RECAPITULAREA SĂPTĂMÂNII

Am Început călătoria la De Panne cu gândul de a traversa litoralul belgian à pied de la granița cu Franța pâna la cea cu Olanda. Din start m-am pierdut pe câmpuri pentru că m-am luat după indicatoarele pentru șoferi, dar ce frumoase câmpuri, brăzdate de șosele încadrate de rânduri de plopi și chiparoși. Și casele mediteraneene cu un singur cat, curte verde la intrare cu gard alb și numere la casă cu motive marine.

Când am ajuns la plajă am fost cea mai fericită. Mi-am amintit cum am mers vara trecută împreună la Knokke. Soarele şi vremea bună mi-au dat speranţă în începutul șovăitor. Am mers mult, ore în şir. M-am dezbrăcat de palton şi-am absorbit căldura și energia oamenilor de pe faleză care alergau, călăreau, bicicleau, plimbau câini.

La un moment dat am ajuns la un dig şi am văzut la mal o mulţime de baby-pescăruși care mâncau scoici. Se mișcau în ritmul valurilor care se loveau și se pierdeau la mal și aduceau marfă proaspătă din larg. Am pozat pescarii în bărcile lor peste care survolau pescărușii adulți. Mă gândeam că trebuie să fiu aproape de Oostende, părea c-am mers o sută de kilometri. Când colo, abia eram la Nieuwpoort. Am mărit pasul împrejurul digului şi-mi părea rău că nu eram pe bicicletă să avansez mai repede.

La amiază am am decis să răsuflu un ceas la o tavernă mai populară în centrul oraşului. Am cerut o ciocolată caldă și-am primit un cub de ciocolată pe un băț într-o cană. 2 euro pentru cea mai cremoasă ciocolată pe care am băut-o vreodată şi zâmbete gratis de la chelneră.

Am reluat marșul de-a lungul digului pe partea cealaltă până am ajuns la Midelkerke. M-am uitat pe google maps și-am văzut că mai sunt 12 km până la Oostende. Cum era deja tarziu, ostenisem şi iar nimerisem la capătul drumului pentru pietoni, am căutat prima stație de autobuz și, cu 3 euro un bilet (enorm!), am ajuns în Oostende la asfințit. Am cumpărat bomboane si vin pentru gazdă și m-am întâlnit cu Karen care a venit în fața gării să mă ia cu mașina.

A doua zi am luat bicicletele dis-de-dimineață și-am traversat orașul până la gară. Le-am parcat în stația de tren și ne-am îmbarcat spre Anvers la lecțiile de canto ale lui Karen. Am ajuns cu o oră mai devreme, așa c-am tras la restaurantul unui hotel unde erau numai cupluri de seniori. Ceaiul cald a picat numai bine. Ea și-a comandat și-un sandviș și ne-am întins la vorbă la o măsuță de două persoane lângă o fereastră cu vedere spre un pod peste care alergau joggeri. Dimineața era gri, iar Karen mi-a zis că belgienii au cărămizi în stomac.

Repetiția de canto a început cu vocalize și a continuat cu exersarea rolului dintr-un musical pentru care se pregătea. Am filmat un fragmențel cu telefonul. Se pare că profesoara ei e cea mai bună din Belgia, a pregătit cei mai mari cântăreți ai țării. Dar mai interesant a fost să aflu că la rândul ei a fost pregătită de o profesoară româncă. Mi-a mai zis că am ureche muzicală fiindcă am strâmbat din nas când Karen a cântat fals și cică nu era atât de evident. Studioul ei mi-a plăcut cel mai mult, un apartament cu două ferestre înalte, etajere burdușite de cărți, partituri și discuri, tablouri cu Audrey Hepburn pe pereți.

Mi-am luat bilet spre Brugge și am ajuns în 20 de minute. 4 euro biletul și nici nu m-a controlat. În Brugge cel mai mult îmi plac casele la nivelul omului cu ferestre prin care poți observa living-uri sau decorațiuni la pervaze.

