9 (NOUĂ)

Se spune că înainte să treci în lumea celor drepți îți vezi viața în fața ochilor într-o fracțiune de secundă. Un suflu slab, o adiere, o țâră de energie în Univers. Atât suntem.

Și totuși, de nouă ani viața mea pare nesfârșită și veșnică pentru că ne-am găsit. Într-o secundă nici n-aș ști ce să-mi amintesc mai repede din tot ce ne-am spus, toate locurile în care am făcut umbră și lumină, toate proiectele noastre, emoțiile, îmbrățișările, sărutările, zâmbetele și lacrimile. Pentru acest trecut păstrez emailurile și fotografiile în care deja nu mai răzbat. Cândva poate ne vor ține de cald.

Acum, după atâția ani, avem ce-am construit. Gândurile care parcă răsar din aceeași minte. Ideile care se completează ca piesele de puzzle. Îmbrățișările care ne topesc și ne înalță în același timp. Sănătatea pe care am început s-o prețuim mai mult. Cărțile, veșnicele prietene. Multele amintiri a ceea ce-am fost, mărturie a ceea ce-am devenit. Și distanța, pentru că nu ne-am gândit niciodată la viitor.

Oriunde ne-am afla însă, tu cultivi în mine ambiția autodepășirii, răbdarea și speranța regăsirii. Iar pentru asta, îți mulțumesc că ești, de nouă ani, prietenul și îngerul meu păzitor.