GOOGLE DOODLE

Mă întrebam ca fraiera de ce numai noi, bulgarii, moldovenii și rușii avem pe pagina google poză cu tortul aniversar și restul țărilor nu. Apoi m-a lovit… diferența de fus orar.

INTERVIU FRÉDÉRIC PÉRON

De când mă știu am avut dificultăți în a aborda oamenii și a le pune întrebări despre viața și activitatea lor. Poate pentru că nu sunt spontană și mereu replicile și întrebările ca lumea îmi vin abia după ce ajung acasă. De aia am renunțat la ideea de a face jurnalism, pentru că îmi cunosc limitele. Mi se usucă gura, îmi transpiră palmele, mi se pare că stau strâmb pe scaun și mă foiesc întruna, mi se pune negru peste gânduri. E ca un blestem, sincer. Ba când eram mică aveam emoții chiar și când trebuia să dau un telefon și mă codeam până în ultimul moment. Cred că o moștenesc pe mama, care atunci când vorbește la telefon s-ar urca și pe casă numai să n-o auzim noi.

Așa c-am decis să-mi înving timiditatea trecând prin iadul interviurilor față în față. Și e o eliberare atunci când îți dai seama că ai în față un om ca tine care ți se destăinuie și face asta cu zâmbetul pe buze. Parcă-ți dă mai multă încredere și nu e așa rău cum te așteptai.

Azi l-am descoperit pe Frédéric Péron, ciclist de performanță la clubul Dinamo Secrom. Iar mâine citim despre experiența lui ciclistică în România la bicla.ro

ÎN PODUL PĂRINȚILOR

A întins mama rufe în pod și mirosul de balsam, de umed și de lemn m-a făcut să urc scara albastră și să trag mult aer în piept. M-am aplecat puțin și-am intrat în lumea vechiturilor, unde praful este rege și păianjenul dumnezeu.

Acolo sus lumina se înghesuie printr-un singur geam și pare că vine de la îngeri. Toropeala de peste zi îți apasă plămânii, iar liniștea timpanele.

Mă uit la lucrurile care mă înconjoară și parcă sunt în mașina timpului.

Nu sunt nostalgică. Învăț să renunț mai ușor la lucruri, dar țin mult la amintirile mele. Cu atât mai mult cu cât le pierd incredibil de repede în ultima vreme.

Mai urc trei trepte și fac o excursie deasupra cartierului Colțea. N-o să mă satur niciodată de cartierul ăsta și mă simt privilegiată că am copilărit aici.

Blocul de vizavi are bulină roșie. Deși cam toți proprietarii încearcă să-și vândă apartamentele, anunțurile au rămas fără răspuns pe la geamuri.

Pe-aici venea Moș Crăciun când eram mică :-)

Balconul vecinilor e de zeci de ani plin de flori și mereu părinții le-au făcut concurență. Din păcate pe strada noastră au rămas cam singurele surse de oxigen. Cât vezi cu ochii, doar beton, stâlpi, cabluri și multe multe mașini.

Dacă te ridici puțin pe vârfuri vezi cupola spitalului Colțea.

M-am întors acasă și încerc să mă readaptez atât cât trebuie. Nici prea mult să rămân, nici prea puțin să-mi fie teamă să ies din casă.

STUDENT ÎN BELGIA: Trenul

Vara asta SNCB a avut sloganul „Vacanța voastră începe cu noi”. Sloganul meu pentru tot anul trecut este, „Fiecare album foto începe și se termină în tren”.

Unul dintre lucrurile cu care m-am obișnuit imediat în Belgia a fost să merg cu trenul oriunde vreau, la ce oră vreau, la prețuri de nimic.

Cum gara era la 3 minute de mers pe jos, de obicei ieșeam pe ușă și cu 5 minute înainte de plecarea trenului. Iar dacă prin absurd îl pierdeam, nu-i nimic, următorul pleca în jumătate de oră.

Ca student, ai posibilitatea să-ți faci un permis (Campus) pe o rută la alegere, unde călătorești la prețuri derizorii. De pildă, cu 70 de cenți erai la Bruxelles în 40 de minute.

Tinerii până-n 26 de ani mai au avantajul cardului Go Pass. Cu 50 de euro ai 10 călătorii oriunde vrei, valabile un an. Practic, cu 5 euro poți merge dintr-un colț în celălalt al țării.

Să mai spun că în week-end orice traseu dus-întors este la jumătate de preț? Sau că lunar se organizează un concurs foto pe diverse teme cu premiul un Go Pass? Sau că poți cumpăra excursii în diverse orașe, iar în preț ai inclus biletul de tren dus-întors și vizita la muzee, parcuri de distracții etc. cu o reducere de aproximativ 5 euro?

O altă treabă ca lumea e că poți să-ți cumperi biletul și în tren, de la controlor, la același tarif ca la ghișeu. Nu te întreabă nimeni de ce n-ai bilet, nu se uită nimeni strâmb. Ba controlorul îți dă și sfaturi cum să profiți de oferte și să economisești bani.

Pentru că Belgia e o țară mică, mersul cu trenul e plăcere pură. Site-ul merge brici, poți afla la ce oră ai tren și poți să-ți cumperi biletele online.

Un amănunt aparent nesemnificativ, dar util în diverse situații. În condițiile în care 99,99% din toaletele publice sunt pe bani, trenul te poate salva în condiții extreme, când n-ai „lichid”…

MATINALĂ

Bună dimineața! Mănânc biscuiți îmbrăcați în ciocolată cu lapte marca Delhaize și ies la librărie să citesc. Curioasă ce-o să găsesc pe rafturi.

NUNTĂ LA SIBIU

Obicei ardelenesc. Pe aici nu se trece până nu bagă nașul mâna-n buzunar.

Afacere de familie. Cameramanul era un fel de dictator, nimeni nu mișca fără voia lui.

O replică în miniatură a mirilor.

A se observa lănțișorul de aur scos deasupra puloverului, special pentru această poză. Acum îmi pare rău că i-am dat doar floarea roșie și nu tot buchetul. Spunea că vrea și ea să se mărite.

OZN-uri pe tavan.

Dansul mirilor.

Am fost colegi de masă cu Jennifer Aniston :-)

Și s-a dansaaaaat….

Până la miezul nopții.

ÎNAPOI ACASĂ

De când am ajuns acasă mama mă inițiază în numerologie (se pare că amândouă am trecut prin iad și asta ne face oameni buni în viața asta), în tot ce ține de microbi, de alimentație sănătoasă, de dermatologie, diete și cine mai ține minte ce. Mulțumesc Dr. Oz!

Acum mă întreb ce-o fi mai rău, s-o aud pe mami vorbind despre microbi sau să-i văd pe belgieni plângând la Winnie the Pooh?

PE CURÂND, EUROPA! ÎNAPOI ÎN RO

De mâine urmează o scurtă pauză pe-aici, pentru că ne întoarcem acasă… dar nu înainte să dansăm la o nuntă. Blogul o să rămână într-un format sau altul, în scurt timp o să apară și un site pe lângă.

Și-am pedalat două zile prin Amsterdam. O experiență pe care oricine ar trebui s-o aibă pe lista lucrurilor de făcut măcar o dată în viață.

Bisous!