CUPLUL DIN BAIE

Aseară am intrat la baie să mă spăl pe dinți. Jos, lângă ușă, am văzut un punct negru de dimensiunea unei gămălii. Curând am remarcat că punctul s-a divizat în două punctuluțe. Erau două musculițe.

Asemenea unei planete cu un satelit, una stătea nemișcată și cealaltă roia în jurul ei. Și cea care se mișca în continuu, tot încercuind-o pe cealaltă, mă gândeam, o curtează așa cum vezi la Nat Geo. Cu piciorușele mici, dar rapide, se îndepărta puțin și se întorcea să-i dea târcoale.

Tot privindu-le, peste câteva minute observ că satelitul făcea când și când eforturi să-și miște planeta, împingând-o și trăgând-o după el. Dar ea rămânea la fel de placidă. Cu aripile ușor desfăcute într-un v minuscul, părea strivită. Satelitul gonea într-o disperare surdă, fără odihnă, vreme de câteva degete, se lovea de câte un reziduu uman (vreun fir de păr) și se întorcea să tragă de planeta lui moartă și s-o orbiteze ca-ntr-un dans tribal de resuscitare.

În lumea insectelor nu există smurd, dar se pare că există sentimente atât de puternice, încât nu pot decât să plâng de bucurie la ideea că într-o altă viață m-aș putea incarna într-o creatură atât de mică și tot să cunosc iubirea fără margini.

MAȘINA TIMPULUI: Aniversare cu plimbare

Anul trecut în ziua a 17-a a lui octombrie a fost o duminică cu soare. Am luat pe la prânz autobuzul și-am mers să vedem Tête d’Or pentru că-ți spusesem că m-aș putea pierde o zi întreagă în sere, iar tu auziseși la radio că e o expoziție de dovleci.

Sediul ne-a lăsat rece, dar tot ai pus o poză pe Facebook cu Interpolul care era la doi pași de parc; a strâns 8 like-uri. Am văzut în ordine cronologică: un cerb cu niște excrescențe ca niște tumori în loc de coarne, cei mai mari dovleci, de sute de kilograme și serele, ah, serele care mărturisesc despre diversitate, adaptare și lupta crâncenă pentru supraviețuire.

Afară veverițele dădeau alunele de-a dura și ne-am oprit să le pozăm, apoi mi-ai luat un noisette din gara trenulețului și-am mers la muzeul de artă contemporană să vedem a treia expoziție a bienalei. Am ieșit cam amețiți, dar ne-am dezmeticit în Cité Internationale despre care auzisem la cursul meu de cultură și ți-am povestit conceptul original al lui Tony Garnier.

Apoi ne-am luat de mână pe aleea asta. Cu soarele de 17h43 direct în ochi, pășeam spre viața blândă cu entuziasmul unui nou început, lăsând în urmă o istorie de 9 ani și 7 luni.

VECEUL DIN FUNDUL CURȚII

Acum mulți ani, când am fost la Viena, am descoperit că existau în orașul ăsta maiestuos toalete publice unde puteai asculta pe fundal muzică simfonică, pentru desfătarea mațului. Aici, la părinți, avem veceu cu simfonie de curci.

Tata dă zilnic drumul păsărilor prin curte și grădină — în ciuda cotețului cu terasă confort sporit pe care l-a construit pentru ele. Dar altceva voiam să zic. O dată slobode, spre deosebire de găini, curcile nu se risipesc, ci se deplasează în formație, militărește, ca un stol terestru. Și uneori se nimerește să patruleze toate pe lângă veceu și să ciugulească pe-acolo într-un gângurit continuu, întrerupt de câte un sunet scurt și înalt, ca un sughiț, asemenea sclavilor care cântau laolaltă pentru a menține ritmul muncii pe plantație.

Nu de puține ori, prezența și cântecul lor îmi face sarcina de a merge afară în frig ca să mă ușurez.. puțin mai ușoară.

Tant de forêts

Tant de forêts sacrifiées pour la pâte à papier des milliards de journaux attirant annuellement l’attention des lecteurs sur les dangers du déboisement des bois et des forêts.

~ Tant de forêts, Jacques Prévert

SUB ACOPERIȘ

De când locuiesc la mansardă am învățat două lucruri.

1. Nu e nimic boem în a-ți cultiva o cocoașă și a da zilnic cu capul de bârne atunci când vrei să te ridici din pat.
2. Nu e zi în care să nu intre în grotă câte o muscă, libelulă, țânțar sau altă înaripată care apoi vrea afară și se lovește de geamul LARG deschis într-o disperare bâzâită. De unde deduc că direcția tot înainte nu este decât deviza “șoimilor patriei”, iar insectele nu știu decât refrenul capitalist “tot mai sus”.

O versiune mai estetizată de la veteranul mansardelor pariziene, domnul Baudelaire:

Les deux mains au menton, du haut de ma mansarde,
Je verrai l’atelier qui chante et qui bavarde;
Les tuyaux, les clochers, ces mâts de la cité,
Et les grands ciels qui font rêver d’éternité.

~ Paysage, Charles Baudelaire

MARSUINUL

Azi am descoperit marsuinul, o creatură marină cu zâmbetul cât casa. Mulțumesc, Mark Twain. Acum musafirii mei dau cu nasul de el când întră la mine în bârlog și se înseninează instant.

simcute_marsuin

Și tot Twain zice că liliacul e cea mai plăcută creatură la atingere, moale și mătăsos. Așa că de dimineață stau și mă frământ cum fac să găsesc un liliac la Lyon care să stea la mângâiat. Vreau pufoșenie cu aripi!

