NUMĂRĂTORI INVERSE

230 de zile până în 2011. 34 de zile până la vacanță. 14 zile până la ziua mea. 13 zile până vin acasă. o zi până la întâlnirea de grup. 7 ore până mă culc. o oră până termin de văzut filmul. un minut până public aceste rânduri. o secundă până dau enter. o miime de secundă până mă reîndrăgostesc de tine.

MARKETING CATOLIC

de fiecare dată când merg la biserică la catolici primesc ceva. de paști, ouă de ciocolată. de gay pride, insignă. marketing strategic.

AUDIO

e tare distractiv să trimiți mailuri audio. și mult mai intim…

ZBOR DIN PICIOARE

am visat că zburam și că mă puneau părinții să le arăt tuturor cum fac. nu, n-aveam aripi. dădeam din picioare. presimt că urma să mă exploateze financiar…

MUSTĂȚI

un bărbat încerca să-și ascundă zâmbetul sub mustăți, dar mustățile s-au răsucit într-un mare zâmbet și l-au trădat.

GRI

o zi fără început și fără sfârșit. dl. regizor a tras un cearșaf gri peste cer. se pregătesc decorurile de vară, sper.

AVEM CALL CENTER ȘI NE MÂNDRIM

instituție mare care învârte banii mai ceva ca băncile. merg special la sediu la Bruxelles să întreb ce și cum. primesc în schimb un număr de telefon. dar, vedeți, sunt deja aici. nu se poate. dar aștept, am venit de la cucurigu. mai bine sunați.

ajung acasă, trimit un mail. răspunsul: două numere de telefon!

DICTATURĂ

Iar mi-au luat apa caldă și-am rămas cu clăbucul pe cap. Și nici măcar nu-i miezul nopții. Zut zut zut!

LUCIDITATE

Am senzația că trăiesc între zile. O combinație hibridă între vineri seară și duminică seară, când liniștea începutului de w-e se contopește cu angoasa obligațiilor academice pe care nu le mai poți amâna săptămâna viitoare. Presimt c-o să mă îmbuib cu cafea nopțile astea. Și așa mult aș fi vrut să urc în șa acum și să pedalez.