CAZINO CONSTANȚA

cazino

Am vărsat tușul negru. S-a scurs cam jumate. De când se tot cerea șters biroul… Lucrez la o nouă invitație de nuntă. Mirele e din Constanța. 

Bisous!

9 (NOUĂ)

Se spune că înainte să treci în lumea celor drepți îți vezi viața în fața ochilor într-o fracțiune de secundă. Un suflu slab, o adiere, o țâră de energie în Univers. Atât suntem.

Și totuși, de nouă ani viața mea pare nesfârșită și veșnică pentru că ne-am găsit. Într-o secundă nici n-aș ști ce să-mi amintesc mai repede din tot ce ne-am spus, toate locurile în care am făcut umbră și lumină, toate proiectele noastre, emoțiile, îmbrățișările, sărutările, zâmbetele și lacrimile. Pentru acest trecut păstrez emailurile și fotografiile în care deja nu mai răzbat. Cândva poate ne vor ține de cald.

Acum, după atâția ani, avem ce-am construit. Gândurile care parcă răsar din aceeași minte. Ideile care se completează ca piesele de puzzle. Îmbrățișările care ne topesc și ne înalță în același timp. Sănătatea pe care am început s-o prețuim mai mult. Cărțile, veșnicele prietene. Multele amintiri a ceea ce-am fost, mărturie a ceea ce-am devenit. Și distanța, pentru că nu ne-am gândit niciodată la viitor.

Oriunde ne-am afla însă, tu cultivi în mine ambiția autodepășirii, răbdarea și speranța regăsirii. Iar pentru asta, îți mulțumesc că ești, de nouă ani, prietenul și îngerul meu păzitor.

MAȘINA TIMPULUI: Luxemburg

Acum patru ani. Vallée de la Pétrusse la prima oră. Aer proaspăt, verde crud în razele soarelui. Trepte domoale, din piatră și mușchi. Alergătorii pe sub Pont Adolphe, doi câte doi. Cazematele Bock, labirintice, medievale. Moștenire UNESCO. 1599 de km până acasă. Speltz-ii. Kusmi tea. Portugalia-România, o țară mai săracă decât alta. Pături peste genunchi. Mansarda. Picăturile de ploaie cât bobul de strugure deasupra capului. Un mic-dejun bogat, solitar. La vie en rose. Cafea cu Paulina la o braserie boemă. Supă ungurească delicioasă la soup-bar-ul proprietarilor. Restaurantul în declin. Lecția de afaceri în camionul cu vin. Seara cu Virginia Woolf. Salam uscat suspendat de tavan. Bicicleta pe coline, sub soarele de primăvară. Cai și medalii. Balerini în poșetă. Seara cu fetele în pub. O familie perfectă sau cel puțin ideală. Mulțumesc!

TRIADA GROAZEI

Am dat pisoii. A plecat și el. Singură. A fost ziua mea azi? Am stat cu mama. Am dormit la prânz și ea a făcut curat. Ieri am făcut și eu. Am șters urmele fizice. Acum îmi tremură mâna și mă doare încheietura. Tânjesc după gândurile altora. M-am săturat de ale mele. Amare sărbători. Alții trăiesc. Sau se prefac. Forfotă în oraș. Zambile ofilite. Rafturi golite de cutii de bomboane. Triste zile de intrat pe Facebook. Draga mea mamă. Spune că avem nevoie de sărbători să ne amintim să ne reamintim că ne iubim. Un bilețel cât o iubire. La Luxembourg. Nu pentru mine. Eu rămân doar cu ceea ce numea “triada groazei”.

AIRBNB

Scriu sub influența noului drog. Dacă până acum mă plimbam prin lume cu google maps, acum pot să intru și-n casele oamenilor. Cu airbnb. Mulțumiri și ofrande zeului internetului, al electricității și al programatorilor pentru această experiență completă care-mi satisface înclinația voyeuristă inveterată.

Pe de altă parte, îi spuneam și lui Monsieur azi dimineață, dați o căutare de curiozitate la apartamentele din București pe mai sus amintitul site și voila! Aici sunt nervii noștri și sănătatea noastră mintală. În pereții ăștia prin care-au trecut sute de mii de bormașini și ciocane. Și prin care-o să radă cutremurul ăl mare. Că deh, suntem toți arhitecți și designeri de interior.

În altă ordine de idei, am vizitat chichinețele și măgăoaiele Parisului (ce discrepanță!), Veneția (ce dezamăgire!), bijuteriile Bruxelles-ului și hipstărelile Bucureștiului. Și tot la Bruxelles visez. Poate mi-l face cadou Bénabar la Crăciunul viitor. Sau poate chiar eu.