TREI ÎN TANDEM

Trei în tandem: intro

Partea bună a faptului de a avea un blog părăsit este că pot publica aici fotografii imediat ce-am pictat o comandă. Destinatarul n-are să le vadă, nu stric surpriza.

Au trecut vreo doi ani de când am pictat ultima bicicletă. Pentru Corina și Liviu am desenat mai multe de-a lungul timpului și mi-e dragă evoluția lor reflectată în ilustrațiile mele. În prima felicitare i-am făcut doi copii pe-o tricicletă. A doua a fost invitația lor de nuntă, doi tineri frumoși pe o bicicletă.

2peobicicleta

A treia anunța sarcina ei, doi tineri în tandem, entuziasmați.

2intandem

A patra e așa. M-am inspirat din pozele lor, sunt mereu cu zâmbetul până la urechi.

3intandem_acuarela

Cu ocazia asta am testat un set de creioane colorate care se comportă ca acuarelele. Nu le recomand pentru ilustrații de mici dimensiuni, nu poți profita de efectul lor pe detalii cât firul de praf. De fapt mi-am dat seama că tot pictez pe format A6 de atâta vreme și e tare constrângător la nivel de tehnică. Iar culorile mele sunt foarte șterse și cenușii. M-am gândit azi la personajul Laurent al lui Zola din Therese Raquin, la cenușiul paletei lui care prevestea un suflet sumbru. Griul continuă să predomine și în picturile mele, dar scaunul copilului a fost pentru mine o mică victorie, o răbufnire a exuberanței și a liniștii pe care o cultiv de la începutul anului.

În orice caz, în continuare prefer să schițez decât să ilustrez în culoare. Ce să fac, sunt o femeie tare serioasă, îmi plac creioanele grafit mai mult decât creioanele colorate… dar mă tratez.

3intandem_schita

CÂND NOROCUL ÎȚI VORBEȘTE

Așteptam verdele la semafor cu 9 litri de apă în brațe. Din senin, în mintea mea se derula scena de acum câteva săptămâni, când un negru a parcat chiar în fața mea pe trotuar și m-a obligat să-l ocolesc pe stradă. Nici un pardon, scuze, doar a mormăit ceva când am trecut pe lângă el. Peste două minute, omul a încetinit mașina în dreptul meu și m-a întreabat “Vouleuz-vous que je vous avance un peu sur votre chemin?”. Exact vorbele lui îmi răsunau în minte când s-a făcut verde.

Traversez, iar în fața mea, pe trotuar, oprește o mașină. Se deschide portiera, o familie tânără și veselă. Mama mă întreabă cu harta în mână cum pot ajunge la Bellecour. În inspirație de moment le spun că nu cunosc deloc traseul în calitate de șofer, dar că le pot arăta drumul de la căminul în care locuiesc. Abia când cobor din mașina lor și le urez drum bun îmi amintesc gândurile de la semafor.

Exact ca acum mulți ani când mergeam spre pasajul de la Universitate să duc la loto niște lozuri necâștigătoare pentru extragerea televizată, iar în mintea mea o voce spunea “Și acum voi câștiga premiul cel mare!”. Peste o săptămână tata mă striga să-mi spună că Andrei Duban mi-a extras lozul și-am câștigat două milioane.

Coincidență sau destin, norocul meu nu vine niciodată în vizită neanunțat.

SPAIMĂ

Astăzi în fața gării Perrache mi-au ieșit în față trei militari în echipament, înarmați, cu ambele mâini pe mitralierele pe care le țineau la piept. Momentul cât am mers unii spre ceilalți și ne-am intersectat… paralizie. Ce senzație de efemeritate și de absurd. Nu mi s-ar fi părut nimic ieșit din comun să înceapă să împuște. O diferență de câteva secunde și de un deget flexat. Să trăiești zilnic cu sentimentul ăsta îți pune viața într-o cu totul altă perspectivă.

NOBELUL PENTRU LITERATURĂ

E drept că nu putem vedea nominalizările la premiul Nobel decât peste 50 de ani de la decernare, dar ce bine că putem vedea oricând meniul din fiecare an..!

În altă ordine de idei, nu e interesant că un român, Alexandru Dimitrie Xenopol, a fost nominalizat pentru Nobelul pentru literatură încă de la prima ediție, în 1901? Apoi încă o dată în 1909. Asta spune totuși ceva despre poziția României pe harta lumii, despre acele vremuri de relații internaționale favorabile, de aliniere la centru, de recunoaștere a valorilor.

Abia în 1957 a mai fost nominalizat un român, de data asta de către un profesor de la Roma. E vorba despre Mircea Eliade și mereu îmi amintesc de durerea lui, de neajunsul de a se fi născut român, de eforturile înzecit mai mari pentru a fi luat în seamă la nivel mondial, pe când un autor francez n-ar fi avut de făcut decât să-și dea manuscrisele la o editură bună și restul se întâmpla ca prin magie. Șapte ani mai târziu, în 1964, Eugen Ionescu a fost alături de Sartre printre favoriți.

Atât. Mai departe, nu ne rămâne decât să așteptăm an de an să descoperim dinamica literaturii mondiale și s-o așezăm în contextul istoriei mondiale. Și să citim.

CU COȘURILE PE FAȚĂ

Apar exact când ai nevoie de o piele de bebeluș, se știe. Pe obraz fix la prima întâlnire, pe vârful nasului în ziua nunții, în frunte când trebuie să-ți faci poza de buletin sau pe bărbie când trebuie să ții un discurs. Da, coșurile, întotdeauna alături de tineîn locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

THE RISE AND FALL

Să te naști frunză toamna. Nu apuci să te înverzești, că te și înroșești și cazi. O viață scurtă și intensă.

1 2 3 39