GÂNDACII NE MĂNÂNCĂ

Ce ironic! Am fost ieri seară la Micul Paris de la etajul 4, magazin Unirea. După ce am încercat cârnăciorii de casă cu cartofi prăjiţi la o terasă tristă, apoi o îngheţată la Baraka something unde unii sărbătoreau o zi de naştere, am ieşit spectaculos prin parcare în… micul paris al gândacilor. Mari, mici, negri, maro, verzi, gri, roz, cu spatele lucios, cu aripi, nu e specie pe care să n-o găseşti patrulând pe traseul Unirii – Romană. Sunt peste tot!

Cetăţeancă responsabilă fiind, dis-de-dimineaţă i-am scris e-mail frumuşel primarului Videanu şi l-am invitat la plimbare mai pe seară sub clar de felinar. O să vină, n-o să vină, o să vină, n-o să vină. Ah, ce emoţii am!

Mi-e scârbă de oraşul ăsta. Nu e suficient că ieşi din casă şi parcă intri în cuptor, mai trebuie să calci şi pe un covor de gândaci. Bleah, bleah, bleah şi bleah!

MULȚI ANI TRĂIASCĂ!

La mulţi ani, surioară dragă! Tortul a fost delicios, dar m-ai dat gata cu salata de vinete, o ne-bu-ni-e! Acum că distracţia s-a terminat, spor la învăţat şi baftă la mate! Eu sper să te împaci cu noul prefix. Oricum, nu e cazul să intri în panică, it’s not like you’re 40.

Şi asta-mi aminteşte de o frântură de conversaţie pe care am auzit-o lângă monumentul cartof în vârf de băţ. Întreabă o femeie de vreo 40 pe o alta: “Auzi, da’ tu când te culci cu el mai simţi ceva sau faci doar de…?”

Noaptea Institutelor Culturale: Insititutul Francez

Am fost vineri la Institutul Francez la Noaptea Institutelor Culturale. Eram destul de încântată de programul anunţat, încât am mai invitat câteva persoane. Programul la Sala Elvira Popescu a început la 19 cu un concert. Eu am ajuns pe la 20.30 şi până la 21 n-am putut intra pentru că portăreasa se simţea şi ea o dată în an mare în poziţia sa (în restul timpului abia dacă vin 10 amărâţi la film) şi păzea uşa precum fetele virginitatea. Mi-a părut rău că n-am apucat scurt-metrajele cu Charlie Chaplin.

Când am reuşit să intru însă m-am întâlnit cu prietenii pe care-i invitasem şi am aflat că lor nu le plăcuse programul până atunci şi că vor să plece. Buuun. Au plecat şi-am rămas singură în rândul doi cu ochii ridicaţi înspre scenă ca pentru rugăciune. S-au stins luminile în sală şi a apărut Alexis HK, îmbrăcat în costum. S-a aşezat pe scaun, şi-a luat chitara şi, luminat de un singur reflector, a început. Tipul are o voce foarte frumoasă şi cântă la chitară dumnezeieşte. Dacă închizi ochii în timp ce-l asculţi ai impresia că o să te trezeşti undeva pe la orele prânzului la o terasă pariziană plină până în strada pietonală. Vezi oamenii plimbându-se de mână, râzând, dansând, alergând. Ascultându-l ai impresia că aici şi acum poţi să faci tot ce ai visat vreodată să faci. Muzica lui descătuşează simţurile cele mai suave.

Ca dovadă că nu glumesc, în primul rând se aşezaseră în faţa mea un el şi o ea. Tot timpul concertului şi-au mişcat mâinile în ritmul muzicii, apropiindu-şi şi depărtându-şi delicat palmele, abia atingându-se uneori şi prinzându-se strâns alteori. Mi-a plăcut jocul palmelor şi degetelor lor. Îmi place ce poate face muzica din oameni. Câteva piese pot fi ascultate pe pagina personală de pe myspace a lui Alexis. Enjoy!

Bye-bye Bullet, bye-bye!

