SUB ACOPERIȘ

De când locuiesc la mansardă am învățat două lucruri.

1. Nu e nimic boem în a-ți cultiva o cocoașă și a da zilnic cu capul de bârne atunci când vrei să te ridici din pat.
2. Nu e zi în care să nu intre în grotă câte o muscă, libelulă, țânțar sau altă înaripată care apoi vrea afară și se lovește de geamul LARG deschis într-o disperare bâzâită. De unde deduc că direcția tot înainte nu este decât deviza “șoimilor patriei”, iar insectele nu știu decât refrenul capitalist “tot mai sus”.

O versiune mai estetizată de la veteranul mansardelor pariziene, domnul Baudelaire:

Les deux mains au menton, du haut de ma mansarde,
Je verrai l’atelier qui chante et qui bavarde;
Les tuyaux, les clochers, ces mâts de la cité,
Et les grands ciels qui font rêver d’éternité.

~ Paysage, Charles Baudelaire