SCARA PISICII: Cum se face

_DSC4320

Anul trecut am împodobit bradul din ambalaje reciclate. Sună trist, dar n-a ieșit așa rău cum pare. De aceea, m-am gândit să reciclez și anul ăsta ce mai am pe acasă și să nu mai cumpăr ornamente noi. Monsieur m-a învățat acum câteva zile să fac scara pisicii, care era la modă când nu știam noi ce e aia consumerism. Așa că iată mai jos instrucțiunile în 8 pași, cu poze.

_DSC4322

1. Se iau două fâșii de hârtie cât mai lungi (lățimea nu e importantă, dar pentru a lucra mai ușor e de preferat să fie înguste). Eu am luat două benzi din decorul de la ziua mea de naștere.

_DSC4323

2. Se lipesc capetele perpendicular.

_DSC4324

3. Fâșia de dedesubt se pliază peste cea de deasupra, fără a se mai lipi.

_DSC4325

4. Apoi cea de dedesubt peste cea de deasupra, întotdeauna perpendicular.

_DSC4326

5. Și tot așa una peste alta.

_DSC4327

6. Până se termină fâșiile și se lipesc capetele.

_DSC4333

7. La final ai în mână o armonică presată.

_DSC4337

8. Când îi dai drumul, scara pisicii arată cam așa.

_DSC4338

_DSC4339

Sfaturi:

*Pentru mai multă lejeritate, mișcările nu se fac pe birou, ci în aer.
*Ideal ar fi ca hârtiile să fie colorate pe ambele părți.

Spor la împletit și la împodobit și fiți cu ochii pe pisici!

WEEKENDUL MEU ÎN IMAGINI

Sfârșitul meu de săptămână în imagini.

_DSC3504

Am stat numai în pijamale de dimineață până… dimineață.

_DSC4362

Am croșetat zeci de inimioare.

_DSC4230

Am descoperit destinații ascunse în ouăle de ciocolată.

rsvtiasii

Am finalizat site-ul unei firme de rsvti din Iași și l-am pus online.

_DSC4267

M-am suit pe casă și acoperișul dispăruse.

IMG_5981

Am ieșit prin cartier să simt iarna.

IMG_5997

Mi-am luat prăjitor de pâine.

IMG_5996

Am găsit jobul săptămânii viitoare. 

IMG_5984

Am găsit prăjituria pe rafturi.

_DSC4306

Am bătut albușuri până s-au făcut zăpadă :)

_DSC4317

Și am împletit decorațiuni pentru brad.

REȚETE: Tigaie mexicană și biscuiți cu ciocolată

_DSC4308

Am preparat tigaie mexicană. Foarte ușor de gătit și tare iami. Rețeta la Teo. Eu n-am pus supă că a ieșit suficient de zemoasă fără.

_DSC4310

Și clasicii biscuiți cu ciocolată, singurul desert aprobat de Monsieur. De data asta am înlocuit margarina cu unt. S-au copt mult mai repede și n-au mai ieșit atât de unsuroși. Clic pe poză pentru rețetă.

MERGEM LA PARIS: Drumul

În grabă, am uitat să iau din oraș o mică atenție pentru gazda mea (doar mă caza gratis, nu?). Așa că, după check-in la autogară, am dat fuguța până-n centrul Bruxelles-ului. Grand Place și împrejurimile, se știe, mușuroi de oameni. Înaintea sărbătorilor însă, plimbarea pe-acolo devine cursă cu obstacole. Iată-mă deci cu o oră înainte de plecare gonind înhămată cu cele trei traiste ale mele, în căutare de bomboane și bere. Dar nu, eu nu pot să cumpăr primul lucru pe care pun ochii. Trebuie să intru din magazin în magazin, să compar prețuri, gramaje, ambalaje. Ce mai vorbă lungă, după juma’ de oră de căutări am luat o pungă de vișine în ciocolată la 4 euro și o sticlă de bere de 750 ml pe la vreo 12 euro – cică fusese premiată în 2010 cu medalia de aur sau ăl’ s-o pieptene cine mai ține minte, că m-a aburit rău vânzătorul.

Mai era un sfert de oră și eu mă încurcam în aparatele foto ale turiștilor. Cine mai avea ochi pentru căsuțele din lemn frumos luminate și nas pentru mirosurile de prăjituri și vin fiert? În momentul ăla vedeam doar cum o să stau cu Teo acasă și-o să ne înecăm amarul în berea anului 2010. Pentru a doua oară în zi, nu știu ce forțe supranaturale m-au făcut să ajung la timp la autocar, de-am prins și loc la geam.

Și cum îmi trăgeam eu sufletul, pe scaunul de lângă s-a așezat un african belgianizat. Nu s-a instalat bine, că și-a și scos un teanc de foi de curs și s-a pierdut de lumea noastră. Medicină. Dar ce aud cu urechea dreaptă dincolo de culoar? O frumoasă franceză cu accent iberic și o voce familiară. M-am ridicat și-am văzut-o pe Alba, colega spaniolă din grupa de franceză. Hai să stăm amândouă, ce faci, cât stai la Paris… Se întâlnea cu părinții acolo să petreacă sărbătorile împreună. Pentru a nu știu câta oară am simțit cum se cască o prăpastie între mine și vestici. Nu știu cum or fi alte familii de români, dar eu n-am fost niciodată cu ai mei în străinătate, dar să mai și venim separat și să ne dăm întâlnire. Și înclin să cred că nu sunt vreun caz special.

