GÂNDURI ÎNTR-O SEARĂ DE DUMINICĂ

În drum spre casă de la Andreea am zărit o pisică foarte frumoasă. S-a frecat de noi şi-a miorlăit un soi de lătrat. Adică un miau spre ham. Hiam.

Am întrebat-o pe colega de kot a lui Nath ce-aş putea vizita inedit în Belgia şi mi-a zis Grand Place din Bruxelles..

Am ieșit de la dușulică. Ieri a fost mai amuzant, a durat mai mult și apa trebuie să fi fost mai caldă, că toți păianjenii au început să coboare din colțurile lor după o gură de oxigen.

NĂUCĂ ÎN BRUXELLES

Trei ore de somn şi a doua zi nu mai ştiam nici să ţin harta în mână. Cam asta a fost în mare prima vizită la Bruxelles în noul an.

Pe la 8h30 eram în gara centrală în sala de aşteptare. Frigul mă făcea să tot amân momentul reîntâlnirii cu oraşul artei. De oboseală, tot vedeam în fiecare persoană o posibilă bombă umană şi am decis după un sfert de oră de scris în jurnal să înfrunt frigul. Până să se ridice ceața am tras de timp pe la punctul de informare turistică, prin magazine, prin galerii.

Dimineața și frigul au rămas suspendate când m-am pomenit singură în Galeriile Saint-Hubert și totul era încremenit în lumina vitrinelor de lux. Cutii de bomboane, mileuri dantelate, coliere sclipitoare. Un timp, un bărbat a tras un cărucior după el, apoi un nene care alimenta restaurantele de acolo m-a întrebat ce scrie pe traista mea (analyse me) și cum ar veni treaba asta în franceză. Mi-a zis că sunt foarte frumoasă și vraja s-a risipit când am ieșit în Grand Place, în umezeală, printre turiștii plictisiți.

Am luat-o la pas pe strada Blaes, cea cu magazinele de antichități. De data asta am intrat într-unul și m-am simțit ca în Gilmore Girls, dac-o mai ții minte pe mama lui Lane care avea buticul de antichități. Tot mobilierul era claie grămadă unul peste altul, o bicicletă foarte veche, ruginită, avea o protecție tricotată la spițele din spate.

Ultima destinație, parcarea 58, în care nu știam cum să urc inițial, pentru că indica roșu pe alb că pietonii n-au voie pe unde calcă mașinile. Am fost inspirată să ocolesc puțin clădirea și-am găsit lifturile pentru oameni. Am urcat la 10, adica acoperișul, și mi s-a dezvăluit panorama orașului în asfințit. Frumos, dar vântos. Pozele n-au ieșit minunat din cauză de întuneric. În schimb l-am găsit pe acoperiș pe un fotograf peste care dădusem și la Palatul de Justiție. Ne-am zâmbit de complezență și-am fost de acord că e frig. Atât.

Am luat trenul și am dormit până la Ottignies. Andreea îmi dăduse mesaj că au pus puiul cu bere la cuptor.

Bois des rêves

Încet-încet îmi reintru în formă. Cred că mă dezobişnuisem de Belgia, dar nu mi-a luat mult să mă reacomodez. Am început ziua cu un soare zâmbăreţ printre jaluzele. Cum să nu te simţi bine când vezi asta pe geam?

După mic-dejun, e-mailuri şi dat din greu la vâsle pe net, Andreea a venit să mă scoată în oraş. Am coborât scările în spirală numai bune de rupt gâtul şi-am hoinărit prin cartier cât să ni se înroşească nasurile.

Din vorbă-n vorbă i-am zis că n-am fost niciodată la Bois des Reves şi aşa am scris soarta zilei. Pe drum am trecut pe lângă grădiniţa din spatele muzeului Hergé şi curtea era plină de copii ţipători. Ăi mai ţânci dintre ei purtau mănuşi legate de gât ca mine. Cum pozatul copiilor este destul de controversat, am furat doar o imagine cu nişte copii mai mari la fotbal.

Apoi am admirat lacul plin cu apă după o vară de secetă şi-am pozat-o pe Andreea contre-jour. Se cheamă artă!

Pe partea cealaltă erau doi oameni cu un câine.

Am trecut pe sub un pod încărcat de graffiti (ştiaţi că la Bruxelles se găseşte cel mai mare graffiti din Europa?).

Am văzut oi negre pe câmpuri verzi.

Pe partea cealaltă solul era acoperit de muşchi şi, ici colo, nişte ciupercuţe maro şi bej. Mai sus, o canapea care cică stă de anul trecut acolo.

La intrarea în pădure sunt pârâul care se varsă apoi în lac şi semnul de bicicletă către LLN.

Podul ăsta peste râu e cel mai pitoresc din toată pădurea.

Din loc în loc sunt mici spaţii unde poţi face mişcare, cu indicaţii ca în poza de mai jos.

O căsuţă de păsări pustie şi un indicator să nu cumva să ne rătăcim în pădure…

Şi iată şi lacul pe jumătate îngheţat (acolo unde nu bătea soarele). Pe-aici au cedat bateriile la aparatul foto, deci poze cu telefonul (sony ericsson x8).

Congelate, am intrat în cabana care adăposteşte toaleta şi duşurile (pe timpul verii e deschis un ştrand). Ne-am încălzit mâinile la uscător. La intrare, vestiarele semănau cu clapele unui pian. Am pus-o pe andreea să cânte pentru poza asta.

Când ne-am întors în oraş am trecut pe la zig zag (magazinul preferat al Andreei) şi-am găsit mesajul ăsta. Co-rect!