Întoarsă în LLN, după ce-am văzut un film la Andreea&Augustin, m-au condus cu toții la Delia care stă acum în studioul Andreei. Am vorbit puțin, net ioc, așa c-am scris în jurnal despre cum mirosea a tămâie și cum eram înconjurată de icoane și m-am culcat. Din fericire, Delia mi-a făcut dimineață legătura cu Aura, o altă româncă din Belgia care stă la Bruxelles. Pentru ca în noaptea asta să pot pune capul pe pernă într-un divan ikea ca cel de acasă.

Am ajuns la Liege, acasă la Delphine, după vreo 5 km de mers pe jos de la gară. Dar nu asta e problema, ci faptul că astia 5 km se urcă și e o pantă incredibilă, zici că ești la munte. Ea locuiește într-o casă cu gradină împreună cu un motan pe care-l cheamă Harry. Pisoiul s-a suit deja în brațele mele de câteva ori și mi-a fluturat coada prin față, deci m-a marcat. Am vorbit mult pe drum, în franceză, brr. Pare de treabă, are bicicletă electrică și a zis că mă lasă s-o încerc într-o zi. Vrea să lucreze la o fermă, a făcut woofing în Norvegia într-o vară cu fostul iubit. Momentan lucrează part-time într-un cinema din oraș. A făcut teatru, dar s-a lăsat și cam atât știu despre ea. Sunt puțin obosită de la atâta urcat, dar o să ieșim în curând să vedem orașul noaptea și să bem ceva într-un loc drăguț pe care-l știe ea.

Cât despre Verviers, a fost deprimant. Orașul arată rău. Râul care-l traversează la fel. Pare ultimul oraș de pe lume, murdar și părăsit. Trage din greu de turism cu muzeul lânii și cel al apei, dar faptul că azi am fost singura vizitatoare și au trebuit să aprindă luminile pentru mine spune multe. Asta m-a făcut să mă gândesc mai bine ce destinații aleg, și o să renunț la toate micile orase de pe listă, căci sunt o mulțime de orașe care abia așteaptă să fie vizitate în Europa și eu mă pierd în firmiturile Belgiei.

VERVIERS

Prima și singura vizitatoare a muzeului lânii azi. S-a declanșat alarma de incendiu când am ieșit. M-am strecurat printre cele 3 mașini de pompieri din curte și am decis să nu mai vizitez orașe mici.

PRIMUL AUTOSTOP

Citisem eu pe forum-uri că cea mai bună metodă de a face autostopul e să mergi la benzinărie să întrebi şoferul dacă are drum în direcţia ta. Aşa ai un minim contact iniţial şi e cel mai sigur.

Iata-mă deci la benzinăria din louvain-la-neuve sâmbătă pe la prânz. Știţi imaginile alea din deşert cum bate vântul şi mută din loc o căpiţă de fân? Cam ăsta era peisajul, doar că fără deşert şi fără căpiţa de fân. Norocul meu totuşi că a oprit o maşină să lase pe cineva şi mi-a spus şoferul să merg spre autostradă, că o să am mai mult noroc.

200 de metri mai sus, un rond. Indicatoarele arătau Bruxelles în toate părţile. Aşa că mi s-a părut de bun simț să aleg sensul opus oraşelor Namur şi Gembleux. Și nici n-am vrut să stau la rond, că poate n-au loc să oprească miile de şoferi dornici să mă ia… Să fac cu mâna sau să scriu pe o foaie destinaţia? Hai să scriu, e cel mai rapid. Cam aşa arată primul meu panou.

Mai de soare, mai de politeţe, mi-am pus zâmbetul pe faţă şi-am ridicat semnul. Nimeni? Dar de ce? Respect toate regulile enumerate în ghidurile autostopistului. Toată lumea se uita şi trecea în viteză. Când un biciclist a trecut pe lângă mine şi mi-a zis “bonne chance” deja-mi venea să plâng.