Înainte să pornim, o africană a venit și s-a rățoit la noi că stăm pe locurile ei, așa că ne-am mutat la loc, separat. Africanul s-a oferit să mă lase înapoi la geam, dar un sms din România tocmai mă făcuse să nu-mi mai pese nici de priveliște, nici de întreaga aventură ce urma. Foile de curs au dispărut, iar în locul lor a apărut un carnețel de sudoku, pe care colegul meu de drum nu l-a lăsat din mâini până am ajuns la destinație, șase ore mai târziu.

MERGEM LA PARIS

Anul trecut pe vremea asta, hotărâsem cu Teo să mergem la Paris. Biletele erau luate, un mic plan de vizitat își întindea oasele pe câteva pagini de word, doar cazarea rămăsese în ultimul moment. Să tot fi trimis 70 de mesaje pe couchsurfing și, cu o zi înainte de plecare, primisem 5 refuzuri și un răspuns de la un băiat care zicea că are doar o saltea, dar că încăpem toți trei pe ea dacă ne înghesuim puțin. Hostelurile erau pline, bugetul nostru nu-și permitea luxul unui hotel. Dar noi nu renunțăm, mergem la Paris.

În seara dinaintea plecării am primit un mesaj de la un american în Paris care spunea că e pe cale să se mute, dar că, în situația disperată în care nu găsim nimic, ne primește el.

Dis-de-dimineață, mailul gol. F5 apăsat isteric, fluri în stomac. Sms-uri nedeslușite de la Teo care era pe drum spre facultate, cu valiza după ea. Mă mai învârt prin casă, un pensat, o șuviță întinsă, Teo bate la ușă: „Nu mai merg, luni am examen! Tu ce faci?”.

Filmul începe să se deruleze pe fast forward cu mine sunându-l pe american și neînțelegând o boabă din accentul lui, îndesarea unor haine la nimereală în 3 traiste, Teo care notează pe o foaie indicațiile spre apartamentul din rue Véron și inima care-mi accelerează în fața necunoscutului. Nu mai știu cum am ajuns la gară, dar îmi amintesc de draga de Teo care m-a condus trăgând după ea valiza care n-a mai ajuns să vadă orașul luminilor. Urcată în tren, mi-a făcut cu mâna și mi-a zis că totul o să fie bine.

Pe drum spre Bruxelles m-am asigurat de mai multe ori că am pașaportul și biletele, și tot mi se părea că am uitat ceva important. Însă cel mai mult mă preocupau cuvintele americanului, din e-mailul cu indicații:

you can make the world a better place tonight by not stealing or destroying anything. i’m not counting you as a bad person, but recognize the situation: i am letting a complete stranger into my apartment that contains all my possessions. i already have knots in my stomach.

good luck (for you and me)!

Cu gândurile astea am ajuns la prânz la Bruxelles Nord și am pornit spre ghișeele Eurolines.

BEHĂIALĂ DE AMSTERDAM

Era ultima zi în Amsterdam. În vreo 5 ore trebuia să fim la autocar. Ca orice turist, împreună cu Monsieur am gândit că trebuie să cumpărăm anumite suvenire înainte de plecare. Așa c-am zis au revoir la gazdă, copii și pisici și-am suit în șa cu monstruoșii rucsaci în spinare apăsând din greu pe rinichii mei.

Cum am ajuns în centru, străzile păreau mai întortocheate ca oricând – așa e mereu când te grăbești. Cu degetul pe harta micșorată la scara țânțarului, încercam să ne dăm seama din mers unde se află buticul. Și, cum dădeam noi la pedale de parcă participam la Amazing Race, l-am văzut mare, luminos, cu porțile larg deschise. Monsieur m-a lăsat să leg bicicletele și-a intrat primul. Când ajung și eu înăuntru zice: „n-au”. Cum să n-aibă? E cel mai mare magazin din oraș!

Așa că, după ce-am făcut împreună turul rafturilor de cinci ori, am întrebat timid la casă dacă au. Vânzătoarea părea că nu înțelege engleza noastră și, cred că mai avea puțin și chema paza dacă mai insistam. Dezamăgiți, am predat bicicletele închiriate și ne-am cumpărat tradiționalele suvenire: prăjituri, ciocolate și acadele cu „arome”.

Nu mică ne-a fost mirarea când, după patru luni și fără să căutăm, l-am găsit pe rafturi la Auchan. În București. Și astfel, Moș Nicolae a reușit să-mi pună anul ăsta în cizme un minunat Shaun the Sheep care behăie și vibrează când îl tragi de coadă!

Dar partea mai interesantă a poveștii s-a întâmplat abia ieri seară la Centrul Ceh. Coincidență sau destin.. în spatele meu s-a așezat o fată care-l ținea în brațe pe… Shaun! A trebuit să-mi cotrobăi în traistă de mai multe ori să mă asigur că nu e oaia mea.

SHAUN

O parte din cadoul meu. Piña colada și cele două ouă de ciocolată s-au terminat înainte să pun mâna pe aparat.

CUPLU

Că tot ziceam ieri că porumbeilor nu le e frică de nimic. Nici măcar de dragoste..