B, un baiat cu bunica lui, eu in prima banca – prima zi de scoala… Putin mai tarziu ma gaseam in noua mea locuinta mancand struguri, asezata pe un teanc de reviste “Magazin istoric”, rasfoindu-le una cate una. Si mai tarziu, ajung parintii cu mobila si ies in intampinarea lor in strada. “Sandra!” se aude de la etaj o voce oarecum familiara. Privesc in sus: Adi si familia lui. Adi este prietenul meu din copilarie. Numai ca pe mine nu ma cheama „Sandra” :) .

Un baiat brunet, cu un cap mai scund decat mine, cu ochii rotunzi, in spatele unor ochelari borcanati, putin durduliu (avea diverse porecle), dar intotdeauna vesel si pus pe joaca. Mergeam in fiecare zi impreuna la scoala. Stateam in aceeasi banca. Ne faceam temele impreuna, ne jucam si mergeam sa luam lectii de pian sau de karate. Asa aratau zilele cand eram copii.

Adi a plecat insa in State in clasa a VI-ea. Am tinut legatura prin telefon si scrisori, fireste, iar mai nou prin e-mail si blogging, dar n-a mai fost la fel; nici n-avea cum.

Acum eu ma uit la el ca la un zgarie-nori. Ii place sa joace baschet si asculta rap si hip-hop. E student in anul doi la Medicina acolo, vrea sa devina chirurg estetician „sa le faca fetzele vedetelor”, cum spunea el. Si mie, sper, cand o sa mai imbatranesc.

N-o sa uit niciodata:

Imaginea lui cand m-a strigat prima oara de la balcon.
Cum ne duceau parintii la scoala: noi in fata, ei in spate, ducandu-ne si ghiozdanele :D
Cum imi tot dadea peste mana cand scriam, de ajunsese caietul meu de caligrafie caiet de cardiografie.
Cum ne-am certat ca amandoi voiam sa stam in banca cu Mihnea.
Ca m-a enervat cand am mers prima oara la pian pentru ca a interpretat cantecul pe care voiam sa-l cant eu.
Cand a cazut bunica lui in canal fiindca el intra in toate baltoacele pe care le gasea :D
Cum ne bateam la karate (abia astept sa ne mai uitam impreuna la caseta aia sa mai radem unul de altul)
Cum am invatat sa merg pe bicicleta in holul ala ingust din blocul lui.
Cum ne uitam impreuna la Cartoon cand eu nu aveam acasa cablu si nu prindeam decat desene cu Ciocanitoarea Woody si Sandy Bell.
Cand faceam atmosfera de discoteca cu becurile alea colorate si lanternele. Si unul dansa pentru bunici iar celalalt invartea lanternele si mai ceream si bani la intrare pentru asta.
Cand ma batea la jocurile lui si cum se oftica atunci cand pierdea.
Ce geloasa eram cand si-a luat role si se plimba pe strada iar eu cascam ochii la el.
Cand ne jucam ascunselea in fata blocului lui Cati si Gabi si ce mai fugeam cand ieseau dobermanii.
Cand m-a pacalit de 1 Aprilie ca aveam geaca murdara.
Cand mergeam intr-o sala de jocuri electronice si eu nu pricepeam nimic, dar el era absolut fascinat.
Cum am facut schimb de adrese atunci cand a plecat.

Si mai voiam sa spun cat de ca lumea e ca e 15 septembrie si nu trebuie sa merg la scoala!! Trebuie sa ma obisnuiesc cu asta…