Vineri a fost sărbătoare: am spus adieu generaţiei 6 Bullet. La Centrul pentru Jurnalism Independent ne-am adunat toată echipa să spunem câteva cuvinte despre experienţa unui an (universitar) de shooting down news for students. Am primit diplome, medalioane cu inscripţia “The Bullet” şi Alan ne-a recitat o poezie scrisă de el cu ocazia despărţirii de România. Primele versuri:

CINEMA ÎN AER LIBER: Acum şi atunci

Am avut ultimul examen joi şi, de bucurie că s-a mai terminat un an, am mers la cinema. La E-Uranus. E-Uranus este o grădină de vară ziua, cu bar şi mese în formă de pian cu coadă, şezlonguri şi nisip, iar noaptea este cinema în aer liber. Locul în care se întâmplă toate acestea este însă cam sinistru: curtea unui complex agricol din cărămidă roşiatică, cu foarte multe coşuri de fum pe acoperiş şi cu un fost turn de apă alături. După mine seamnănă foarte mult cu un lagăr de concentrare. Mai ales la lăsarea întunericului, deja vedeam hornurile fumegând… Şi, în această atmosferă, pe scaune de plastic, cu cerul căscat deasupra noastră şi rola de film învârtindu-se cu zgomot de anii ’50 în spatele nostru, am văzut proiectat Todo sobre mi madre, un film în inconfundabilul stil al lui Almodovar. Ce dor mi-era de o seară de vară aşa…

Ideea de film în aer liber mi-a amintit de un unchi de la Şerbăneşti, singurul care avea un aparat video pe vremea aia în sat şi care scotea în serile de vară televizorul în curte, aşeza în faţa lui câteva băncuţe şi chema oamenii să le pună casete video. Pe bani, desigur. Eu eram mică şi verişorii mei… şi mai mici. Ce ne mai uitam noi la filme la video! Îmi amintesc că am văzut un film cu nişte ninja chiar de mai multe ori. Era o fază pe care noi o numeam “aia cu cuţitul în cap” şi la care dădeam mereu rewind pentru că ni se părea amuzant să vedem cum intră şi iese sabia din capul sărmanului. Back and forth, cum zice o vorbă celebră de acum ;) . Şi ce ne mai aruncam după aia din copaci ca să facem şi noi ce vedeam prin film.

Oare de ce mi se pare că timpul trecea mai greu atunci? Şi aerul era mai respirabil. Şi ziua era cald şi noaptea era răcoare. Şi noi eram…

Asta nu e o însemnare religioasă, dar e cu Dumnezei

Tocmai am auzit o ştire despre un călugăr care a scris cele 10 porunci ale bunului şofer în trafic sau ceva asemnănător şi mi-a venit în minte imaginea unui văr de la Iaşi care şi-a agăţat vreo 3 iconiţe de oglinda retrovizoare dar înjură la volan ca la uşa cortului. O imagine discrepantă până la Dumnezeu…

Azi mă gândeam că n-am intrat niciodată într-un magazin Vel Pitar. Oare au croissants au beurre proaspete?

Am făcut băşici în tălpi de la nişte flip-flopi pe care-i voi pofti la gunoi.

Astăzi pe stradă am tot observat că după ce mă analizau din cap în picioare, fetele începeau să-şi aranjeze ţinuta: să tragă de fustă, să-şi potrivească bluza, geanta, şuviţa. Treaba e că n-au fost două-trei fete care să se comporte aşa, ci cam toate care mi-au ieşit în cale. Deci, nu sunt televiziune, nici camera ascunsă, nu scrie pe mine “recrutez fotomodele” şi nici agenţie de casting. Foarte ciudat. Băieţii însă au fost foarte drăguţi :) Mulţumiri lui Cezar pentru foaie, lui Adi pentru sfaturi, lui Claudiu pentru companie şi lu EL pentru că m-a vizitat dimi aşa cum a promis. (EL nu este Dumnezeu)

Şi-acum, pe cai! That would be semiotică. (Gizăs help!)

CE-AM MAI GĂSIT PRIN POD

Ca orice copil, colecţionez jucărioare de la ouăle Kinder. Btw: am dubluri şi tripluri, cine vrea, să mă caute pe mail. Cum sunt la regim, nu mai am voie Kinder Joy. Asta nu înseamnă însă că nu mai pot asambla jucărele de pe vremea lui mamaie, nu?

Ultima oră:
Cum pe vremea bunicii lego-ul abia se năştea, jucăria mea nu poate fi asamblată, ci trebuie lipită. Am încercat un lipici de pe-acasă, dar trebuie ceva mai puternic. Voi reveni cu o pozică atunci când avionaşul meu va putea decola.

VISE DUREROASE

Astăzi îmi voi exersa mersul de balerină prin casă. M-am trezit pe la 12 cu piciorul drept amorţit, întins până-n vârf şi nu pot să-l mai îndrept că doareee. A, am visat că probam o pereche de sandale cu toc cui aşa cum vreau sa-mi iau.

