GĂURI ÎN PEREȚI

Azi am dat găuri. De când visez să fiu și eu spaima vecinilor. De fapt, pe cine păcălesc, eu doar am ținut o coală albă sub bormașina lu’ tata să nu se împrăștie praful de cărămidă (doamne păzește să se păteze văruiala!). Și-am dat indicații unde să punem tablourile și etajerele și peștele cu înotătoare aurii de la tataia. Și-n timp ce găuream pereții, mă întrebam ce-aș putea spune sau face să-l mai văd râzând cu poftă pe tata. Îl știu dintotdeauna auster și m-am obișnuit într-atât cu el, încât nici nu m-am gândit vreodată c-aș putea să-l fac să râdă. Doi serioși. Noroc cu mama.

De bine ce mă apucasem să-mi aștern gândurile, că a sunat vecinul haiya să mă întrebe dacă n-am auzit bocănenile din timpul zilei. Da, el, care spală la mașină la 3 dimineața și-mi strică karma cu kung fu-u’ la 5. Și m-a ținut o oră să-mi spună că vecinii sunt deranjați la cap pentru că fac zgomote ziua.

Mă mut.

IF THERE’S A GOD

Dacă Dumnezeu nu vă răspunde la mesaje să știți că e ocupat cu rugăciunile studenților internaționali care caută să închirieze o cameră la Lyon.

Vous avez dit colocation?

Așa niște vremuri remarcabile trăim, încât am ajuns să ne rugăm de niște străini în versuri și-n proză, cu poze, cântece și rețete culinare, să ne lase să le dăm toată bursa pentru un acoperiș, ca să putem să respirăm și noi niscai aer universitar francez. Începe să mi se facă ușor greață.