1. Ma dor picioarele
2. Mi-e foame
3. Casc de-mi ies ochii
4. Maine e luni :(

Astazi:
– am urcat si am coborat cele sase etaje ale facultatii de trei ori; liftul iar nu merge
– mi-am reintalnit colegii; e clar: vacanta e pe sfarsite
– iar am stampilat si am numarat coli
– nu am nimerit in comisia de supraveghere pe care o voiam, asta e!
– m-am intalnit cu o prietena care da examen pentru a treia oara la fjsc; imi place ca e ambitioasa
– am nimerit in aceeasi sala jegoasa in care am dat examen anul trecut
– am asezat candidatii in banci
– le-am impartit coli de tip A, B, ciorne si subiecte
– am schimbat cel putin o data foile de examen a mai mult de jumatate dintre candidati, pentru ca au gresit
– mi-au placut mult subiectele de anul asta la creativitate
– subiectele la lb romana au fost un pic mai dificile ca anul trecut, dar nu chiar atat de dificile :)
– am facut lista cu cei care cereau coli in timpul examenului
– m-am plimbat printre randuri, uitandu-ma urat la oricine ar fi indraznit sa ridice privirea din foaie (ei, n-am fost chiar asa rea, le-am si zambit)
– s-ar putea sa fi frant cateva inimi ;)
– dar mai ales pe cea a unei fete pe care n-am lasat-o sa mai scrie un rand la final :( Imi pare rau, dar uite ca se putea si mai rau
– la final iar am numarat coli, ciorne…
– am plecat singura acasa cu troleul 61 plin ochi

Vreau:
– ciorba de perisoare a la grec
– baie fierbinte
– pijamalute
– sa adorm cu puiutul de perna in brate

Bafta in continuare!

Va rog sa folositi cu cap foile si ciornele de examen. Astazi am facut bataturi in palma stampiland toata ziua mii de coli. Sa va fie cu noroc! 

Agitatie mare la admitere la fjsc si anul acesta. Am fost azi sa-mi depun dosarul de practica la secretariat si mi-am amintit cum, anul trecut pe vremea asta, stateam in bancuta si completam formularul de inscriere la facultate. Singura facultate la care am aplicat. Nu stiam ce-i cu FJSC-ul, stiam doar ca vreau sa fac jurnalism. Imi cumparasem cu doi ani inainte brosura de admitere si asta a fost pregatirea mea.

Si totul s-a petrecut destul de repede. Examenul scris s-a desfasurat rapid intr-o sala murdara dintr-o cladire a Electronicii. Subiectele la limba romana au fost de ras, probabil vor fi la fel si anul acesta. La creativitate am avut de facut o naratiune care sa porneasca de la faptul ca cineva te-a luat in brate pe strada. Am facut o naratiune destul de riscanta, poveste in rama, despre drama unei vaduve chineze. Asiaticii, popoare cu traditii cel putin curioase, m-au inspirat pentru povestea mea. Al doilea subiect la creativitate: descriere. Atmosfera dintr-o telecabina care s-a oprit brusc la nush ce altitudine. Descriere, ce naiba?! Eu i-am imprimat si un fir narativ. E altceva decat sa spui cum arata peisajul de la inaltime si ce figuri ingrozite aveau oamenii din telecabina. In fine.

La examenul oral am avut insa emotii. As I’m not a very good speaker, mi-am tot facut probleme pana sa ajung in sala de examen. Inainte mancasem si niste cartofi frantuzesti, deci nu eram chiar in cea mai buna forma :D. M-a insotit prietena mea cea mai buna si am urcat cele sase etaje pe scari, cu tot cu cartofii in stomac. Uffa! Mai erau cam 30 de minute pana sa-mi vina randul, insa cum nu ajunsesera multi din fata mea, am intrat inainte. M-au tot intrebat unii ce-i aia “birocratie”, ca e un subiect pe tema asta si ei nu stiu ce inseamna. Apoi, cu putin inainte sa intru in sala, am vorbit cu o tipa din Iasi. Imi zicea ca are emotii, dar ca se gandeste ca profesorii examinatori sunt si ei oameni si ca o sa incerce sa si-i imagineze cand stau pe… “tron”. Eu n-am facut asta pentru ca mi s-au parut foarte de treaba profii din comisia mea. Tineri, amuzanti, ironici uneori. Am tras subiectele si am mazgalit cateva minute o schita pe ciorna. De altfel, nici nu m-am inspirat de pe ciorna; o tipa din fata pur si simplu citea si am vazut cat de rau da. Am avut de facut o naratiune cu finalul dat: “Si astfel mi-am cumparat cea mai scumpa bicicleta, indeplinindu-mi visul din copilarie”. Apoi portretul vanzatorului de biciclete si, in final, cel mai tare subiect: sa conving membrii comisiei sa renunte la examenul de admitere. Naratiunea a fost una lacrimogena, portretul, o scorpie de vanzatoare care nici nu se uita la mine (eu sarantoc fiind), iar argumentarea :) eh, se pare ca n-am fost atat de convingatoare din moment ce si anul acesta se tine examenul de admitere.

