COMOARA DIN CALEIDOSCOP

Ce-mi plac caleidoscoapele! Când eram mică am avut unul mare-mare şi nu era zi în care să nu mă uit prin el. Până când m-a trecut curiozitatea şi am vrut să văd ce are înăuntru – mă gândeam că sunt diamante. Sigur, l-am stricat şi n-am găsit nici pietre preţioase în el, ci doar nişte cioburi colorate.

Anul ăsta mi-a revenit curiozitatea şi am căutat prin librării şi pe net, dar n-am gasit nicăieri nici un caleidoscop. Aşa că atunci când am ajuns în Franţa nici nu m-am uitat că era 40 de euro unul şi mi-am cumpărat un set care se asamblează. De data asta, procesul a fost invers decât în copilărie. M-am chinuit să-i potrivesc oglinjoarele, am răsturnat formele colorate, am fixat lentila şi am început să-l răsucesc. Mirajul nu au mai fost pietricelele, ci ansamblul pe care-l formau.

Acum stă pe raft şi aşteaptă nişte copii mici să vină şi să-l desfacă, să descopere comoara dinăuntru.

Însemnarea asta a pornit de aici, dar e şi unul mai complicat aici.