RETROSPECTIVA 2010: Aprilie

Am avut o scurtă vacanță de Paști în care-am lenevit cu grație.

Am fost la slujbă la catolici și am fost încântată de obiceiurile lor de a arunca bombone de ciocolată în toată biserica și de a spune urări în toate limbile celor prezenți la slujbă. S-a zis și-n română.

Am avut o cină tradițională între români plus un belgian.

Apoi în casă au apărut toate personajele din Star Wars. Laser, frate!

Și s-a arătat în sfârșit o primăvară de povești în tot orașul.

Monsieur a venit în vizita lunară și am mers iar la Bruxelles, unde am zis să vedem o marché aux puces.

Apoi l-am dus la universitate la o expoziție care s-a intitulat Pas ce soir, cher(ie)?

Cineva a lăsat mesajul ăsta în caietul de impresii.

Lacul din oraș a fost secat.

Iar noi am făcut picnicuri în fiecare zi, împreună cu domnul pinguin.

Am trecut cu bine peste ziua rurală care a acaparat Grand Place.

Și am aflat o mulțime de lucruri despre oameni care se angajează voluntari pe timpul verii în cadrul unor proiecte în Europa și pe alte continente. Ne-a vorbit și o franțuzoaică ce a fost în România și ne-a arătat poze de la o casă de copii unde a făcut voluntariat.

Am dat iama la grădinița din oraș.

Și am cunoscut români noi la Delhaize.

Monsieur mi-a luat ceas gărgăriță și a cerut vânzătoarei l’insecte, că nu mai știa să zică coccinelle, cel mai cute cuvânt în franceză.

Am explorat puțin serele facultății de agronomie.

Și ne-am cocoțat pe clădirea facultății cât era paznicul plecat.

Am găsit o fermă părăsită.

Și-am mâncat clătite delicioase la clătităria bretonă.