NOBELUL PENTRU LITERATURĂ

E drept că nu putem vedea nominalizările la premiul Nobel decât peste 50 de ani de la decernare, dar ce bine că putem vedea oricând meniul din fiecare an..!

În altă ordine de idei, nu e interesant că un român, Alexandru Dimitrie Xenopol, a fost nominalizat pentru Nobelul pentru literatură încă de la prima ediție, în 1901? Apoi încă o dată în 1909. Asta spune totuși ceva despre poziția României pe harta lumii, despre acele vremuri de relații internaționale favorabile, de aliniere la centru, de recunoaștere a valorilor.

Abia în 1957 a mai fost nominalizat un român, de data asta de către un profesor de la Roma. E vorba despre Mircea Eliade și mereu îmi amintesc de durerea lui, de neajunsul de a se fi născut român, de eforturile înzecit mai mari pentru a fi luat în seamă la nivel mondial, pe când un autor francez n-ar fi avut de făcut decât să-și dea manuscrisele la o editură bună și restul se întâmpla ca prin magie. Șapte ani mai târziu, în 1964, Eugen Ionescu a fost alături de Sartre printre favoriți.

Atât. Mai departe, nu ne rămâne decât să așteptăm an de an să descoperim dinamica literaturii mondiale și s-o așezăm în contextul istoriei mondiale. Și să citim.

CU COȘURILE PE FAȚĂ

Apar exact când ai nevoie de o piele de bebeluș, se știe. Pe obraz fix la prima întâlnire, pe vârful nasului în ziua nunții, în frunte când trebuie să-ți faci poza de buletin sau pe bărbie când trebuie să ții un discurs. Da, coșurile, întotdeauna alături de tineîn locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

THE RISE AND FALL

Să te naști frunză toamna. Nu apuci să te înverzești, că te și înroșești și cazi. O viață scurtă și intensă.

VOYEURISM LYONEZ

Acel demisol care găzduiește o bucătărie ușor rustică, luminată sobru, unde seara încetinesc pașii pentru a privi prin cele două ferestre cu grilaj, ca-ntr-un film scurt, de 5 secunde, o scenă de familie repetitivă. Băiatul își face temele în picioare, cu coatele pe masa acoperită de faianță, în vreme ce mama lui pregătește cina. A doua zi, dimineața, borcănașele de mirodenii reapar pe pervaz și e singurul lucru pe care-l mai percep prin ferestrele fumurii.

GÂNDURI BRUMĂRELE

Să nu mai uit să-mi iau tableta și căștile când merg pe jos. E timpul pentru audiobook-uri la drumurile lungi.

Păianjenul mic, dar îndrăzneț, care iubește literatura rusă și mi-a verificat carnețelul cu notițe și lecturile pe tabletă.

Cele două pisici (pisicile vagaboande sunt o raritate aici) care ascultau sub o mașină explicațiile ghidului care nu-și găsea cuvintele în engleză. Octogenarii îl ajutau răbdători.

Familia de lilieci care mi-a ținut companie de la supermarket până acasă și m-a făcut să-mi apăr capul cu grilajul de uscat rufe.

BIROUL MEU LYONEZ

Are peste doi metri. Știu pentru că este mai lung decât patul.. și aproape tot atât de lat la una dintre extremități. Este deci o ciudățenie care ocupă jumătate din “celulă”. Dar, vai, în sfârșit pot să mă întind cu toate cărțile de la bibliotecă și laptopul și acuarelele și creioanele și tableta grafică și vasul cu tiramisu (ce?) și ghivecele și tot îmi rămâne spațiu pentru razele soarelui până la asfințit!

diderot

montesquieu

Astăzi i-am făcut inaugurarea cu o carte de vizită pe care am pictat-o pentru o veche prietenă. Un mic proiect care a stat mult timp în stand-by, până mi-am găsit locul și liniștea.

