CĂLĂTORIA PĂIANJENULUI

Andreea vorbea azi-noapte iar eu, cu ochii mici de somn, îi vedeam doar gura cum se mișcă și încercam să țin creierul întredeschis să nu pară un film mut. Am propus să ne întindem și să mai vorbim așa. Iar cum stăteam noi sub plapumă și Andreea vorbea, se oprește la un moment dat și se uită lung la perete. Apoi imi zice, Sim, un păianjen se plimbă pe dopurile de bere ale lui Adi. Toată noaptea am dormit numai cu spatele la perete…

Orașul ăsta e pustiu fără tine și-mi e teamă că toată Europa, cu cele mai frumoase locuri ale ei, sunt zero fără tine.