CU BICLELE LA LACUL MORII

Vremea a fost perfectă pentru un tur de lac pe biciclete cu Monsieur și Julia. Ei au vorbit, eu am ascultat. Am intervenit cu câte un oui sau non pe ici pe colo și am scăpat și câteva dégueulasse, dar chiar arată rău zona aia. Julia zice că se simte liberă și că-i plac locurile astea, ca și cum ar evada din societate. Ce-aș mai evada și eu la Lyon în locul ei.

Apoi am mers la ea pentru cafele și pălăvrăgeli. Locuiește în cea mai frumoasă casă pe care-am vizitat-o în București. Deși stă să cadă, în interior totul strigă noblețe și bun gust. A aparținut unui scriitor, așa că am petrecut minute bune luând titluri din bibliotecă la rând, în așteptarea lui Monsieur care a venit cu berea. Pe ritmuri pozitive de reggae (apropo de filmul de aseară) am vorbit despre subculturi care devin încet încet culturi dominante, despre școală, călătorii și aspirații. Și ne-a bătut la zaruri, dar ne-a consolat gândul că noi avem ceea ce se numește noroc în dragoste.

Tot la Liège am rămas împotmolită. Chiar trebuie să termin cu Belgia mâine și să mă apuc de Olanda și Luxemburg.