Design-ul păstrează într-o anumită măsură tema site-ului la care am lucrat în urmă cu un an. Porumbelul, inițial alb, a devenit astăzi albastru, pentru că s-a apropiat tot mai mult de cer. Vă recomand să citiți reflecțiile Elenei și, dacă simțiți nevoia să vorbiți cu cineva de încredere (pentru că e atât de greu să găsești un terapeut competent și empatic), dați-i un semn. Cine știe, poate vă redă aripile.

cartevizitaelenadarie

GĂURI ÎN PEREȚI

Azi am dat găuri. De când visez să fiu și eu spaima vecinilor. De fapt, pe cine păcălesc, eu doar am ținut o coală albă sub bormașina lu’ tata să nu se împrăștie praful de cărămidă (doamne păzește să se păteze văruiala!). Și-am dat indicații unde să punem tablourile și etajerele și peștele cu înotătoare aurii de la tataia. Și-n timp ce găuream pereții, mă întrebam ce-aș putea spune sau face să-l mai văd râzând cu poftă pe tata. Îl știu dintotdeauna auster și m-am obișnuit într-atât cu el, încât nici nu m-am gândit vreodată c-aș putea să-l fac să râdă. Doi serioși. Noroc cu mama.

De bine ce mă apucasem să-mi aștern gândurile, că a sunat vecinul haiya să mă întrebe dacă n-am auzit bocănenile din timpul zilei. Da, el, care spală la mașină la 3 dimineața și-mi strică karma cu kung fu-u’ la 5. Și m-a ținut o oră să-mi spună că vecinii sunt deranjați la cap pentru că fac zgomote ziua.

Mă mut.

IF THERE’S A GOD

Dacă Dumnezeu nu vă răspunde la mesaje să știți că e ocupat cu rugăciunile studenților internaționali care caută să închirieze o cameră la Lyon.

Vous avez dit colocation?

Așa niște vremuri remarcabile trăim, încât am ajuns să ne rugăm de niște străini în versuri și-n proză, cu poze, cântece și rețete culinare, să ne lase să le dăm toată bursa pentru un acoperiș, ca să putem să respirăm și noi niscai aer universitar francez. Începe să mi se facă ușor greață.

REALISMUL LITERAR

Semestrul ăsta la Literatură universală am avut 6 ore de curs și 6 de seminar în care am trecut rapid prin istoria curentului și-am prezentat sumar la seminar câte o operă a reprezentanților de seamă din Franța, Anglia, Rusia și România.

Pentru examen am scos ideile teoretice principale din Le réalisme et le naturalisme dans la littérature et dans l’art (link către volum în subsol) și le las aici pentru cei care vor să consulte și altceva în afară de Wikipedia.

“L’artiste véritable ne voit pas la réalité telle qu’elle est, mais telle qu’il est. Il y met de soi et, en la regardant, il la transfigure” (Alfred Tonnellé)

– Realismul s-a născut ca doctrină și s-a manifestat ca sistem în secolul XIX, chiar dacă are rădăcini în Antichitate și Evul Mediu

– Spre deosebire de idealiști, care pleacă de la un ideal absolut, fantezist, realiștii se bazează pe observație și experiență reală

– Autorii realiști pun laolaltă în opera lor grandoarea și mediocritatea, extraordinarul și banalul, virtutea și corupția/viciul, frumusețea și urâtul

– Realismul copiază realitatea fără retușuri

– Realismul caută fragmentarul, particularul, nu imaginea de ansamblu. În loc să prezinte grandoarea, idealul, versiunea înfrumusețată, arată ambele fațete fără a privilegia nici una

– Două tipuri de realism: didactic (care servește aspecte ale moralei, religiei, științei, filozofiei; cu deviza “arta pentru educație”) și indiferent sau naturalism (care copiază pur și simplu natura pentru plăcerea imitației, a reproducerii; cu deviza “artă de dragul artei”)