Apoi au venit rezultatele. Recunosc ca m-am uitat intai pe listele cu cei respinsi. Apoi m-am vazut a 13.

Bradutz alcatuieste un ghid pentru candidatii la jurnalism de anul acesta. Cu atatea resurse, ma intreb, cine mai are nevoie de meditatii?

Imagineaza-ti ca mergi pe strada si toti oamenii din jurul tau trec pe langa tine cu ochii atintiti in carti. Asta da imagine out of the ordinary! Astazi, la semafor, a oprit langa mine o femeie care tinea deschisa in maini… o carte. Un volum de vreo 500-600 de pagini. Si era aproape de sfarsit. Sa mai spunem ca oamenii din zilele noastre nu citesc! Gasesc doua explicatii. Fie tipei ii placea atat de mult cartea incat o ia peste tot cu ea ca sa o termine, ori e atat de ocupata incat numai pe strada mai gaseste timp pentru citit, in drum spre serviciu, cumparaturi etc. Nu stiu cum e sa citesti pe strada. In cel mai rau caz, eu citeam in metrou in drum spre scoala, cand nu invatam acasa :D si atunci nu ma puteam concentra deloc. Dar cine stie? Poate ma vad peste cativa ani ca merg sa iau paine cu cartile in brate. Apoi discutie cu vanzatoarea: “Si, romanul de saptamana trecuta cum s-a terminat? A avut un final fericit?”.

Din august se joaca si in Romania petanque, un joc francez cu bile. Petanque inseamna picioare apropiate, pentru ca atunci cand arunci bilele nu ai voie sa te misti. Regulile jocului le-am enuntat in articolul din Bullet si se gasesc si pe site-ul oficial Petanque din Romania. Am fost si eu ieri in Parcul Gradina Icoanei sa ma joc. Din departare se vedeau siluete aruncand bile incoace si incolo. Unii mai experimentati, altii la prima incercare, erau destui oameni care venisera aici sa incerce jocul. Un instructor iti explica regulile si te imbie sa incerci. Apoi nu-ti vine sa te mai opresti. Interesant a fost faptul ca eram la un punct de a castiga meciul, cand imi zice instructorul o superstitie a francezilor: “Daca ajungi la 12 puncte, pierzi”. What do you know, chiar asa a fost. Merita incercat. In plus, e gratis! :D

Costinesti cu furtuna de nisip care mi-a intepat picioarele toata dimineata.

Cetatea Sighisoara dupa festivalul medieval, cu masele de turisti fotografiind in stanga si-n dreapta, stradutele inguste, turnurile, scarile acoperite, mecanismul ceasului din turn si umila camera de tortura. Concertele de orga si de alamuri, Hermann Oberth pe care l-am sters la nas, tobosarul care anunta ora si stia saluturi in toate limbile si cantece si poezii pentru copii, papusile sasesti (in)cantatoare si intregul arsenal de suveniruri.

Eforie Nord unde am tras la hidrobicicleta, pisicul jucaus de la vila, gratarul, glumele…

Mamaia cu telegondola, strada cu trenulete, biciclete, magazine, lumini. Parcul de distractii cu “comediile” :) in care m-am dat si, in final, restaurantul cu goange (beah) si cu bruschete cu sos de rosii (beah).

Brasov cu Casa Sfatului care este de fapt muzeu de istorie si unde am ramas impresionata de sala scriitorilor. Desi ma asteptam la biografii plictisitoare, am dat de documente, procese-verbale din arhivele Securitatii, poze si informatii de mare valoare, incat promit ca ma voi intoarce. Castelul Bran cu ghidul enervant si fara Dracula. De asemenea, Parcul Zoologic a fost o aventura, cu familia de maimute atat de umane, care mancau orice primeau de la oameni cu ambele maini si care au incercat sa ma atace. Apropo de atacat, aproape mi s-a vindecat intepatura de viespe. Yes, I know, ugly.

M-am intors acasa si am restante pe toate planurile.

Ei bine, “Vacanta…” ;)

Mama voastra de tantari imuni la raid, spira mat si alte substante. Their favorite dish: genunchii mei. Inainte nu existau aparate de tantari, le dadeai in cap cu perna sau cu paleta. Paleta, da-mi paleta! :) Acum inteleg despre ce era cantecul ala. Amaratii, cred ca-i mancau de vii.

