ANIMEST 2008: zilele 1 şi 2

Până acum n-a fost nimic spectaculos. În ziua deschiderii evenimentului sala de la Scala s-a umplut, dar nimănui nu părea să-i pese că s-a depăşit cu mult ora la care trebuia să înceapă proiecţia.

Apoi nu pot decât să cred că prezentatorului i s-a făcut o farsă de către colegi, că nu părea să aibă idee ce căuta pe scenă. Hehe, aveam impresia că o să înceapă să plângă dintr-o secundă în alta. Răguşit şi rârâit a bâiguit nişte propoziţii, a gesticulat în draci şi s-a fâţâit pe scenă mai mult decât era cazul. A fost penibil (îmi era mie ruşine) cu mici momente amuzante (atunci când a urcat pe scenă John Dilworth).

Animaţia serii s-a proiectat cu jumătate de oră întârziere şi a fost o poveste – la care prietenul meu a adormit – despre faptul că oamenii tind să-şi “îngroape” amintirile şocante din viaţă, dar că la un moment dat ele revin sub o formă sau alta şi trebuie să le stăpânească.

A doua zi am ales programul de la Elvira Popescu, care a fost mai animat (că, deh, vorbim despre animaţii, nu?). Am văzut un program special spaniol nu prea reuşit, urmat de două calupuri de animaţii: Mozaic 1 şi 3. Au fost destul de faine majoritatea. La final trebuia să votăm animaţia preferată. Ce-am remarcat a fost tristeţea şi sobrietatea multor filmuleţe. Foarte puţine au fost amuzante sau au avut un mesaj optimist. O mare parte dintre ele au conţinut nuditate sau scene sexuale (la care publicul a hăhăit). Artă, ce ştiu eu?!

Azi merg iar la Scala, cu mici întreruperi şi aştept momentul lui John Dilworth pe care-l ştiţi fie de la Mtv (daţi click că merită), fie de la Cartoon Network, fie că sunteţi tare pasionaţi de animaţii.

Ei da, că altfel nu se putea (noii mei ochelari de la festival).