CVBNM

Pe tastatură, tasta pentru spațiu ocupă tot atâta loc cât cinci litere.

Mi se întâmplă uneori să privesc o pagină de carte, mai ales când sunt obosită, și să-i văd mai degrabă spațiile dintre cuvinte. Așa cum Apollinaire desena din cuvinte și rânduri, așa mi-ar plăcea să mă joc cu spațiile dintre cuvinte. Să scriu un text din spații și lumea să se uite la el ca la un tablou. Să-i descopere sensul de la distanță. Dar nu prin adăugare de spații, ci tocmai prin alegerea cuvintelor.

Gânduri de om la Litere, în prima zi de sesiune.

MAȘINA TIMPULUI: Velocalendarul

Tipărisem velocalendarele, le îngrămădisem în valiză și eram în trenul spre București. Ațipisem, dar m-am trezit brusc. Zece apeluri ratate, nenumărate sms-uri. Am părăsit compartimentul și-am coborât pe peron să te caut. Tu mă căutai deja. Minutul cât ne-am regăsit.. universul nu-l cuprinde. M-am întors cu apă, gustărele și cosmetice. Nu mai încăpeam în mine de bucurie.  M-ai petrecut pe bicicletă până ce trenul a depășit peronul. Femeile din compartiment te urmăreau cu privirea și zâmbeau pe sub mustăți. Eu eram mândră. Acum un an. A fost ultimul velocalendar.

ECHILIBRU

Pentru că atunci când totul îmi merge rău, ajung să mă închin pe scările de la bibliotecă după ce-am întârziat predarea a două cărți și n-am primit amendă.

Mă răsfăț cu o vafă de cacao, bucuroasă că n-o să mănânc doar pâine toată săptămâna și că pot să mai păcălesc toamna.

La Auchan, o femeie de serviciu mătură nonșalantă măruntul risipit pe jos în jurul caselor.

La șahiști, un grup produce multă rumoare. Pe o bancă se îngrămădesc alegătorii ieșeni să-și vândă votul pentru un ceas chinezesc. Șah-mat, România!

Paler scrie despre zodia lui. Se pare că trebuie să fiu maestră a tactului pentru a ține piept racului. Dac-aș fi citit pagina asta mai devreme, în weekend… n-ar mai fi fost echilibru în univers.

MAȘINA TIMPULUI: Scooby Doo

În toamna lui 2010 se pare că petreceam mult timp la baie, că începusem să văd tot felul de figuri în plăcile de faianță. De pildă, pe Scooby Doo cu medalion și gura întredeschisă, pesemne salivând la un Scooby snack.

Coincidența face ca săptămâna asta să caut faianță pentru casa de la țară.

MAȘINA TIMPULUI: Minor Swing

În 2010 pe vremea asta eram încă buimăciți după întoarcerea din Belgia. Ne echipasem cu aparat foto și cameră video, încălecasem biclele și-am mers în garajul Minor Swing să-l intervievezi pe Gruia despre proiectul lui, Bikeswing. I-am descoperit simpaticul atelier de recondiționat biciclete și-am cunoscut-o și pe Ioana, care meșterea hamace și bentițe textile. Înghesuială, creativitate, pasiune. Tot pe-atunci începeam și eu lucrul la Simcute.

PATRU SUB ACOPERIȘ

De vreo trei săptămâni deja i-am adus pe pisicoți acasă. Când i-am lăsat la părinți astă-vară erau două ghemotoace zburlite și chițăitoare. Încăpeau pe sub toate mobilele, alergau împleticindu-se, își cărau picioare-n cap, îmi chinuiau perdelele și nu reușeau încă să se cațere pe pervaz, deși le plăcea să privească oamenii și mâțele de-afară cu ochii lor abia limpeziți. Pe-atunci arătau așa:

tendresse

Între timp mama i-a îndopat cu mâncare și cu dragoste și mi-a înapoiat o tigroaică și-o panteră neagră. Așa ne-am trezit noi, la început de octombrie, patru suflete reunite sub același acoperiș: Dulcinea, Julien, Monsieur și Simcute. Aproape o familie.

Schimbarea a fost bruscă pentru toți. Eu mă dezbrac cu greu de solitudinea anului trecut, de ticuri și rigori și-ncerc să redevin om. Sper să pot. N-ar trebui să fie greu cu ei, nu? 

 julien dulcinea 

MAȘINA TIMPULUI: Ouăle

Anul trecut pe vremea asta ne mutasem la țară și aveam patru găini care se ouau cam așa. Anul ăsta ne apropiem de 100 de pui, care vor fi la anul găini. Încă mai cumpărăm ouă de la supermarket.