CINEMA ÎN AER LIBER: Acum şi atunci

Am avut ultimul examen joi şi, de bucurie că s-a mai terminat un an, am mers la cinema. La E-Uranus. E-Uranus este o grădină de vară ziua, cu bar şi mese în formă de pian cu coadă, şezlonguri şi nisip, iar noaptea este cinema în aer liber. Locul în care se întâmplă toate acestea este însă cam sinistru: curtea unui complex agricol din cărămidă roşiatică, cu foarte multe coşuri de fum pe acoperiş şi cu un fost turn de apă alături. După mine seamnănă foarte mult cu un lagăr de concentrare. Mai ales la lăsarea întunericului, deja vedeam hornurile fumegând… Şi, în această atmosferă, pe scaune de plastic, cu cerul căscat deasupra noastră şi rola de film învârtindu-se cu zgomot de anii ’50 în spatele nostru, am văzut proiectat Todo sobre mi madre, un film în inconfundabilul stil al lui Almodovar. Ce dor mi-era de o seară de vară aşa…

Ideea de film în aer liber mi-a amintit de un unchi de la Şerbăneşti, singurul care avea un aparat video pe vremea aia în sat şi care scotea în serile de vară televizorul în curte, aşeza în faţa lui câteva băncuţe şi chema oamenii să le pună casete video. Pe bani, desigur. Eu eram mică şi verişorii mei… şi mai mici. Ce ne mai uitam noi la filme la video! Îmi amintesc că am văzut un film cu nişte ninja chiar de mai multe ori. Era o fază pe care noi o numeam “aia cu cuţitul în cap” şi la care dădeam mereu rewind pentru că ni se părea amuzant să vedem cum intră şi iese sabia din capul sărmanului. Back and forth, cum zice o vorbă celebră de acum ;) . Şi ce ne mai aruncam după aia din copaci ca să facem şi noi ce vedeam prin film.

Oare de ce mi se pare că timpul trecea mai greu atunci? Şi aerul era mai respirabil. Şi ziua era cald şi noaptea era răcoare. Şi noi eram…