ZĂ NET: O istorie personală

Pe vremea când dial-up-ul îmi umfla facturile la Romtelecom de-mi venea să le ard înainte să le vadă părinţii, messengerul era principala mea activitate online. Asta se întâmpla cam acum 3 ani. Aveam câţiva prieteni în listă, majoritatea cunoscuţi pe mirc (oh yeah, mirc!) sau colegi de liceu.

Dintre ăştia, singurul care mă ţinea în faţa calculatorului până se crăpa de ziuă era Raul, the bluesman, din Oradea. Tipul era fffff coool (k s fol lmbj d mess) că-mi ţinea intelectul treaz chiar şi la orele alea târzii. La un moment dat am stabilit să ne cunoaştem într-o iarnă, să facem revelion împreună (me bad bad grrrrl), dar nu s-a mai făcut.

După ce mi-am tras net prin cablu (şi ce net, dar asta-i altă poveste), paradoxal, n-am mai intrat aşa de mult pe mess. Poate pentru că îmi dădusem seama că net = mess NOT şi că mai sunt şi site-uri ca lumea pe care să-ţi pierzi timpul, bloguri de citit, chestii de făcut.

E totuşi ciudat când mă gândesc că atunci când am desoperit net-cafe-urile îmi scriam pe hârtii adrese de site-uri găsite prin ziare sau reviste şi navigam curioasă prin pagini not very user-friendly. Apoi a urmat prima mea adresă de e-mail (la Yahoo, desigur) pe care mi-a întocmit-o un administrator de net-cafe, apoi adresă la Hotmail şi tot aşa.

De unde a pornit însemnarea asta? De la un voice mail primit de la una roxanica cu voce de barbat… După ce-am adăugat-o pe listă mi-a zis că-i taică-miu. I-am mai dat o şansă, a zis că-i frati-miu. Bleah bleah, delete, ignore.

Şi de la mai ce a pornit însemnarea asta? Păi, de ceva vreme singura distracţie pe mess rămăsese hoax-ul despre ştergerea conturilor de Yahoo dacă nu trimiţi mesajul tuturor prietenilor din listă. Treaba e că e atât de vechi, încât acum nu mai e deloc amuzant ci de-a dreptul enervant că oamenii sunt atât de proşti şi cred că preşedintele Yahoo este unul Bogdan Oane (WTF is Bogdan Oane?)… sau că Yahoo a ajuns la maximum de “nr. de persoane” (ei, ca să vezi). Şi pentru mai multă autenticitate urmează încheierea în mare stil: “Cine nu trimite acest mesaj, contul lui va fii deletat. NU ESTE O VRAJEALA, CHIAR STERG CONTURI!!!! (este si pe net)”.

Cum de-i mai suportă netul ăsta pe toţi şi pe toate?

4 Comments

  1. Pai Bogdan Oane il cheama pe un IT-ist de la mine de la serviciu. Pe bune! Numai ca asta e prea prost…nici macar nu stie sa instaleze mess-ul dar sa trimita si mass-uri :))

  2. Păi să-l întrebi pe Bogdan Oane ăsta al tău de ce nu ştie să instaleze mess dacă e preşedinte Yahoo.

    Şi dacă e preşedinte la Yahoo de ce mai lucrează şi prin alte redacţii, nu-i mai ajung banii?

  3. da de unde stii ca Oane asta lucreaza in redactii, ca Victor nu a piomenit de asa ceva?