FEBRUARIE 2011

În februarie am învățat că e important să faci planuri și liste pentru a-ți organiza activitățile, dar că trebuie să lași loc și pentru spontaneitate.

Am început timid călătoria prin marile orașe din Belgia. Am vizitat castelul și domeniul regal din La Hulpe.

Apoi am fost la litoralul Mării Nordului să văd cum e iarna. Tot o apă și-un nisip. Și incredibil de cald.

Am pornit din De Panne, de la granița cu Franța și am mers toată ziua pe plajă până în Oostende. 40 de km.

Reîntâlnirea cu marea a fost emoționantă. Vremea superbă, natura în toate părțile, oamenii liniștiți. Nu m-am simțit singură nici o clipă, deși mi-am dorit din tot sufletul să împărtășesc cu părinții ziua aia.

Am ajuns seara în Oostende unde am întâlnit-o pe Karen, prima mea gazdă prin couchsurfing. Nici nu m-am instalat bine la ea, c-am și plecat la Brugge, la lecția ei de step.

E minunat ce poate face omul cu corpul lui. Ne-am simți mult mai bine dacă am încerca să facem cu regularitate un sport care ne place. Eu una știu sigur că mă voi apuca anul viitor de dansuri irlandeze sau ceva pe-acolo de zbâțâit mult din picioare.

A doua zi am mers în Anvers la lecții de canto. În restul zilei am făcut turul orașului Oostende pe biciclete. Abia dacă ajungeam la pedale și uite-așa am învățat să merg fără să stau în șa.

După Oostende am mers două zile în Brugge

Orașul ăsta mi se pare cam redundant și nici vremea n-a ajutat prea mult. Ce m-a impresionat cel mai mult și am zeci de poze care să susțină asta sunt ferestrele caselor și modul în care-și ornamentează localnicii pervazele. Poți scoate un album foto numai din asta în Brugge.

După un scurt popas în LLN am plecat spre Verviers unde am vizitat un muzeu al lânii și al modei cam anost și scump. Aproape am rămas blocată acolo când s-a declanșat alarma de incendiu. Am ieșit tiptil printre pompieri și m-am grăbit spre Liège.

M-am lipit din prima de Delphine, gazda mea din Liège. Și acum mă mir cum am comasat atâtea vizite și activități în numai două zile. Nici aici vremea n-a ținut cu mine, așa că cea mai frumoasă poză din oraș e asta.

Am văzut pentru prima dată o cameră de proiecție într-un cinematograf, ne-am suit pe acoperișuri, am vizitat vechi prieteni în case frumoase cu priveliști incredibile. Am mers cu bicicleta electrică, am mâncat în cele mai pitorești localuri, am vizitat expoziții și am învățat că e important să ne reconectăm la natură nu doar în vacanță, ci de fiecare dată când avem ocazia chiar la noi în oraș.

Următoarea destinație: Ghent. Deja simțurile mele de călătoare se ascuțiseră într-atât că mă mișcam ca o busolă vie. Găseam instinctiv o adresă sau un supermarket, sau poate era doar norocul meu de începătoare. 

În Ghent s-a arătat și soarele și-am văzut un oraș animat, plin de bicicliști și de studenți. Gazdele mele mi-au povestit la cină viețile lor amoroase complicate și părea că mi se derulează un film art house prin fața ochilor. Mi-a plăcut prietenia lor îndelungată, stilul de viață fără planuri pe termen lung și casa de vis, dar n-o să uit prea curând dușurile în baia lor friguroasă, de parcă m-aș fi scăldat într-un lac înghețat.

Anvers ca oraș n-a fost o mare descoperire. O dată ce vizitezi două-trei orașe belgiene, nu prea te mai surprinde nimic nici arhitectural, nici vizual în vreun fel. 

Personal mi-au plăcut muzeul fotografiei (deși nu epatează și nu-l depășește pe cel din Charleroi) și tunelul pietonal de jumătate de km care trece pe sub râul Scheldt.

Drumul în subteran pe scările rulante din lemn e ca o vizită într-un parc de distracții vintage. Eu am fost impresionată.

Gazda mea a fost o jurnalistă filipineză foarte interesantă. De la ea am învățat să ascult cu atenție învățăturile mamei și să încerc să mă apropii mai mult de familie. Am petrecut orele nopții discutând despre imunitatea ei la droguri și alcool, despre călătorii prin Europa și Asia, despre apa limpede și nisipul fin al plajei de acasă, despre sărăcie, despre credință și religie în general. Și asta a fost doar prima noapte.

Am dormit pentru prima dată pe jos, cu o salteluță subțire cât un cearșaf sub mine, învelită într-un sac de dormit tipic filipinez, care se poate transforma în rochiță de plajă. Culmea, amintirile astea se întipăresc cel mai bine și sunt cele mai savuroase.

Fiind așa aproape de granița cu Olanda, după Anvers am mers la Breda, un orășel tare cochet, curat și liniștit care în google maps părea destul de mare (pentru un oraș din Olanda), dar pe care l-am întors pe toate părțile în numai 5 ore.

Am observat o arhitectură deosebită a clădirilor. Pe lângă casele tradiționale în stil olandez am găsit cartiere rezidențiale în stilul anilor 60-70 destul de impresionante.

Eu am stat două zile la Geff și Amy, un cuplu foarte frumos de care nu-mi venea să mă mai despart. Geff m-a luat de la gară în cea mai luxoasă mașină în care am urcat vreodată și, după ce m-am instalat în camera mea și-am luat o cină frugală cât să prindem puteri, am plecat la Rotterdam la o seară de tango.