Pentru cei care v-ati pierdut azi timpul la televizor, sigur v-ati dat seama ca a fost ziua casatoriilor. De la prima ora, pe B1 “Nunta secolului” starring Monica Gabor si iubitul Columbeanu. Cei doi, foarte “incinsi” in biserica si vadit emotionati de acest eveniment important din viata lor. La un moment dat, Monica nu mai rezista si cere un scaun. Sa fie a doua oara cand intra intr-o biserica? Prima oara fiind la botez, fireste. Iriniel iubitel ii face aer cu evantaiul. Mai regina decat Cleopatra, ce mai! Cica au avut si foc de artificii si multe altele. Eu n-am mai rezistat.

Schimb canalul, dau peste o emisiune, “Exchanging Vows”. Doua cupluri isi aranjeaza unul altuia nunta. Cei care au fost mai multumiti de cum a iesit, pierd in final o luna de miere in Caraibe. Sa inteleg ca trebuie sa ai o nunta cat mai de kkt ca sa te bucuri mai apoi de luna de miere. Aham. M-a impresionat unul dintre miri care a plans sincer cand si-a vazut mireasa venind catre altar.

La stiri s-a vorbit despre sezonul nuntilor si cum s-au tot casatorit sute de cupluri in sectorul 2, fiind nevoie chiar si de ajutorul primarului. Of, of. Tot aici am aflat ca azi au facut nunta si Titus Steel si Jasmine Rouge, vedete autohtone ;)

Si pentru ca meniul sa fie complet, spre seara am vazut un documentar pe 1 despre nuntile hinduse in masa. Mi-ar placea sa merg si eu pe un elefant la templu sa ma marit; limuzina e asa demodata… Destul de impresionante traditiile lor: pictatul mainilor si picioarelor cu henna, alegerea costumului si a sariului, a nelipsitelor bratari, paradele la care participa tot orasul, juramintele.

Asadar, zilele astea lumea este sub dominatia insurateilor. Pentru cei care vor sa faca pasul, ciuliti urechile si luati notite. Eu inca ma mai gandesc la elefantul ala si la campul meu cu flori (pt cunoscatori).

Ii asteptam pe Andra si Catalin Maruta.

Pana la 20 de ani am schimbat multe joburi… Cand eram copila nu voiam sa ma fac nimic. Locuiam la bunici si-mi placea sa ma dau in leagan si sa ma joc cu animalele prin curte.

In clasele I-IV am vrut sa devin om de stiinta. Era acea perioada in care subiectele despre cosmos, extraterestii, ozn-uri erau foarte la moda. Asa ca prin clasa a IV-a am inceput sa ma documentez serios din reviste de popularizare stiintifica despre planete, stele, fizica. Cand au aflat insa colegii mei despre visul meu, au ras. M-am simtit penibil. Cum adica “om de stiinta”? Vrei sa fii Einstein? Atunci am renuntat. Pana in liceu iar am somat. A, ba in clasa a VIII-a toate fetele voiau sa fie fotomodele sau actrite. Am zis: de ce nu? Mai ales ca jucam in mici scenete la orele de engleza. A trecut si asta.

In liceu, bunica imi spunea sa invat bine biologie, fizica si chimie sa pot da la Medicina. Am nimerit o petarda la bio, o schizofrena la chimie si o super profa de fizica (ce m-a indemnat sa dau la Poli; Poli etajul 6 ;) ). Asa ca intr-a X-a ma decid sa dau la Psihologie, doar e si asta o forma de medicina… sau nu, dar asta era scuza mea. Imi dau seama ca nu se prinde de mine si, in sfarsit, in clasa a XI-a vine ideea salvatoare: jurnalism.

Se implineste un an de cand sunt la FJSC. Recent treceam prin dreptul facultatii de Medicina si m-a batut un gand… Ce bine e cand iti descoperi vocatia si esti sigur ca asta vrei sa faci o viata intreaga. Jurnalistii au pensie? :)

Dragi muncitori, va urasc ca stricati soselele si-mi stricati si mie diminetile cu huruitul vostru!

Draga calculator, I hate you even more ca ma lasi balta cand am mai mare nevoie de tine.

Draga Crina, fuck your computer girl, hai la muzeu!