REVELAȚIE MANICHIURISTĂ

Nu cred că există fată şi, de ce nu, băiat, care să nu ştie ce reprezintă acest instrument din trusa mea de manichiură-pedichiură.

Pfff, dacă ştiam mai de mult de utilitatea pieliţoiului! Acum să le încerc şi pe celelalte.

În altă ordine de idei, ce naşpa e să fii mare, să nu-ţi mai taie mama unghiile, să nu te mai spele pe păr, să nu-ţi mai facă mâncare…

Cu toate acestea, ideile mele tot nu cântăresc un gram în faţa părinţilor. Vreau PAT în camera mea, NU CANAPEA!!! Deeply sad…

ȘTIRILE DE MIERCURI

Trei examene date. Mai sunt trei. La cel de azi, nu dau nume, unul dintre cele trei subiecte avea răspunsurile corecte deja trecute pe foi :-) Aşa da examene! Fireşte că s-a recalculat punctajul şi s-au luat în considerare doar celelalte două subiecte. Dar, deh, mai mult timp de gândire…

Apoi în ordine cronologică:

– am luat bilete cu locuri foarte bune la un spectacol de care nu zic nimic pentru că e surpriză pentru cineva care sigur citeşte :-p

-am descoperit un parc foarte drăguţ în Bucureşti, prin care m-am plimbat puţin de una singură (eu şi băbuţele de pe acolo). Are şi lac cu răţuşte şi am văzut şi soricei. A, şi mai erau şi nişte băieţaşi care pescuiau ilegal acolo. Şi am văzut frunze de lotus sau ce specimen or fi fost, din alea care nu se udă pe o parte oricât le-ai stropi şi mi-am adus aminte de cite de science.

-înapoi spre casă am văzut vreo 10 tipe cu acelaşi tip de maiou alb cu sigla nike neagră de cred că e vreo promoţie undeva, dar nu la nike…

-în metrou a revenit o obsesie de-ale mele: mereu în faţa mea aterizează persoane care au gâze, insecte pe haine de mă fac să mă sui pe pereţi. It happened again grrr!

-şi, aproape de casă, tocmai când întorceam capul să văd dacă au aurit cupolele de la Universitate (pentru că am văzut eu dimi în timp ce mergeam la examen că vor face Universitatea din aur) văd un tip bine la costum care zâmbeşte uşor spre mine. Văleu, Vic, să nu te recunosc! Cred că am avut o reacţie din aia ca tipele de la Pimp my ride când îşi văd noile maşini. Păi aşa se face? Ştiu că am casa de doi ani în construcţii şi reconstrucţii, dar lucrezi la doi paşi de mine şi nu dai un ţârr la sonerie? Cât obraz! M-ai mai şters şi din lista de mess. Ei, recunoaşte, nu eşti tu cel mai mare Nesuferit? :-)

-acum să mănânc nişte strech-uri, genuflexiuni, abdomene şi, ca desert, nişte traduceri cu care am rămas în urmă.

Abia aştept weekend-uuuuul!

GĂTEALĂ

Dimineaţă leneşă de sâmbătă. M-am instalat în faţa televizorului cu o nouă “specialitate”: caşcaval topit pe pâine cu castraveciori muraţi. Iar ca desert, tort. Lovely.

Dintr-un canal în altul :) dau peste musiu Oliver bucătar care-i gătea cina romantică unei blonde. Ce drăguţ din partea ei că voia să-şi surprindă iubitul (care cică era un priceput într-ale blidelor şi mai era şi italian pe deasupra, deci mama mia!), dar ce jenant că ceri unui bucătar să gătească pentru tine şi să spui că tu ai stat în bucătărie şi te-ai afumat cu gândul la iubirea vieţii tale. Fireşte că nu este vorba de un caz real, este o emisiune, un show, dar simpla idee este sooo wrong.

Mi-a plăcut însă foarte mult să văd cum o pune Oliver pe biata fată să toace nişte verdeaţă să aia era să-şi taie degetele, ca să-şi dea seama tot poporu’ că ce vede la televizor nu e aşa de simplu cum ne lasă ei să credem. Cel mai penibil mi s-a părut când Oliver i-a zis că-i numerotează pacheţelele tipei ca să ştie în ce ordine să servească şi să nu uite cum se numeşte fiecare dish.

N-am mai mâncat tortul. Salata de fructe pe care a gătit-o Oliver mi s-a părut mai apetisantă şi poate încerc şi eu astăzi una cu cineva drag.