Printre atâtea ținute elegente și pantofi cu toc, eu în cizmele mele ugg păream un elefant încălțat. Geff mi-a zis că sunt ca o tipă în costum de baie pe o plajă de nudiști. Cu toate astea am primit TREI (!!!) invitații la dans și n-am călcat pe nimeni pe picioare. A fost o seară de discuții despre dans, despre tango în țările sud americane, despre relații și-mi amintesc că la final eram atât de obosită c-am adormit pe bancheta din spate în drumul spre casă. Am ajuns în Breda după ora 2 și-am dormit în cel mai mare pat king size până la prânz a doua zi.

Ziua următoare a fost ziua fetelor. Cum vizitasem deja Breda, am întrebat-o pe Amy unde ar vrea să mergem, undeva unde n-a mai fost până atunci. Așa am pornit spre Delft. Am găsit un oraș cu un trafic greu de mașini și ne-am chinuit în zadar să găsim parcare gratuită. Însă imediat ce a început să fulguiască, cele câteva ore petrecute acolo au fost magice. Centrul orașului este superb, cu un lanț de canale mai frumos ca în Amsterdam. Noi am poposit în casa lui Vermeer unde ne-am inițiat rapid în opera și stilul artistului, după care ne-am oprit într-un local drăguț pentru ciocolată caldă și plăcintă cu mere și frișcă.

Acasă Geff ne aștepta cu antreuri calde. După ce ne-am potolit puțin foamea ne-am pus cu toții pe gătit o minunăție de cină cu pâine la cuptor, pui cu orez și legume și-am deschis vinul alb de la mine. După masă ne-am relaxat cu câte o cană de ceai cu scorțișoară (și cu râvaș) și nu ne-am mai oprit din vorbit până la 5 dimineața.

S-au spus multe lucruri în seara aia și știu că am căpătat multă încredere în mine ulterior. Ce-am luat cu mine este o idee simplă și evidentă pe care mi-a împărtășit-o Geff: „E adevărat că suprapopulăm planeta, dar asta nu mă împiedică să-mi doresc doi copii. În fond eu și Amy suntem două ființe, deci ar fi firesc să lăsăm în urmă câte un înlocuitor pentru fiecare.” Așa că acum nu mi se mai pare atât de străină ideea de a lăsa pe cineva în locul meu, pentru că nu e vina mea că alții nu sunt responsabili.

A doua zi am încercat să fac autostopul până în Haga. A oprit pentru mine o polițistă care m-a luat cu ea până la Rotterdam. Știam amândouă că e ilegal să faci autostopul pe autostradă, dar mi-a mărturisit că-i aminteam de sora ei care făcea asta în tinerețe, așa că m-a luat de teamă să nu pățesc ceva. A fost o zi de groază în care am regretat că am plecat din Breda. În Rotterdam n-am mai prins nici o mașină spre Haga, așa c-am mers o mulțime pe jos fără să știu exact unde sunt și dacă sunt pe drumul cel bun. În cele din urmă am nimerit într-o benzinărie peste un algerian care a fost de acord să mă ducă până la gară. Cu ultimii bani (cea mai mare problemă a mea în Olanda a fost că nu puteam plăti cu cardul visa) mi-am luat bilet de tren și-am ajuns la destinație.

În Haga am fost atât de obosită și norocul părea că mă părăsește treptat, încât m-am chinuit o zi întreagă să ajung pe litoral. Iar când am ajuns, am nimerit fix în partea portuară aflată în construcții. Așa că n-am nici măcar o poză din oraș. Singura consolare a fost că seara am mers la o petrecere între couchsurferi unde am cunoscut o mulțime de oameni diferiți și interesanți care mi-au reamintit că totul e posibil: să te muți într-un oraș nou, să-ți schimbi locul de muncă când nu-ți mai oferă nici o satisfacție, să călătorești mult, să faci numai ceea ce-ți place. Nici unul dintre ei nu era olandez.

Gazda mea, culmea, era și ea polițistă. Și cel mai important lucru pe care l-am învățat de la ea a fost cum să păcălesc sistemul de transport! Astfel, după o tentativă eșuată de autostop, am luat trenul spre Haarlem la jumătate de preț (ceea ce e mare lucru, că biletele la tren te costă pielea de pe tine).

Am ajuns spre seară în oraș și am luat-o încetișor spre Ikea Haarlem, unde urma să-mi întâlnesc noua gazdă, pe Anna. După tradiționalul transport tipic olandez pe portbagajul bicicletei am ajuns la ea acasă. Acasă însemna un apartament la etajul unei biserici. Am mâncat chifteluțe suedeze la cină, am lăsat bagajul și-am ieșit cu bicicletele în oraș. 

A urmat o seară de colindat bar după bar, de rezolvat anagrame, de băut multă bere gratis de toate gradele, de dansat pe scaune, mese, în stradă etc. Spre dimineață ne-am suit în șa și-am plecat spre casă pe biciclete, ca toți ceilalți care mai populau străzile la ora aia cântând cât îi țineau plămânii. Am dormit până seara a doua zi.

Cu mintea încă în ceață am făcut o prăjitură de ciocolată ucigător de dulce, ne-am antrenat vocile la karaoke și-am plecat la o petrecere cu toți angajații Ikea din Haarlem. Și seara a fost cu multă mâncare și cântec, așa:

În ultima zi în oraș am pornit în căutarea celebrelor grădini ascunse și le-am descoperit pe toate din ghidul turistic în vreo 5 ore.

Dar cel mai mult mi-a plăcut strada Korte Hout, pentru simplul fapt că este cea mai verde stradă pe care-am văzut-o în viața mea. Și asta era în februarie. Mi-ar plăcea s-o revăd într-o lună din anotimpul cald.

Seara am luat trenul spre Utrecht, unde, după o cină delicioasă m-am pomenit că merg cu gazda mea la un antrenament de dans freestyle. Și așa s-a încheiat prima mea lună pe drumuri.