OUĂLE LUI VOSGANIAN

Mă simt foarte prost de când am aflat că, din vina mea și a părinților mei, economia țării e pe butuci. Așa că las aci două rânduri despre subiectul fierbinte de azi, cel al producției pentru consumul casnic.

În 2013, părinții mei s-au mutat la țară, undeva în fundul Moldovei, cum mai spunem noi. Le ajunseseră 20 de ani de București la Kilometrul 0 unde, mă scuzați, dar nu mai era un pom; erau doar rahați întinși pe trotuar, gândaci care-ți intrau în casă prin cutia poștală și șobolani care-ți tăiau calea când traversai strada.

Tatăl meu tocmai ieșea la pensie. Mama… ea mai are vreo zece ani de făcut naveta la job-ul de la oraș. Au renovat casa bunicilor și au vrut să ducă o viață campestră, că le-a lipsit, iar orașul i-a îmbolnăvit. Asta înseamnă că viața lor se desfășoară mai mult pe afară unde, din întâmplare, au o livadă, o vie și o grădină cu legume. Încă din primul an au decis să crească și animale pe lângă casă. Unul-doi porci și câteva păsări. C-așa-i viața la țară. Te râde lumea dacă nu ești gospodar, și ce dacă vii de la București?

Între noi fie spus, eu nu am susținut activitatea de creștere a animalelor în ogradă. Am o viziune mai occidentală despre ce înseamnă curtea atunci când stai la casă și despre locul animalelor domestice. Dacă le mănânci, nu le crești acasă, ci la fermă. Nu știu dacă există conceptul ăsta, sau dacă ar fi sustenabil, dar eu aș contribui la o fermă locală cu roadele câmpului meu și o mică taxă lunară pentru a mi se crește perfect natural niște găinușe de ouă și de carne. Adică să fie hrănite și îngrijite corespunzător și să nu mă coste ca la supermarket.

Dar ideea ca săteanul să plătească taxe pentru ca altcineva să-i crească găina ar fi ridicolă pentru țăranul român. Pentru că fix banii sunt problema, altfel și-ar cumpăra cărnița de la raft, țaca-paca. În schimb omul are, ca tot țăranul, un teren care mai produce o grână și poate să hrănească niște înaripate doar cu prețul muncii lui (mai mult sau mai puțin.. nu intrăm în detalii). Să plătești pe altcineva să facă asta în locul tău poate fi nerentabil și descurajant.

Paradoxul e atunci când o găină crescută de tine poate costa mai mult decât dacă ai cumpăra-o din comerț. Să explic de ce, din experiența proprie.

Ai decis să crești găini în ogradă, după sfânta tradiție românească, așa că ai împrumutat din start ouă proaspete de la mai mulți vecini. După ce le-ai marcat față-spate pentru evidența zilnică de răsucit – o acțiune ce parcă prevestește soarta cea de pe urmă a puiului la rotisor – le-ai vârât binișor sub o cloșcă, dacă ai, sau la incubator, dacă-ți permiți curentul. Cum toată treaba cu incubatul este o loterie – unii pui eclozează, alții nu – vei pune la clocit vreo 40-50 de ouă și speri să te alegi cu 25-30 de pui. Peste 21 de zile ți-au ieșit, cu chiu cu vai, niște pui care, de la primul piuit, vor să mănânce.

În general, în primele două luni, oamenii hrănesc puii cu păsat. Unii le mai dau și concentrate, să crească mai repede. Dar motivul pentru care ai mei au hotărât să-și crească propriile păsări și să nu cumpere de la supermarket este tocmai că vor să știe ce au în farfurie și vor să mănânce sănătos. Dacă tot sunt consumatori de carne, măcar să mănânce carne netratată și neinjectată. Așa că au decis să-și hrănească puii perfect natural, deci nu-i „dopează” și cresc într-un ritm mai lent.

După trei luni, cei care-au supraviețuit încep să arate a viitoare găini. Durează cel puțin jumătate de an să-i aduci la maturitate. Timp în care mănâncă. În continuu. Și porumb și grâu și semințe și buruiană și pâine. Cel puțin o pâine pe zi ajunge la păsări. O franzelă costă 1 leu. Dacă faci socoteala, îți dai seama că din ceea ce investești puteai mânca pui shanghai în fiecare zi. În plus, păsările astea mai trebuie și vaccinate, iar uneori tratate, că se mai îmbolnăvesc și nimeni nu vrea să mănânce carne stricată. Trebuie deparazitate, că le umplu păduchii și, în loc să le hrănești pe ele, hrănești paraziți și te trezești cu schelete în coteț. Pentru toate provocările astea e nevoie de bani, timp și muncă.

Ce înseamnă să crești o pasăre în ograda părinților mei? Nu știu cum e la alte gospodării, dar ai mei își cresc păsările cu sufletul. După ce lucrează de la 5 la 17, mama se întoarce acasă și intră schimbul doi la găini. Să le dea extra-mâncare, după ce toată ziua au fost servite de tata. Dacă unele sunt bolnave, le bagă grăunța pe gât până se fac bine. Să le schimbe apa, să vorbească cu ele, să le întrebe de sănătate. Nu exagerez când spun că le crește ca pe niște copii. Toate astea pentru a mânca sănătos.

Ce omite Vosganian din ecuația lui economică sunt forța și timpul de muncă neplătite ale țăranului. Cotețul din fundul curții părinților mei nu produce impozite, dar ar fi chiar ridicol să mai plătească și taxe la stat pentru muncă voluntară. Nu, oul ăla nu e gratis, musiu! Este timpul în care tata strânge găinațul, spală cu furtunul, dezinfectează și culege buruiană, la ore când majoritatea orășenilor nici n-au făcut ochi.

Viața la țară încă este cruntă în România. De aia toată lumea fuge la oraș sau în afară. Pentru părinții mei, asta a fost o alegere, așa vor ei să trăiască. Alții însă nu au de ales.

Tata nu stă pe Facebook și Instagram, deși are tot timpul din lume pentru asta și, cu mica lui pensie, ar putea să participe la economia țării cumpărând ouă de la oraș. Dacă ar sta și el online, poate că ar comenta minunăția asta de știre în locul meu și ar ști să explice mai bine cum stă treaba. Până una-alta însă, cocoșul dă trezirea în fiecare dimineață din coteț, oamenii încă se spală în lighean cu apă din fântână, încălzită pe sobă sau la butelie, își încălzesc casele la foc de lemne și se ușurează în veceul din curte, după ce au mâncat prea multe ouă.

Despre livada, via și grădina de zarzavat, să ne-auzim cu bine când mă întorc de la culesul recoltei.