Draga Andreea, mai vreau in Auditie la Conservator, sa mai radem ca atunci.

Draga Bucuresti, casa mea dintotdeauna… abia astept sa plec.

Draga Romania, aaa… whatever.

Dragi restante, sper sa va iau.

Draga FJSC, sper sa te pot plati la anul.

Draga Cristi, bafta la admitere. Stiu ca vei reusi.

Dragi colegi, dor de voi!

Dragi colegi de liceu, reuniune? La Mc, as usual :) ?

Draga Pizza Hut, you rock! Mai vreau lasagna de la voi.

Draga Scoala Populara de Arta. In doi ani n-ai fost in stare sa-mi dai o diploma. Poti sa ti-o bagi undeva acum.

Draga Adi, baschet, 1 la 1 cand vin in vizita. It’s a deal!

Draga Liviu, where the hell are you man? Te-ai insurat sau ce?

Draga Mom, schimba-ti locul de munca, esti mult mai buna decat ei.

Draga Tata, renoveaza mai repede casa ca ma sufoc. De fapt, hai sa ne mutam, vrei?

Draga P, dor mare. Need you!

De cateva zile nu mai pot adormi mai devreme de ora 3. Dimineata, of course. Ce-mi zic? Lasa ca nu ma mai culc deloc sa pot pleca la 7.30 la gara pentru un reportaj despre trenul Shakira. Dupa ce citesc diverse chestii, pe la 4 ma apuca motaiala. Sa dorm, sa nu dorm? Auzisem eu ca poti dormi chiar si cinci minute atunci cand esti realmente obosit si te trezesti tun. Imi pun ceasul sa sune. Nenorocitul!! Ce vad? 7:42; pleaca trenul si el n-a tarait! Trag blugii pe mine, pun acumulatorii in aparatul foto, ii cer lu’ tata 5 mii de acces la gara si fuga. La 8:10 eram la intrare. Trenul 12191 trage la linia 7, ba 8, ba 7. Make up your mind, people. Bine, linia 8. Merg pe peron: numai copii de mergeau in tabere, babute si mosuleti incarcati de bagaje parca erau la campionatul de culturism, nici urma de fanii Shakirei. Intreb una-alta pe acolo si ma asez pe o bancuta. Se anunta trenul. Scot aparatul. Vine, si vine, si vine, doamne ca lung mai e! Gata, e momentul unei sesiuni foto. Smile, tren! Dar ce vad? Aparatul nu se deschide. Schimb bateriile. Nici astea nu sunt bune. Cred ca m-am tampit. Sa fac poze cu telefonul? No way! Blestemata ursitoare.

8:36. Mecanicii se plimbau de colo-colo. Cand, trece un tip prin dreptul meu si se uita la mine ca la exponat de muzeu. Ce-mi zic: daca asta-i conductorul trenului, m-am scos de cateva replici ca lumea! Il las sa ia avans si pornesc dupa el. Damn, teapa. Nu era el. Merg spre locomotiva si-l vad pe omul meu cocotat la volan (chiar, trenul are volan, sau ce?). Se uita si el la mine, ma uit si eu la el, zambind. Ii zic ce-i cu mine, il intreb una-alta, nici nu cred ca stia cine-i Shakira aia. Eh, palinca asta dimineata pe stomacul gol. Si dupa ce termin cu el, il intreb cum il cheama sa-l pot cita. Ce-mi zice omul: pe mine ma cheama conductor de tren. Corect! Deci: nume – de Tren, prenume – Conductor. Excelent! Insist. Nu vrea si pace. Daca-i mai spuneam ca vreau o poza cu el cred ca se supara si pornea trenul.

8:45. Parasesc peronul cu gandul la patutul meu cald. Ajung acasa. Scot aparatul sa-l injur putin. Ce-o sa-i spun sefului? N-am facut o poza. Una!!! Ma uit mai bine la acumulatori, ce vad? Erau pusi invers! Pfff. Cat de prost tre’ sa fii? Pai, nu trebuie, dar cand esti nu prea ai ce face. Ii spun sefului grozavia, ma iarta: LOVE MY BOSS! Gata, daca am scapat, pot sa ma duc la gara sa fac poze cand se intoarce trenul de la Timisoara.

Conductor de Tren, here I come!