După vreo 15 minute de tot înaintat pe jos cu speranţa făcută zob, opreşte un şofer. Alerg spre maşină şi-mi spune că nu merge la Bruxelles, ci pe-aproape, dacă vreau. Dacă nu, ar trebui să merg 200 de metri înapoi spre şoseaua directă spre Capitala Belgiei. Cu mulţumiri şi noi speranţe mă întorc de unde-am plecat. Îi scriu un sms lui Monsieur, mă aşez în noul loc şi ridic semnul. În nici cinci secunde o maşină trage pe dreapta. Am ajuns în bruxelles în juma de oră în compania a patru studente belgiene. Un început bun şi liniştit.

Acum o lună era doar un gând.

AM COMIS-O!

Am făcut autostopul! A oprit un om și m-a îndrumat unde să mă așez. Indicatoarele erau aiurea, arătau Bruxelles în toate părțile. M-au luat 4 fete la 5 secunde după ce m-am așezat unde trebuie. M-au lăsat super bine în campusul UCL din Bxl.

ÎN BRUGES

Am ajuns la Sarah. Are o casă foarte mare și plătește doar 350 euro pe lună chiria. E cam emotivă, face gesturi largi. Mai adineauri a țipat rau când a văzut un păianjen la etaj. M-am oferit să i-l expediez, dar a preferat să-și frece mâinile un sfert de oră și să se înfioare până l-a strivit cu un pantof. Cică victorie personală. În vară vrea să plece în turul lumii.

8 FEBRUARIE 2011

Ora 12. Sunt pe plaja. Pare ca am mers zeci de kilometri, am pierdut numaratoarea. Vremea e mai buna decat asta vara. Stau in bluza si-mi e cald. Vantul nu bate deloc, iar intre dune e liniste de biserica. Uneori am impresia ca-s in desert, nu la mare. Sunt oameni care se plimba doi cate doi. Altii plimba caini. Am vazut chiar si un calaret si un biciclist. Pe jos sunt scoici faramate si rame incolacite care par sireturi umede si murdare. In larg e un vas pescaresc. O multime de pescarusi roiesc bezmetic in jurul lui. Ma doare burta si nu stiu unde sunt, dar e bine. Sunt fericita ca merg si tot merg, iar plaja-mi pare infinita si gandurile la fel.

ÎN OOSTENDE

Mama lui Karen a plecat la serviciu. Karen s-a dus să se penseze la salon. Am rămas cu fratele ei autist care are 24 de ani. Nu numai că nu vorbește engleză, dar nici neerlandeză. A fost drăguț aseară că a venit la mine să-mi arate o carte cu Star Wars și o jucărie de pluș. N-a vrut să se culce până nu i-am zis noapte bună. În neerlandeză.

Karen e volubilă și veselă. E profesoară de muzică și de engleză (vorbește nemaipomenit și are un accent britanic adorabil). Pentru 32 de ore de predat pe lună primește un salariu de 1400 de euro. În timpul liber ia lecții de teatru.

Aseară am fost la Brugge la pregăritile ei de step. A fost ca un spectacol privat, într-o sală de dans la demisolul unei clădiri, luminată în alb rece. Am filmat-o, iar mama ei a fost geloasă când i-am arătat înregistrarea, că n-a apucat s-o vadă până acum dansând.

După lecții, Karen mi-a mulțimit c-am fost cu ea, cică i-a prins bine să danseze în fața unui public. Nu știu de ce, dar apoi a zis “îți dai seama că de acum trebuie să fim prietene!”. Hehe.

Am facut baie în CADĂ!, apoi ne-am uitat la două episoade din Fetele Gilmore; are și ea toate DVD-urile. Azi mergem la Anvers la repetițiile de canto, apoi ne plimbăm prin Oostende cu bicicletele.