– Putem vorbi de realism în artă din cele mai vechi timpuri. Plăcerea imitației (vezi Aristotel) a dat naștere celor mai fidele reproduceri ale realității în culturile antice elenă și romană. Tradiția imitației a fost apoi înlocuită de idealismul lui Sofocle

– În literatura Evului Mediu, mijloacele realiste erau folosite exclusiv pentru a instrui cititorul în spiritul religiei catolice

– Artiștii realiști nu aveau altă intenție decât să reproducă realitatea cu instrumente de precizie, fără a adăuga sau a omite nimic

REALISMUL DIDACTIC

– În Anglia, tendința moralizatoare este omniprezentă în greve, revolte de stradă, în romane. Reprezentanții de seamă ai literaturii realiste engleze sunt Dickens și Thackery, care descriu în cele mai mici detalii aspectele vieții cotidiene, fizionomia, moravurile, ticurile oamenilor etc.

– George Eliot găsește procedeele realiste utile doar în măsura în care fac apel la morală și mărturisește că admiră picturile olandeze înțesate de oameni respingători tocmai prin calitatea lor de a reproduce cu exactitate realitatea, pentru realismul lor care amintește de monotonia existenței, mult mai apropiată de omul simplu decât faptele de vitejie, tragismele și alte scene de viață eclatante

– Idealiștii au răspuns cu indignare la acest principiu al empatiei care guvernează preferința pentru realism, argumentând că e de preferat să țintești spre culmi decât să-ți pierzi vremea cu aspectele vulgare ale existenței

– Realismul englez este unul dominat de imaginea clericală

– Realismul rus este supus rigorii creștinismului. Simpatia este marele merit al autorilor ruși, simpatie sinceră, izvorâtă din milostenia creștină și care se reflectă prin dragostea de oameni. Dostoievski mărturisește că a căutat viața în realitate și nu în visele imaginației și că a ajuns astfel la sursa vieții

– Romanele dostoievskiene își găsesc sursa în faptele apostolilor și caută să convertească mulțimile, să stârpească răul și să găsească sens în suferință

– Realismul moralizator, specific rusesc, nu este prea răspândit în literatura franceză. La originea Realismului francez stă filozofia pozitivistă. Scopul este utilitatea, învățarea, formarea oamenilor

NATURALISMUL

– Își trage originile din poeții școlii parnasiene, romancierii și dramaturgii “artei de dragul artei”, pictorii impresioniști. Poeți precursori: Théophile Gautier, Baudelaire; romancieri: Balzac, Flaubert, Stendhal, Mérimée; pictori: Courbet.

– Principiul conductor: arta nu ține de nici o filozofie, religie, morală. E artă și e suficientă, totul se permite. Autorul nu este responsabil în fața criticii decât din punct de vedere artistic și literar, restul nu contează. Acest principiu este exprimat de Flaubert și discipolii săi prin fraza: “orice operă care afișează o preferință încetează să mai fie artistică”. Théophile Gautier la rândul lui spune că Muza artistului este liberă și nu trebuie să i se impună nici o idee, nici o doctrină, pentru că se va răzbuna pe poet

– Naturalismul caută plăcerea, în vreme ce realismul didactic utilitatea. Amândouă se sprijină pe principiul exactității reprezentării. Ambele condamnă imaginația. Zola afirma că umanitatea a cunoscut deja două epoci: una a sentimentului, cealaltă a rațiunii și că e momentul să intre în cea de-a treia, a experienței

– Realismul se inspiră din științele exacte. Asemenea savantului, romancierul se angajează în observarea experiențelor care servesc la a emoționa, a arăta prin istorii diverse succesiunea faptelor și determinismul lor

– Realismul pozitivist nu este decât aplicarea metodei experimentale în studiul omului și al naturii. Se ridică barierele între artă și știință, iar prima este influențată decisiv de a doua

Observația și documentarea/informarea, metodele de lucru realiste, se fac direct prin observarea vieții, sau prin erudiție, consultarea documentelor științifice

– Personajele romanelor realiste sunt dublura unor oameni reali cunoscuți de autori, în timp ce romanul nu e decât dezvoltarea unui fapt divers, al unui subiect de conversație sau al unui proces. Este, de pildă, cazul lui Charles Bovary, copie a unui elev al tatălui lui Gustave Flaubert

– Despre munca de documentare, Victor Hugo declara că în Ruy Blas nu există detaliu, cifră, loc care să nu fie conform cu realitatea și că toate detaliile de istorie și de viață domestică trebuie studiate și reproduse riguros.

