RETROSPECTIVA 2010: Martie

O lună aglomerată, plină de aniversări și plimbări. Am început cu ziua Deliei.

Mi-am făcut în sfârșit abonament pe ruta LLN-BXL.

Iar prima vizită la Bruxelles am făcut-o pentru un reportaj cu ocazia e-skills week. Au fost și români pe-acolo… pe scenă. Cei doi au luat locul 2 pentru încărcătorul de telefon ecologic.

Între conferințe ne-am jucat Mario și ping pong.

Cami și Iulia au organizat o zi de pizza africană la ele în kot.

Și s-au strâns ceva români…

Ne-am și întrecut în talente chitaristice.

Apoi a venit și Monsieur și-am fost și cu el la Bruxelles. Am vizitat casa lui Erasmus.

Apoi l-am dus la concert surpriză la conservatorul din Bxl.

A doua zi ne-am rătăcit pe câmpuri în drum spre abația din Villers-la-Ville.

Dar și când am găsit-o <3

Într-o seară am vrut să-i fac o surpriză lui Monsieur când s-a întors de la cumpărături. Am pus steluțe fosforescente pe geam. Ideea era să se uite spre geamul meu și să le vadă strălucitoare, dar el nu merge pe stradă cu capul în nori…

Iarăși la Bruxelles pentru prima dată la un curs unde eram doar două studente. A fost una dintre cele două dăți în care l-am văzut pe prof.

Și a început să se simtă în sfârșit primăvara.

Am fost cu Andreea la Bruxelles de-am văzut cartierul instituțiilor europene.

Ne-am plimbat prin parcuri.

Și am vizitat muzeul de istorie naturală, locul în care ea a făcut stagiu toată vara.

Am aflat că Racoviță a fost explorator pe vasul Belgica și a descoperit diverse specii noi.

Ar trebui să dedici o întreagă zi vizitării muzeului. Are o mulțime de exponate din toate departamentele și foarte multe experimente și aplicații multimedia cu care ne-am amuzat.

Am văzut orașul din cer.

Am sărbătorit floriile la Cami și Iulia. Am jucat cărți pe porunci până dimineață. Pe la răsăritul soarelui unii băieți cântau cucurigu pe balcon.

Tot atunci Andreea l-a cunoscut pe Augustin. Imediat s-au și mozolit :)

Și-am încheiat luna cu ziua lui Adi care ne-a făcut o invitație audio foarte tare intitulată „la mine-n kot”. Din păcate n-am ajuns, dar știu c-a primit o sumedenie de trenuri și locomotive :)