Marsuinul

Azi am descoperit marsuinul, o creatură marină cu zâmbetul cât casa. Mulțumesc, Mark Twain. Acum musafirii mei dau cu nasul de el când întră la mine în bârlog și se înseninează instant.

porpoise

Și tot Twain zice că liliacul e cea mai plăcută creatură la atingere, moale și mătăsos. Așa că de dimineață stau și mă frământ cum fac să găsesc un liliac la Lyon care să stea la mângâiat. Vreau pufoșenie cu aripi!

3intandem

Trei în tandem

Partea bună a faptului de a avea un blog părăsit este că pot publica aici fotografii imediat ce-am pictat o comandă. Destinatarul n-are să le vadă, nu stric surpriza.

Au trecut vreo doi ani de când am pictat ultima bicicletă. Pentru Corina și Liviu am desenat mai multe de-a lungul timpului și mi-e dragă evoluția lor reflectată în ilustrațiile mele. În prima felicitare i-am făcut doi copii pe-o tricicletă. A doua a fost chiar invitația de nuntă, doi tineri frumoși pe o bicicletă.

2peobicicleta

A treia anunța sarcina ei, doi tineri în tandem, entuziasmați.

2intandem

A patra e așa. M-am inspirat din pozele lor, sunt mereu cu zâmbetul până la urechi.

3intandem_acuarela

Cu ocazia asta am testat un set de creioane colorate care se comportă ca acuarelele. Nu le recomand pentru ilustrații de mici dimensiuni, nu poți profita de efectul lor pe detalii cât firul de praf. De fapt mi-am dat seama că tot pictez pe format A6 de atâta vreme și e tare constrângător la nivel de tehnică. Iar culorile mele sunt foarte șterse și cenușii. M-am gândit azi la personajul Laurent al lui Zola din Therese Raquin, la cenușiul paletei lui care prevestea un suflet sumbru. Griul continuă să predomine și în picturile mele, dar scaunul copilului a fost pentru mine o mică victorie, o răbufnire a exuberanței și a liniștii pe care o cultiv de la începutul anului.

În orice caz, în continuare prefer să schițez decât să ilustrez în culoare. Ce să fac, sunt o femeie tare serioasă, îmi plac creioanele grafit mai mult decât creioanele colorate… dar mă tratez.

3intandem_schita

Când norocul îți vorbește

Așteptam verdele la semafor cu 9 litri de apă în brațe. Din senin, în mintea mea se derula scena de acum câteva săptămâni, când un negru a parcat chiar în fața mea pe trotuar și m-a obligat să-l ocolesc pe stradă. Nici un pardon, scuze, doar a mormăit ceva când am trecut pe lângă el. Peste două minute, omul a încetinit mașina în dreptul meu și m-a întreabat “Vouleuz-vous que je vous avance un peu sur votre chemin?”. Exact vorbele lui îmi răsunau în minte când s-a făcut verde.

Traversez, iar în fața mea, pe trotuar, oprește o mașină. Se deschide portiera, o familie tânără și veselă. Mama mă întreabă cu harta în mână cum pot ajunge la Bellecour. În inspirație de moment le spun că nu cunosc deloc traseul în calitate de șofer, dar că le pot arăta drumul de la căminul în care locuiesc. Abia când cobor din mașina lor și le urez drum bun îmi amintesc gândurile de la semafor.

Exact ca acum mulți ani când mergeam spre pasajul de la Universitate să duc la loto niște lozuri necâștigătoare pentru extragerea televizată, iar în mintea mea o voce spunea “Și acum voi câștiga premiul cel mare!”. Peste o săptămână tata mă striga să-mi spună că Andrei Duban mi-a extras lozul și-am câștigat două milioane.

Coincidență sau destin, norocul meu nu vine niciodată în vizită neanunțat.

Spaimă

Astăzi în fața gării Perrache mi-au ieșit în față trei militari în echipament, înarmați, cu ambele mâini pe mitralierele pe care le țineau la piept. Momentul cât am mers unii spre ceilalți și ne-am intersectat… paralizie. Ce senzație de efemeritate și de absurd. Nu mi s-ar fi părut nimic ieșit din comun să înceapă să împuște. O diferență de câteva secunde și de un deget flexat. Să trăiești zilnic cu sentimentul ăsta îți pune viața într-o cu totul altă perspectivă.

Nobelul pentru literatură

E drept că nu putem vedea nominalizările la premiul Nobel decât peste 50 de ani de la decernare, dar ce bine că putem vedea oricând meniul din fiecare an..!

În altă ordine de idei, nu e interesant că un român, Alexandru Dimitrie Xenopol, a fost nominalizat pentru Nobelul pentru literatură încă de la prima ediție, în 1901? Apoi încă o dată în 1909. Asta spune totuși ceva despre poziția României pe harta lumii, despre acele vremuri de relații internaționale favorabile, de aliniere la centru, de recunoaștere a valorilor.

Abia în 1957 a mai fost nominalizat un român, de data asta de către un profesor de la Roma. E vorba despre Mircea Eliade și mereu îmi amintesc de durerea lui, de neajunsul de a se fi născut român, de eforturile înzecit mai mari pentru a fi luat în seamă la nivel mondial, pe când un autor francez n-ar fi avut de făcut decât să-și dea manuscrisele la o editură bună și restul se întâmpla ca prin magie. Șapte ani mai târziu, în 1964, Eugen Ionescu a fost alături de Sartre printre favoriți.

Atât. Mai departe, nu ne rămâne decât să așteptăm an de an să descoperim dinamica literaturii mondiale și s-o așezăm în contextul istoriei mondiale. Și să citim.

Cu coșurile pe față

Apar exact când ai nevoie de o piele de bebeluș, se știe. Pe obraz fix la prima întâlnire, pe vârful nasului în ziua nunții, în frunte când trebuie să-ți faci poza de buletin sau pe bărbie când trebuie să ții un discurs. Da, coșurile, întotdeauna alături de tineîn locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Voyeurism lyonez

Acel demisol care găzduiește o bucătărie ușor rustică, luminată sobru, unde seara încetinesc pașii pentru a privi prin cele două ferestre cu grilaj, ca-ntr-un film scurt, de 5 secunde, o scenă de familie repetitivă. Băiatul își face temele în picioare, cu coatele pe masa acoperită de faianță, în vreme ce mama lui pregătește cina. A doua zi, dimineața, borcănașele de mirodenii reapar pe pervaz și e singurul lucru pe care-l mai percep prin ferestrele fumurii.