SUB ACOPERIȘ

De când locuiesc la mansardă am învățat două lucruri.

1. Nu e nimic boem în a-ți cultiva o cocoașă și a da zilnic cu capul de bârne atunci când vrei să te ridici din pat.
2. Nu e zi în care să nu intre în grotă câte o muscă, libelulă, țânțar sau altă înaripată care apoi vrea afară și se lovește de geamul LARG deschis într-o disperare bâzâită. De unde deduc că direcția tot înainte nu este decât deviza “șoimilor patriei”, iar insectele nu știu decât refrenul capitalist “tot mai sus”.

O versiune mai estetizată de la veteranul mansardelor pariziene, domnul Baudelaire:

Les deux mains au menton, du haut de ma mansarde,
Je verrai l’atelier qui chante et qui bavarde;
Les tuyaux, les clochers, ces mâts de la cité,
Et les grands ciels qui font rêver d’éternité.

~ Paysage, Charles Baudelaire

MARSUINUL

Azi am descoperit marsuinul, o creatură marină cu zâmbetul cât casa. Mulțumesc, Mark Twain. Acum musafirii mei dau cu nasul de el când întră la mine în bârlog și se înseninează instant.

porpoise

Și tot Twain zice că liliacul e cea mai plăcută creatură la atingere, moale și mătăsos. Așa că de dimineață stau și mă frământ cum fac să găsesc un liliac la Lyon care să stea la mângâiat. Vreau pufoșenie cu aripi!

TREI ÎN TANDEM

3intandem

Partea bună a faptului de a avea un blog părăsit este că pot publica aici fotografii imediat ce-am pictat o comandă. Destinatarul n-are să le vadă, nu stric surpriza.

Au trecut vreo doi ani de când am pictat ultima bicicletă. Pentru Corina și Liviu am desenat mai multe de-a lungul timpului și mi-e dragă evoluția lor reflectată în ilustrațiile mele. În prima felicitare i-am făcut doi copii pe-o tricicletă. A doua a fost chiar invitația de nuntă, doi tineri frumoși pe o bicicletă.

2peobicicleta

A treia anunța sarcina ei, doi tineri în tandem, entuziasmați.

2intandem

A patra e așa. M-am inspirat din pozele lor, sunt mereu cu zâmbetul până la urechi.

3intandem_acuarela

Cu ocazia asta am testat un set de creioane colorate care se comportă ca acuarelele. Nu le recomand pentru ilustrații de mici dimensiuni, nu poți profita de efectul lor pe detalii cât firul de praf. De fapt mi-am dat seama că tot pictez pe format A6 de atâta vreme și e tare constrângător la nivel de tehnică. Iar culorile mele sunt foarte șterse și cenușii. M-am gândit azi la personajul Laurent al lui Zola din Therese Raquin, la cenușiul paletei lui care prevestea un suflet sumbru. Griul continuă să predomine și în picturile mele, dar scaunul copilului a fost pentru mine o mică victorie, o răbufnire a exuberanței și a liniștii pe care o cultiv de la începutul anului.

În orice caz, în continuare prefer să schițez decât să ilustrez în culoare. Ce să fac, sunt o femeie tare serioasă, îmi plac creioanele grafit mai mult decât creioanele colorate… dar mă tratez.

3intandem_schita

CÂND NOROCUL ÎȚI VORBEȘTE

Așteptam verdele la semafor cu 9 litri de apă în brațe. Din senin, în mintea mea se derula scena de acum câteva săptămâni, când un negru a parcat chiar în fața mea pe trotuar și m-a obligat să-l ocolesc pe stradă. Nici un pardon, scuze, doar a mormăit ceva când am trecut pe lângă el. Peste două minute, omul a încetinit mașina în dreptul meu și m-a întreabat “Vouleuz-vous que je vous avance un peu sur votre chemin?”. Exact vorbele lui îmi răsunau în minte când s-a făcut verde.

Traversez, iar în fața mea, pe trotuar, oprește o mașină. Se deschide portiera, o familie tânără și veselă. Mama mă întreabă cu harta în mână cum pot ajunge la Bellecour. În inspirație de moment le spun că nu cunosc deloc traseul în calitate de șofer, dar că le pot arăta drumul de la căminul în care locuiesc. Abia când cobor din mașina lor și le urez drum bun îmi amintesc gândurile de la semafor.

Exact ca acum mulți ani când mergeam spre pasajul de la Universitate să duc la loto niște lozuri necâștigătoare pentru extragerea televizată, iar în mintea mea o voce spunea “Și acum voi câștiga premiul cel mare!”. Peste o săptămână tata mă striga să-mi spună că Andrei Duban mi-a extras lozul și-am câștigat două milioane.

Coincidență sau destin, norocul meu nu vine niciodată în vizită neanunțat.