Am trecut iar prin mall şi mi-am luat tricoul ăsta cu bicle la 4 euro. Niceeee!

Vă salut, mâine din insolitul Bruxelles. Şi însorit, sper…

ÎNAPOI ÎN LOUVAIN-LA-NEUVE

A durat mai mult, dar au ieşit bune pastele gătite în oala pentru scoici. Prima seară în care mănânc singură şi gătesc ceva mai bun decât nişte congelături.

Ieri am dat o tură prin cartierul Biereau. Am descoperit case cu arhitecturi interesante:

Ne-am intersectat cu pisici. Găsiți-le în poza de mai jos.

Cu puţin noroc ne-am ferit de noroc.

Mi-am amintit de vara noastră ciclistă.

Şi ne-am pozat în geamuri.

Azi am stat acasă şi-am terminat de selectat destinaţiile din Belgia. În seara asta le pun în ordine şi încep să contactez localnicii.

Reduceri pe ultima sută de metri în Esplanade. Tentant, dar de fiecare dată îmi spun că n-am nevoie şi mă lecuiesc. Cu toate astea mi-am luat un tricou. Mesajul a fost mai puternic decât mine. Pozele vin cu întârziere pentru că laptop-ul Andreei nu-mi citeşte cardul foto.

Pe geam văd case din cărămidă cu multe ferestre pe toate părțile

Azi am mers prin oraș, am explorat mai bine cartierul Biereau. S-au mai schimbat câteva lucruri. A dispărut un coș de baschet din Place des Panniers, la geamul meu nu mai sunt inimioare, la liceul Martin V au schimbat un geam spart… și altele.

În plimbare am întâlnit multele feline ale orașului. Când ne-am întors să mâncăm de prânz acasă, în fața ușii poposea un motan negru despre care mă avertizase Adi. Ne-a miorlăit prelung, dar i-a fost frică de noi și a fugit.

Azi-noapte am visat urât. Bombardamente și război. Vedeam obuzele cum pică peste oraș și nu știam încotro să fug. M-am trezit răvășită.

Mă simt cam pierdută. Nu reușesc să fac nimic concret și parcă totul e pe dos. Chiar am mari dubii că voi reuși să duc la capăt călătoria asta și-mi e teamă să mă recunosc depășită. Mai vedem cum evoluează lucrurile până la sfârșitul săptămânii. Cert e că trebuie să plec pe 3 sau 4 februarie de aici și deocamdată nimic nu e gata.

Mă aşez pisică în poang-ul lui Adi şi încep să ordonez destinaţiile şi să caut intrări la muzee, în ghidul Routard prețurile erau afişate în franci…

TURUL EUROPEI

N-am luat laptopul la mine aşa că am început un jurnal offline. Poate voi mai reda aici unele însemnări când am timp, poate că nu.

Învăţătura săptămânii este că, ne place sau nu, locurile şi oamenii evoluează după ce plecăm de lângă ei, iar asta doare mai mult decât pare (de văzut La vida de los peces). În timp ce băteam străzile sub ploaie mă gândeam cum am rezistat un an în oraşul ăsta ireal. Nu mai e nimic să mă ţină aici, amintirile nu mai dor şi abia aştept s-o iau din loc. În weekend îmi cumpăr spray lacrimogen şi fluier. Să înceapă distracţia!

Noapte bună.

CĂLĂTORIA PĂIANJENULUI

Andreea vorbea azi-noapte iar eu, cu ochii mici de somn, îi vedeam doar gura cum se mișcă și încercam să țin creierul întredeschis să nu pară un film mut. Am propus să ne întindem și să mai vorbim așa. Iar cum stăteam noi sub plapumă și Andreea vorbea, se oprește la un moment dat și se uită lung la perete. Apoi imi zice, Sim, un păianjen se plimbă pe dopurile de bere ale lui Adi. Toată noaptea am dormit numai cu spatele la perete…

Orașul ăsta e pustiu fără tine și-mi e teamă că toată Europa, cu cele mai frumoase locuri ale ei, sunt zero fără tine.

AM AJUNS

Pe-aici nu s-a schimbat nimic, doar că orașul mi se pare tot mai străin de mine și de interesele mele. N-aș mai putea sta aici.

CERCEI PE PÂNZĂ

Tare mândră de noii cercei cusuţi. Trebuie priviţi de la o anumită distanţă, aşa cum priveşti un tablou. 

CU BICLELE LA LACUL MORII

Vremea a fost perfectă pentru un tur de lac pe biciclete cu Monsieur și Julia. Ei au vorbit, eu am ascultat. Am intervenit cu câte un oui sau non pe ici pe colo și am scăpat și câteva dégueulasse, dar chiar arată rău zona aia. Julia zice că se simte liberă și că-i plac locurile astea, ca și cum ar evada din societate. Ce-aș mai evada și eu la Lyon în locul ei.

Apoi am mers la ea pentru cafele și pălăvrăgeli. Locuiește în cea mai frumoasă casă pe care-am vizitat-o în București. Deși stă să cadă, în interior totul strigă noblețe și bun gust. A aparținut unui scriitor, așa că am petrecut minute bune luând titluri din bibliotecă la rând, în așteptarea lui Monsieur care a venit cu berea. Pe ritmuri pozitive de reggae (apropo de filmul de aseară) am vorbit despre subculturi care devin încet încet culturi dominante, despre școală, călătorii și aspirații. Și ne-a bătut la zaruri, dar ne-a consolat gândul că noi avem ceea ce se numește noroc în dragoste.

Tot la Liège am rămas împotmolită. Chiar trebuie să termin cu Belgia mâine și să mă apuc de Olanda și Luxemburg.