CĂLĂTORIA MEA CA UN FILM ARTISTIC

Am ajuns bine în Gent. Pare că drumurile mi-au rafinat simțurile și m-au transformat într-o busolă vie :D

În seara asta am gustat o mâncare tipic belgiană care se cheamă hesperollekes apoi noile mele gazde mi-au făcut turul casei. Baia e locul în care voi sta cel mai puțin, că e ger ca la Polul Nord, prost izolată și n-are nici o sursă de căldură. Scările interioare sunt foarte caraghioase. Înguste, bineinteles, și trebuie să începi să pășești întotdeauna cu stângul.

Cât de importanți sunt oamenii pe care-i întâlnesc pe drum. Îți schimbă complet vizita și modul în care percepi orașul. De pildă, poate că nu mi-ar fi plăcut Liege-ul, că a plouat și a fost tot timpul urât. Dar cu Delphine am găsit locuri din afara hărții turistice și am avut unele momente memorabile prin ineditul situației.

Sala de proiecție a fost ca lumea. Nu era nimeni înăuntru, proiecționisții pun rola și apoi pleacă la treaba lor să se converseze la recepție cu ceilalți colegi. O gașcă interesantă de oameni lucrează acolo. Am vorbit puțin și de cinema-ul de artă românesc, spuneau c-au văzut filmul lui Mungiu și că a fost interesant.

Încă rememorez plimbarea prin pădure și întâlnirea cu doamna cu iepurele în cușcă. Traversarea impasurilor prin casele și grădinile prietenilor lui Delphine. Gauffra caldă și atelierul de pâine cu maia. Străzile pietonale înguste din centrul Liege-ului. Și așa adorm în seara asta pe canapeaua din sufragerie, cu două scaune rabatabile de cinema pe care nu stă nimeni în fața mea. Călătoria asta se transformă într-un film dat pe repede înainte.