– Gustave Flaubert lasă mărturie în corespondența sa despre munca titanică de cercetare pe care-o derula în biblioteci și muzee. Adeseori, pentru documentare, se deplasa în alte orașe sau alte țări

– În vreme ce realistul artei pentru artă caută subiectele în evenimentele cotidiene (îl putem numi realist de salon, rafinat, parfumat, elegant, cu manșete curate), realistul dogmatic își desfășoară activitatea într-un cabinet, laborator, amfiteatru, cu mânecile suflecate și bisturiul în mână, gata să disece informația

– Maxime du Champ face elogiul invențiilor moderne, al progresului tehnic ca sursă de inspirație, în detrimentul temelor și motivelor Antichității și împotriva eroilor greci sau ai Evului Mediu

– Proudhon afirmă la rândul lui că propagarea acelorași modele istorice și mitologice relevă lipsa de originalitate a autorilor și întreabă “Vous qui prétendez représenter Charlemagne, César et Jesus lui-même, sauriez-vous faire le portrait de votre père?”

– Mediile privilegiate de literatura realistă sunt natura și spațiul industrial. Dacă prima ediție a dicționarului Academiei Franceze refuza să accepte termeni specifici meseriilor, pe care Thomas Corneille i-a inventariat într-un vocabular separat, abia Enciclopedia lui Diderot avea să se ocupe pentru prima dată de consemnarea muncilor și ocupațiilor. Două secole mai târziu, Realismul revendică subiecte specifice științei. Maxime de Champ scrie versuri despre locomotivă, Prudhomme descrie în versuri barometrul, în romane își fac apariția atelierele, uzinele, magazinele, muzeele, librăriile etc.

– Omul nu mai este decât unul dintre miile de piese care alcătuiesc lumea. Portretul lui nu mai reprezintă decât o scurtă descriere din ansamblul universal. Aspectele cele mai intime ale vieții materiale sunt înfățișate cu lux de detalii în romanul realist, precum obiceiuri alimentare și vestimentare, însă întotdeauna raportate la tipul de personaj. Portretul fizic furnizează și el întotdeauna indicii despre natura sufletului. Organismul uman furnizează material de studiu prin diversele sale boli (epilepsie, ftizie, isterie, delir), care interesează mai mult pe autor decât organismul sănătos și care le înfățișează ca pe niște gravuri ale patologiilor (vezi Dostoievski, Flaubert).

– Superioritatea realismului rus constă în psihologia personajelor. Romanul realist rus se impune în fața celui francez prin explorarea durerii, a emoției și a misterului. Realismul rus își trage seva din moralitate și religie, care îmbracă toate formele: credința în iertare și vindecare prin durere, dragoste pentru celălalt, simplitate, pace interioară

– Realismul recunoaște importanța banalului, a faptului divers pe care-l pune pe aceeași treaptă cu extraordinarul. Personajele se încadrează în tipologii recognoscibile, influențate profund de mediu (determinism social)

Consultă documentul în original: Le réalisme et le naturalisme dans la littérature et dans l’art, David-Sauvageot, A.

AM AVUT O PASĂRE

Când ne-am mutat în casa din Colței, am luat-o cu tot felul de moșteniri: reviste Magazin Istoric, un platou cu fructe de toamnă, zeci de tablouri înrămate – unele dintre ele parcă erau din reședința lui Ludovic al XIV-lea – gândaci și șoareci pe care i-am cunoscut ulterior și o pasăre împăiată, suspendată pe un perete din vestibul.

