ZIUA NAȚIONALĂ A PUNCTUAȚIEI

` [ ] : , – … ! () ş ? ” . Na, sper că le-am mulţumit pe toate de ziua lor. Ca studentă la jurnalism sunt obligată să-mi placă ghilimelele, dar în viaţa personală prefer puntele de suspensie, căci lasă loc de interpretare.

Cel mai mult însă îmi place să folosesc semnele de punctuaţie atunci când vreau să trimit smiley-uri : – )

ZIUA FĂRĂ MAȘINI

N-a fost fără maşini, dar a fost ȘI cu biciclete. Multe biciclete. Am fost şi eu printre ele pentru prima dată şi a fost ca la un concert, sentimentul ăla că s-a adunat atâta lume pentru o pasiune comună. După o zi de mers cu bicicleta în trafic, depăşit o groază de maşini, suportat o mulţime de şoferi nesimţiţi, seara a fost o binecuvântare când s-a oprit circulaţia pentru noi şi toţi au rămas cu gura căscată, ha!

Păcat că nu se promovează cum trebuie acţiunile astea la noi, că oamenii ăştia chiar se străduiesc. Ei, poate că în cele din urmă o să ajungă la urechile cui trebuie.

Am două borcane cu aer. O să le sorb în trafic, când stau la semafor. Am apărut şi în ziar, dar nu pentru că aveam o bicicletă ultimul răcnet, ci… o morişcă atașată de ghidon.

AMINTIRI DIN VACANȚĂ: Iulie 2008

Vacanţa a început pentru mine în momentul în care am aflat rezultatele la examenul de licenţă. Când m-am văzut cu sacii în căruţă, am refuzat să mă angajez şi am început seria de activităţi pentru dezvoltare personală.

Aşa că m-am înscris la cursuri intensive de franceză la Institutul Francez. Am dat un test scris, plus un mic interviu ca să stabilească nivelul de la care pornesc. Taxa până la sfârşitul anului este 480 de lei, pentru orice nivel. La reînscriere ai reducere. În fine, am nimerit într-o grupă tare pestriţă, cu tineri de la 14 la 35 de ani, de la elevi, la studenţi, asistenţi medicali şi copywriteri. Caracteristica noastră comună: dorinţa de a pleca într-o ţară francofonă. Am avut cursuri în fiecare zi, de luni până sâmbătă, câte 3 ore, aşa că timp de aproape o lună, colegii de acolo mi-au ca nişte rude cu care luam micul-dejun franţuzesc.

Exact în ziua în care am terminat cursurile, am plecat la Iaşi, oraşul în care ar vrea părinţii să mă mut. Asta a fost ocazia pentru tatăl meu să-mi arate locurile în care se plimba el când locuia acolo, să mă ducă la toate muzeele din oraş şi să-mi aducă tot felul de argumente care să mă convingă că acolo e mult mai bine decât la Bucureşti.

În trei zile, am văzut o bună parte din cartierele oraşului. Am vizitat Palatul Culturii (doar pe afară, că muzeele erau toate închise), Casa Dosoftei, Bojdeuca lui Ion Creangă (ghidul vorbeşte într-un limbaj arhaic, pretenţios, liric – trebuie să vizitaţi!), Muzeul Unirii (lăsaţi-vă copiii la intrare! la parter o cameră este interzisă persoanelor sub 18 ani pentru că prezintă istoria prostituţiei în oraş :)) nişte combinezoane şi lista prostituatelor, plus regulamente privind controalele medicale, conduita etc.), Casa Pogor (principalii scriitori români au dedicată câte o cameră în interiorul muzeului), Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Grădina Botanică şi Parcul Copou. A şi am urcat pe dealul Bucium să vedem Iaşiul panoramic.

Mi-a plăcut că e curat şi liniştit oraşul (părere de bucureştean) şi într-adevăr sunt multe de văzut (spre deosebire de Bucureşti au şi centru de informare turistică). Nu-mi place că transportul în comun (deşi nu l-am folosit) arată cam rău şi costă foarte mult (100 de lei abonamentul pe o lună??). Am fost şi la cinema la Iulius mall şi mi s-a părut mai scump decât la Bucureşti (60 de lei pentru două persoane: bilete reduse pentru studenţi, nachos, sucuri şi bomboane). Iar ca loc de păpat în oraş, am fost la pizzeria Mamma mia şi a fost ieftin şi bun.

22X2

Eu 22, mama 44. Două generaţii, dar oamenii tot spun că “semănăm ca două picături de apă”, că “parcă suntem surori”. Stăm şi ne uităm noi în oglinda mare de pe hol şi ne umflă râsul: nici o asemănare.

Mama face azi 44 de ani, iar eu n-o să uit niciodată când un coleg de generală mă tachina şi-mi zicea că mama e mai frumoasă de o mie de ori decât mine. Dovada: mama la vârsta mea.

O seară dinaintea examenului la master

– 4 documente word (lucrare_master, nesalvat, lucrare_multimedia, propunere)
– 18.000 de semne fără spaţii (lung domne, lung!)
– 20.000 de semne cu spaţii (am luat-o razna)
– 16 tab-uri în Firefox (articole)
– două cărţi în pat (Weblog şi Blog Story)
– restul pe imprimantă, le-am citit şi le-am citat
– un pahar cu bere de aseară (?)
– un memory stick cu poze (din vacanţă)
– o adresă de e-mail pe o bucată de hârtie (de trimis poze)
– o veste bună (Alin are o fetiţă :) )
– un ţânţar care mă ciupeşte de picioare (…)
– nişte bărbaţi care vorbesc tare în spatele casei (cuvinte cu p)

Aceasta este reţeta mea mediocră de pregătire pentru admiterea la master.