Noaptea Institutelor Culturale: Insititutul Francez

Am fost vineri la Institutul Francez la Noaptea Institutelor Culturale. Eram destul de încântată de programul anunţat, încât am mai invitat câteva persoane. Programul la Sala Elvira Popescu a început la 19 cu un concert. Eu am ajuns pe la 20.30 şi până la 21 n-am putut intra pentru că portăreasa se simţea şi ea o dată în an mare în poziţia sa (în restul timpului abia dacă vin 10 amărâţi la film) şi păzea uşa precum fetele virginitatea. Mi-a părut rău că n-am apucat scurt-metrajele cu Charlie Chaplin.

Când am reuşit să intru însă m-am întâlnit cu prietenii pe care-i invitasem şi am aflat că lor nu le plăcuse programul până atunci şi că vor să plece. Buuun. Au plecat şi-am rămas singură în rândul doi cu ochii ridicaţi înspre scenă ca pentru rugăciune. S-au stins luminile în sală şi a apărut Alexis HK, îmbrăcat în costum. S-a aşezat pe scaun, şi-a luat chitara şi, luminat de un singur reflector, a început. Tipul are o voce foarte frumoasă şi cântă la chitară dumnezeieşte. Dacă închizi ochii în timp ce-l asculţi ai impresia că o să te trezeşti undeva pe la orele prânzului la o terasă pariziană plină până în strada pietonală. Vezi oamenii plimbându-se de mână, râzând, dansând, alergând. Ascultându-l ai impresia că aici şi acum poţi să faci tot ce ai visat vreodată să faci. Muzica lui descătuşează simţurile cele mai suave.

Ca dovadă că nu glumesc, în primul rând se aşezaseră în faţa mea un el şi o ea. Tot timpul concertului şi-au mişcat mâinile în ritmul muzicii, apropiindu-şi şi depărtându-şi delicat palmele, abia atingându-se uneori şi prinzându-se strâns alteori. Mi-a plăcut jocul palmelor şi degetelor lor. Îmi place ce poate face muzica din oameni. Câteva piese pot fi ascultate pe pagina personală de pe myspace a lui Alexis. Enjoy!