COLȚUL DE PE COLȚEA

Mi-ai trimis în dimineața asta un mms cu colțul nostru de pe Colțea. Deci acolo s-a deschis Boromir Pan Cafe. Oare prăjiturile au aroma primei noastre îmbrățișări?

CIZMULIȚELE

Le încalț într-un minut, le descalț în zece, dar, împreună cu umbrela mare și neagră cu nori pe interior, îmi înveselesc zilele ploioase. Sunt cele mai banale cizme de cauciuc. Negre, lipite de picior, cu varf rotund, fără nici un model. Se pictează singure la fiecare ieșire în ploaie, cu stropi și noroi și-mi place să trec cu ele prin băltoace, fără să mă sinchisesc că mă murdăresc.

Mă întorceam de la cumpărături cu gândurile aiurea, la pisoi și puiuți, la Buzău și Paști, în timp ce cizmele treceau vitejește prin toate ochiurile de apă. În mintea mea se trezește un episod din copilărie.

La 8 ani aveam un singur prieten: Adrian Cristian. Eram colegi de clasă, dar prietenia noastră se consuma în timpul liber și, mai ales, în weekend-uri. Viețile ni se derulau în același ritm, aveam aceleași preocupări. Ne băteam, ne uitam la cartoon network în engleză, pentru că el avea cablu, ne făceam temele împreună și eram într-o competiție mai mult sau mai puțin vădită. Cert e că lui i se iertau notele mici, pe motiv că era băiat și era mai agitat și mai neglijent. Dar mie nu-mi păsa, pentru că oricum aveam întotdeauna cele mai mari note și soarta celorlalți mi-era indiferentă. Eu voiam doar să-i mulțumesc pe părinți.

La începutul clasei a doua, ai noștri au găsit c-ar fi bine să ne umple timpul cu noi activități și, pe la începutul lui septembrie, ne-au înscris la cursuri de pian. La proba de admitere trebuia să dovedim că avem ureche muzicală. Ne-am codit și ne-am înghiontit care să dea primul drumul la cântare, până l-a ales profesoara pe el să fie cel curajos. Când l-am auzit că-mi cântă melodia, îmi venea să-l căsăpesc. Nu mai știam un alt cântec la fel de bine, pentru că pe ăsta-l repetam săptămânal la cor și nu voiam să mă fac de râs, așa că am cântat amândoi aceeași melodie. După ce ne-au înmatriculat, n-am mai vorbit cu el toată ziua.

Era un septembrie călduros, dar ploios. Într-o după-amiază, după ore, mergeam spre școala de muzică însoțiți de mama mea și de bunica lui. Pe trotuare și pe marginea străzilor, bălțile erau greu de ocolit. Adrian avea o plăcere aproape animalică să se azvârle în toate și să ridice apa din ele. Uneori îl urmam și eu ca gâsca, dar eram mai rezervată, pentru că știam că aveam să-mi primesc muștruluiala acasă de la mama. Totuși, când îl vedeam cum țopăie în stânga și-n dreapta, nu rezistam tentației. Libertatea era prea atrăgătoare.

Și cum făceam noi competiție de marcat băltoace, o aud pe bunica lui în urma noastră că strigă să încetăm și vine alergând amenințător după noi. Întorc capul și, cum o zăresc alergând, deodată văd că dispare, parcă înghițită de pământ. Mă uit jos și bătrâna, înmuiată până la gât, se ținea cu chiu cu vai de marginile unui canal, acoperit complet de apă. Mama încerca să o ridice anevoie și abia-și abținea râsul. De fapt, nu și-l abținea, se prăpădea și ea, la fel ca noi.

Am traversat strada și-am ajuns imediat la institut. Bineînțeles, arătăm ca doi purcei în salonul maiestuos și clapele pianului se mișcau sub unghiuțele noastre negre, dar s-o fi văzut pe bunică-sa, ca un câine plouat, cum se usca lângă soba de teracotă! Și pe mama cum chicotea…

ATELIER 35 Iași

Chipuri cunoscute. Oameni necunoscuți. Artiști ai orașului artelor. Nenea, ne dați și nouă mingea? Cuza Vodă amintește de Colțea. Intrăm în curțile oamenilor, așa cum făceam la Brașov acum mulți ani. Cărămizi. Trepte lipsă. Mă împiedic. Urc. Tramvaiele huruie în stradă. Vecina lui Carp bate în ușă și iese pe balconul închis. O poză și fugim. O cafea pe care nu ne-o permitem într-un colț de trei persoane. Dragoste pe rusește. Solitudine și cărți. Întâlnire la Casa de Cultură a Studenților, pe ritmuri de tobe și de bas.

TEXPO ART LA BCU IAȘI

broken

One of us is broken, Tammi Minnamarina (Finlanda)

chip

Turcia

imparatie

România

rosu

The encroaching past, Carole Fromenty (Franța)

ite

Ilustrație, Cristina Hîrțescu (România)

ganditori

România

bcu

publique

gratii

Plimbarea de seară a avut o țintă clară azi: vernisajul expoziției Texpo Art. Cu ocazia asta am bifat clădirea BCU pe harta mea personală și subiectivă a Iașiului. Galeriile Regale ocupă ultimele trei etaje ale Fundației și sunt un loc bun de belvedere. Recomand.

Când am aflat despre Texpo Art mi-am amintit de “Sur le fil”, o expoziție de artă textilă pe care-am văzut-o la Lille în 2009. Atunci m-a impresionat un uriaș perete umplut cu goblenuri și m-aș fi bucurat să fie și mama cu mine să-l vadă, că ea se îndeletnicește cu arta asta. Expoziția mi-a mers la suflet și mi-a deschis ochii că poți fi la fel de creativ cu acul și cu ața pe o bucată de pânză, cum ești cu pensula și culorile.

În lucrările expuse la Iași, tehnicile de lucru sunt mult mai diverse, mai moderne și îmbină o grămadă de materiale, cusături și lipituri pentru a sugera o stare, o idee, un vers. De remarcat totuși o oarecare discrepanță între tehnicile românilor, unde parcă predomină firul de lână în carpetele lucrate la război și tehnicile artiștilor internaționali, care introduc în lucrările lor materiale mai neconvenționale, cu imprimeuri, decupaje și tot felul de forme originale.

Expoziția este deschisă între 1 și 25 aprilie 2014 la galeriile de artă BCU Iași.

PLIMBAREA DE SEARĂ

drum_de_tara

manastire_galata

turn_galata

jassy

După ce-am lucrat toată ziua la laptop fără oprire, am deschis Google Maps și-am căutat un cartier pe care nu l-am vizitat până acum, aproape de casă. Am pus imediat degetul pe Galata, mi-am luat aparatul și-am fugit să mai prind puțină lumină.

Una dintre cele șapte coline ale orașului, Galata e o mahala cu case, vile și cocioabe care se-nșiră una lângă alta și se pierd pe poteci neasfaltate, în colb și lătrat de câini.

Biserici, cimitire, pompe funebre. Le întâlnești pe toate în drum spre mănăstire. Urcușul este lin. Trotuar doar pe-o latură a străzii.

Două măicuțe au închis poarta și m-au lăsat cu privirea pierdută pe plăcuța de pe zid: “Mănăstirea Galata. 1582-1584”. Interiorul în altă zi. În seara asta am înconjurat zidul și-am descoperit un nou loc de belvedere peste Jassy. Și un apus timid de primăvară.