SPAIMĂ

Astăzi în fața gării Perrache mi-au ieșit în față trei militari în echipament, înarmați, cu ambele mâini pe mitralierele pe care le țineau la piept. Momentul cât am mers unii spre ceilalți și ne-am intersectat… paralizie. Ce senzație de efemeritate și de absurd. Nu mi s-ar fi părut nimic ieșit din comun să înceapă să împuște. O diferență de câteva secunde și de un deget flexat. Să trăiești zilnic cu sentimentul ăsta îți pune viața într-o cu totul altă perspectivă.

NOBELUL PENTRU LITERATURĂ

E drept că nu putem vedea nominalizările la premiul Nobel decât peste 50 de ani de la decernare, dar ce bine că putem vedea oricând meniul din fiecare an..!

În altă ordine de idei, nu e interesant că un român, Alexandru Dimitrie Xenopol, a fost nominalizat pentru Nobelul pentru literatură încă de la prima ediție, în 1901? Apoi încă o dată în 1909. Asta spune totuși ceva despre poziția României pe harta lumii, despre acele vremuri de relații internaționale favorabile, de aliniere la centru, de recunoaștere a valorilor.

Abia în 1957 a mai fost nominalizat un român, de data asta de către un profesor de la Roma. E vorba despre Mircea Eliade și mereu îmi amintesc de durerea lui, de neajunsul de a se fi născut român, de eforturile înzecit mai mari pentru a fi luat în seamă la nivel mondial, pe când un autor francez n-ar fi avut de făcut decât să-și dea manuscrisele la o editură bună și restul se întâmpla ca prin magie. Șapte ani mai târziu, în 1964, Eugen Ionescu a fost alături de Sartre printre favoriți.

Atât. Mai departe, nu ne rămâne decât să așteptăm an de an să descoperim dinamica literaturii mondiale și s-o așezăm în contextul istoriei mondiale. Și să citim.

CU COȘURILE PE FAȚĂ

Apar exact când ai nevoie de o piele de bebeluș, se știe. Pe obraz fix la prima întâlnire, pe vârful nasului în ziua nunții, în frunte când trebuie să-ți faci poza de buletin sau pe bărbie când trebuie să ții un discurs. Da, coșurile, întotdeauna alături de tineîn locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

THE RISE AND FALL

Să te naști frunză toamna. Nu apuci să te înverzești, că te și înroșești și cazi. O viață scurtă și intensă.

VOYEURISM LYONEZ

Acel demisol care găzduiește o bucătărie ușor rustică, luminată sobru, unde seara încetinesc pașii pentru a privi prin cele două ferestre cu grilaj, ca-ntr-un film scurt, de 5 secunde, o scenă de familie repetitivă. Băiatul își face temele în picioare, cu coatele pe masa acoperită de faianță, în vreme ce mama lui pregătește cina. A doua zi, dimineața, borcănașele de mirodenii reapar pe pervaz și e singurul lucru pe care-l mai percep prin ferestrele fumurii.

GÂNDURI BRUMĂRELE

Să nu mai uit să-mi iau tableta și căștile când merg pe jos. E timpul pentru audiobook-uri la drumurile lungi.

Păianjenul mic, dar îndrăzneț, care iubește literatura rusă și mi-a verificat carnețelul cu notițe și lecturile pe tabletă.

Cele două pisici (pisicile vagaboande sunt o raritate aici) care ascultau sub o mașină explicațiile ghidului care nu-și găsea cuvintele în engleză. Octogenarii îl ajutau răbdători.

Familia de lilieci care mi-a ținut companie de la supermarket până acasă și m-a făcut să-mi apăr capul cu grilajul de uscat rufe.

BIROUL MEU LYONEZ

Are peste doi metri. Știu pentru că este mai lung decât patul.. și aproape tot atât de lat la una dintre extremități. Este deci o ciudățenie care ocupă jumătate din “celulă”. Dar, vai, în sfârșit pot să mă întind cu toate cărțile de la bibliotecă și laptopul și acuarelele și creioanele și tableta grafică și vasul cu tiramisu (ce?) și ghivecele și tot îmi rămâne spațiu pentru razele soarelui până la asfințit!

diderot

montesquieu

Astăzi i-am făcut inaugurarea cu o carte de vizită pe care am pictat-o pentru o veche prietenă. Un mic proiect care a stat mult timp în stand-by, până mi-am găsit locul și liniștea.

Design-ul păstrează într-o anumită măsură tema site-ului la care am lucrat în urmă cu un an. Porumbelul, inițial alb, a devenit astăzi albastru, pentru că s-a apropiat tot mai mult de cer. Vă recomand să citiți reflecțiile Elenei și, dacă simțiți nevoia să vorbiți cu cineva de încredere (pentru că e atât de greu să găsești un terapeut competent și empatic), dați-i un semn. Cine știe, poate vă redă aripile.

cartevizitaelenadarie

1 2 3 38