LA MAREA NORDULUI ÎN FEBRUARIE

Început promițător: am uitat încărcătorul și acumulatorii în priză. Mai rău, n-am notat numărul lui karen. Dar acum sunt pe plajă. E incredibil de cald, mai ceva ca vara și nu bate vântul. Mă plimb doar în bluză la început de februarie, cu cizmele ugg în care nu intră nisipul și e minunat.

LA HULPE, AȘA ÎNCEPE

Maine plecam amandoi; ne sincronizam chiar si de departe. In week-end mi-a spus ca pentru cineva care calatoreste stau cam mult pe-acasa. Asa ca, desi m-am tot chinuit sa pun planurile cap la cap si sa dau o coerenta traseului, inca am spatii goale intre unele destinatii, inca nu stiu ce-o sa vizitez in unele locuri in care vreau sa ajung, inca nu stiu unde voi dormi peste doua nopti. Dar maine imi iau rucsacul in spinare si plec. La mare.

Azi a fost un fel de primavara si-am profitat din plin. Mi-am pus fusta cumparata la reducere si cizmele cu toc luate de la arabi din Bruxelles, am renuntat la caciula si manusi si am lasat soarele sa-si faca treaba.

Pe la amiaza ne-am pornit spre castelul de la La Hulpe. A fost o zi frumoasa, am ras mult, ca pe vremuri. Am rememorat chiar si locuri prin care am trecut cu bicicleta asta vara.

Spre final nu-mi mai simteam picioarele, dar am supravietuit. Ziua mea in poze ar fi cam asa:

O pasagera inedita.

O companie joviala de fiecare data.

Un turn acoperit de iedera.

Castelul La Hulpe. Construit in 1846, a apartinut chimistului Ernest Solvay. Micut si cochet, face parte din patrimoniul arhitectural major al Valoniei.

Un asfintit in ferestrele castelului.

O lectie de calarie.

Un pod. Cred ca am o “chestie” cu podurile…

O scara pana la lac.

Un mic detaliu la ferestrele tuturor caselor din zona.

Si se pare ca mesajul asta ma urmareste peste tot. Oare ce vrea sa-mi transmita?

PRIMA CAZARE

Am primit un răspuns interesant de la o fată din Oostende. Se pare că are un program încărcat fix marți și miercuri. Lecții de canto și pian și zicea că mă ia cu ea la Anvers la repetiții miercuri, apoi ne întoarcem în Oostende să mă plimbe. Couchsurfing. Sună bine.

AM BIFAT LA BRUXELLES

Biserica Saints Michael et Gudule, la courtine du Treurenberg, la tour du Pléban, la tour Anneessens, Courtine de Villers, la tour Saint-Jacques, Tour Noire, ramasitele orasului medieval Quai aux Briques et Quai au Bois, Janneke Piss, Manneken Piss, Rue Marche au Charbon, Manufacture Belge de Dentelles (cel mai mare centru de productie de dantela din BE) – magazine de desfacere in Galerie de la Reine 6-8 (Galeries Saint-Hubert), Musee du costume et de la dentelle (Rue de la Violette 12) Marche Saint-Gery, Canalul Bruxelles, Tour et Taxis (Entrepot Royal, sediu Walt Disney) – expo 6 milliards d’autres par Yann Arthus-Bertrand, Domeniile regale Laeken, Bazilica Koelkeberge, Parc Roi Badouin, cel mai mare graffiti din Europa (statia de tramvai de Wand), Atomium, închisoarea Saint-Gilles, Parc du Cinquantennaire, Canal Charleroi, Galeriile Saint-Hubert, Place du Jeu de Balle, Rue Blaes, portile si zidurile vechi ale Bruxelles-ului, Parking 58 (rue de l’Eveque 1), Palatul de Justitie, Monumentul de 100 de ani de cinema (Rue Joseph Plateau), Casa lui Audrey Hepburn, Campus UCL la BXL (Avenue de l’Assomption 69).