Pasărea aia vorbea de alte timpuri și alți proprietari, iubitori de vânătoare sportivă, poate niște nobili bucureșteni de secol XIX, cu moșii la țară. Nu știu de când stătea acolo, dar când am luat-o în mâini pentru prima dată, nu m-am mai oprit din strănutat. Abia i se mai distingea coloritul de praful strâns cu anii. De două ori mai mare decât capul meu, pesemne era vreo acvilă, dar n-aș putea spune cu precizie, nu m-a pasionat niciodată zoologia.

După ce ne-am instalat cu toată avuția noastră de familie tânără și strângătoare, care a pornit de la nimic, am decis să păstrăm păsăroiul, să-l curățăm și să-l lăsăm la locul lui. Copil de șapte ani, eram fascinată cât de reală părea, cu penele-i atât de fine, pe care țin minte că-mi plăcea să le mângâi și care-mi aminteau de găinile mamaiei. Așa că, sub pretextul că o șterg de praf, o tot dădeam jos din cui și-i netezam fulgii minute bune, compătimind-o pentru soarta ei.

Dar exista și un aspect tabu la fetișul ăsta al meu: ochii. Deschiși, mici, ușor stafidiți și întunecați, îi ocoleam de parcă în ei se aflau toate tristețile lumii și mă temeam că au să mă mustre. Și totuși ochii mă atrăgeau cel mai mult, pentru că ochii vii erau atât de comuni și neinteresanți, pe când ai ei mă fascinau prin fixitate și lipsa oricărei licăriri. Îmi vorbeau dintr-o altă lume și-mi înghețau sufletul. Prin urmare, imediat ce-i priveam, o puneam în cui, făceam cruce, mă închideam în cameră și n-o mai atingeam câteva zile.

Nu mai știu ce s-a întâmplat cu ea, dacă a luat drumul podului sau al ghenei dar, într-o zi, în locul ei a apărut o poză înrămată cu o fetiță de 6 ani cu ochi rotunzi, lucioși și un zâmbet fără dinți, îmbrăcată cu o rochiță pe care scria “Time to sleep”. Și a rămas acolo 20 de ani să întâmpine musafirii casei din mica ei colivie.

DESERT: Chec de lămâie

Chec de lamaieCând te cheamă Citronelle, trebuie să te conformezi. Și cum la noi în familie “mâncăm lămâia ca pe măr”, ca să citez din înțelepciunea mamei, desertul de săptămâna asta este cel mai simplu chec de lămâie.

Ador rețeta asta pentru că prepararea durează foarte puțin și e nevoie de un singur vas… nimic nu-i mai neplăcut într-ale bucătăriei decât să gătești două ore, să termini de mâncat în 5 minute și apoi să mai speli vasele încă o oră.

Enfin, un deliciu dulce-acrișor care merge bine cu o cană de ceai atunci când citești sau te uiți la un film!

 

[yumprint-recipe id=’2′]

MAȘINA TIMPULUI: Facultatea de arte

Visam dinainte să ajung la Iași lutul, cuptorul și glazura, expozițiile și atelierul boem al Facultății de ceramică. La Street Delivery 2013 cunoscusem doi studenți ai Facultății de arte, unul din ei la ceramică. M-am gândit cum ar fi să și el mi-a spus “Genial! E cea mai tare facultate și ți-ar plăcea cu siguranță!”

Porțile deschise și vizita amicală, juna asistentă și onorabilul profesor, studenții înghesuiți la cuptor. Piesele în argilă înșirate pe măsura evoluției studenților, din anul întâi în an terminal. Testele de culori și de forme pe o bucată ceramică pătrată cât palma. Bijuteriile secției pregătite pentru târguri și expoziții. Visam.

Convinsă că este următorul pas mi-am cumpărat primele creioane. Și-am desenat.

Vara m-am înscris la Litere. Cine să mă mai priceapă?