TOUR ET TAXIS

E unul dintre locurile mele preferate în Bruxelles. În interior seamănă cu o închisoare din filmele americane, dar de fapt adăpostește birouri, sedii de firme, magazine, restaurante și diverse evenimente și expoziții.

Disney are sediul la Tour et Taxis.

La subsol au loc de obicei vernisaje și expoziții. În vechile beciuri e organizată o expoziție permanentă care ilustrează istoria clădirii de la proprietarii inițiali ai terenului – familia austriacă Thurn und Taxis (fondatoare a poștei belgiene) care a folosit terenul ca pășune pentru caii lor de poștă – până în prezent.

Dacă vă plimbați pe malurile canalului rezervați-vă câteva minute să vizitați clădirea. Un loc bun de jucat v-ați ascunselea, zic eu.

Picioare într-un moment de tandrețe.

Picioare care încă nu știu să meargă.

Ciuf în soare.

Torturi cu prea multe lumânări.

Popândăreală în lanurile de grâu.

Tricourile cu „Am supravuețuit în București”.

Curțile cu haine la uscat pe sârmă.

Țepele lui Țepeș la Curtea Veche.

Shooting cu nepoata mea super fotogenică.

Plimbări mii cu trotineta.

DUȘUL

Era o vreme când credeam că dușul meu este un șerpișor și că mă spăl cu venin. Nu de puține ori m-am surprins că sunt acidă, caustică de-a dreptul… lesne de înțeles de ce, doar făceam baie cu venin. Dar nu. De fapt dușulică e un copil care nu și-a mai dat jos costumul de Halloween și care se joacă de-a împușcăturile. Are un pistol cu apă și, cum îi dai drumul prin cadă, începe: „phiu phiu! phiu phiu phiu! phiu phiu phiu phiu phiu phiu phiu!”

Always, Erasure

Tocmai mi s-a făcut poftă de melodia asta care parcă-ți dă aripi. Ieri am stat toată ziua pe turntable.fm să dau like-uri și din cap pe melodiile lui Monsieur care făcea pe DJ-ul. Aseară am terminat de marcat traseul călătoriei cu Helen. Acum pregătesc lecția de francă pentru diseară. Mâine dimineață merg la interviu. Pretty pretty pretty good, ar zice Larry David.

VELOBELLO ÎN COUCOULAND

Velobellele m-au invitat să particip la Femei pe Mătăsari alături de ele, așa că le-am invitat și eu în Coucouland la o seară cu capul în nori.

Andreea a decupat bicicletele.

Oana a decupat stickerele.

Și bannerele.

Și plăcinta mea cu mere experimentală.

La 1h panoul a fost gata.

Iar noi, de oboseală și de mulțumire, eram numai zâmbet. Zâmbete largi cât curcubeul nostru.

#3

Sunt mai înceată decât un melc bolnav și tot cred că asta nu e lene, ci ritm biologic. Ba am găsit și o carte care-mi spune că nu e bine să te grăbești; se cheamă Elogiul lentorii și este manualul meu de căpătâi.

PRIMUL COUSCOUS

Astăzi îmi place cuvântul savoare. Cumva capătă o altă rezonanță decât de obicei și mă duce cu gândul la prima mea masă la Baraque.

Era spre seară, abia ajunsesem în Louvain-la-Neuve cu un bagaj în minus și unul rupt, iar Sébastien îmi arăta cartierul atipic al orașului. Mă simțeam ca la țară, înconjurată de pădure, de animale de la fermă. Dar un alt fel de țară, cu rulote în loc de case, cu igluuri din chirpici și corturi. În mijlocul câmpului, o baracă. În jurul ei, câțiva oameni stăteau în hamace sau pe prispă trăgând din țigări rulate. Am intrat în casa cu o singură cameră. Aveam în jurul meu numai lemn și mă simțeam ca în trunchiul unui copac. Un bar, două mese cu scaune (nici unul la fel), un fotoliu pe care-și odihnea oasele un câine. Și câțiva oameni, tineri contra curentului, cu propriul set de reguli, cu propriile valori, cu hainele lor lălâi.

Eram acolo să mâncăm. Mult și ieftin. Ceva îmi spunea că va fi couscous și couscous a fost. Dintr-o oală mare de inox din care ai putea hrăni un sat african, ne-am umplut farfuriile cu pui cu couscous și legume. Am mâncat aproape fără să simt un gust, încercând să înțeleg în franceza mea subțire ce-mi spune despre Marea Neagră un bărbos cu pălărie de cowboy care se lăuda c-a fost în România. Mă simțeam pierdută, singură și la locul nepotrivit.

Obosită și cu simțurile răvășite, nu mi-am dat seama atunci cât de savuroase au fost de fapt momentele alea. Până când creierul a făcut automat legătura. Azi.

NOILE TEHNOLOGII

Sunt geloasă și nu cred că e o luptă dreaptă. Dacă înainte îți luai o rochie mai umflată, un ruj mai roșu, un dres mai negru să atragi atenția, acum nu știu cum aș putea concura cu un laptop, un e-book reader și un telefon deștept. Mă simt depășită de atâta tehnologie.

#2

Îmi place să fac poze. Nu trece zi fără să imortalizez măcar un moment. Nebunia a început în anul belgian, pentru că în orășelul meu mic se întâmpla mereu ceva. Apoi în cele trei luni europene am avut trei carduri de memorie la mine. În fiecare zi eram într-un loc nou și trăgeam sute de poze. Acum vreau să iau un curs de fotografie, pentru că aparatul a încremenit pe funcția auto, iar eu am ajuns să editez pozele în așa hal, încât din original mai rămâne doar conturul, uneori nici măcar ăla.

Shim sham

Azi pauzele mele au durat câte două minute treizeci. Aș da lege ca oamenii care lucrează la calculator să primească un curs de shim sham în pauza de prânz și un masaj la sfârșitul zilei de muncă.

1 8 9 10 11 12 40