LA HULPE, AȘA ÎNCEPE

Maine plecam amandoi; ne sincronizam chiar si de departe. In week-end mi-a spus ca pentru cineva care calatoreste stau cam mult pe-acasa. Asa ca, desi m-am tot chinuit sa pun planurile cap la cap si sa dau o coerenta traseului, inca am spatii goale intre unele destinatii, inca nu stiu ce-o sa vizitez in unele locuri in care vreau sa ajung, inca nu stiu unde voi dormi peste doua nopti. Dar maine imi iau rucsacul in spinare si plec. La mare.

Azi a fost un fel de primavara si-am profitat din plin. Mi-am pus fusta cumparata la reducere si cizmele cu toc luate de la arabi din Bruxelles, am renuntat la caciula si manusi si am lasat soarele sa-si faca treaba.

Pe la amiaza ne-am pornit spre castelul de la La Hulpe. A fost o zi frumoasa, am ras mult, ca pe vremuri. Am rememorat chiar si locuri prin care am trecut cu bicicleta asta vara.

Spre final nu-mi mai simteam picioarele, dar am supravietuit. Ziua mea in poze ar fi cam asa:

O pasagera inedita.

O companie joviala de fiecare data.

Un turn acoperit de iedera.

Castelul La Hulpe. Construit in 1846, a apartinut chimistului Ernest Solvay. Micut si cochet, face parte din patrimoniul arhitectural major al Valoniei.

Un asfintit in ferestrele castelului.

O lectie de calarie.

Un pod. Cred ca am o “chestie” cu podurile…

O scara pana la lac.

Un mic detaliu la ferestrele tuturor caselor din zona.

Si se pare ca mesajul asta ma urmareste peste tot. Oare ce vrea sa-mi transmita?