CAZINO CONSTANȚA

cazino

Am vărsat tușul negru. S-a scurs cam jumate. De când se tot cerea șters biroul… Lucrez la o nouă invitație de nuntă. Mirele e din Constanța. 

Bisous!

9 (NOUĂ)

Se spune că înainte să treci în lumea celor drepți îți vezi viața în fața ochilor într-o fracțiune de secundă. Un suflu slab, o adiere, o țâră de energie în Univers. Atât suntem.

Și totuși, de nouă ani viața mea pare nesfârșită și veșnică pentru că ne-am găsit. Într-o secundă nici n-aș ști ce să-mi amintesc mai repede din tot ce ne-am spus, toate locurile în care am făcut umbră și lumină, toate proiectele noastre, emoțiile, îmbrățișările, sărutările, zâmbetele și lacrimile. Pentru acest trecut păstrez emailurile și fotografiile în care deja nu mai răzbat. Cândva poate ne vor ține de cald.

Acum, după atâția ani, avem ce-am construit. Gândurile care parcă răsar din aceeași minte. Ideile care se completează ca piesele de puzzle. Îmbrățișările care ne topesc și ne înalță în același timp. Sănătatea pe care am început s-o prețuim mai mult. Cărțile, veșnicele prietene. Multele amintiri a ceea ce-am fost, mărturie a ceea ce-am devenit. Și distanța, pentru că nu ne-am gândit niciodată la viitor.

Oriunde ne-am afla însă, tu cultivi în mine ambiția autodepășirii, răbdarea și speranța regăsirii. Iar pentru asta, îți mulțumesc că ești, de nouă ani, prietenul și îngerul meu păzitor.

MAȘINA TIMPULUI: Luxemburg

Acum patru ani. Vallée de la Pétrusse la prima oră. Aer proaspăt, verde crud în razele soarelui. Trepte domoale, din piatră și mușchi. Alergătorii pe sub Pont Adolphe, doi câte doi. Cazematele Bock, labirintice, medievale. Moștenire UNESCO. 1599 de km până acasă. Speltz-ii. Kusmi tea. Portugalia-România, o țară mai săracă decât alta. Pături peste genunchi. Mansarda. Picăturile de ploaie cât bobul de strugure deasupra capului. Un mic-dejun bogat, solitar. La vie en rose. Cafea cu Paulina la o braserie boemă. Supă ungurească delicioasă la soup-bar-ul proprietarilor. Restaurantul în declin. Lecția de afaceri în camionul cu vin. Seara cu Virginia Woolf. Salam uscat suspendat de tavan. Bicicleta pe coline, sub soarele de primăvară. Cai și medalii. Balerini în poșetă. Seara cu fetele în pub. O familie perfectă sau cel puțin ideală. Mulțumesc!

TRIADA GROAZEI

Am dat pisoii. A plecat și el. Singură. A fost ziua mea azi? Am stat cu mama. Am dormit la prânz și ea a făcut curat. Ieri am făcut și eu. Am șters urmele fizice. Acum îmi tremură mâna și mă doare încheietura. Tânjesc după gândurile altora. M-am săturat de ale mele. Amare sărbători. Alții trăiesc. Sau se prefac. Forfotă în oraș. Zambile ofilite. Rafturi golite de cutii de bomboane. Triste zile de intrat pe Facebook. Draga mea mamă. Spune că avem nevoie de sărbători să ne amintim să ne reamintim că ne iubim. Un bilețel cât o iubire. La Luxembourg. Nu pentru mine. Eu rămân doar cu ceea ce numea “triada groazei”.